Alegerile locale
sunt ceea ce sunt: prilej de a numi prin scrutin direct primari și consilieri locali
în comune, oraşe și municipii. Dar, într-o democraţie, ele mai au un rol colateral
- acela de test local - în diferite fiefuri - privind felul în care se orientează
sau reorientează electoratul între două alegeri generale sau prezidenţiale. Sau
în preajma lor! Cum este cazul cu recentele alegeri locale de la Iași, cînd,
după şase (!) scrutinuri, acest mare oraş a reuşit să-şi aleagă, în sfîrşit,
primarul – pe domnul Simirad, candidatul Convenţiei Democrate. Importanţa
alegerilor locale de la Iaşi, ca test, este enormă. Credem că ea nu va scăpa
principalelor formaţii angrenate în iminenta cursă electorală, Şi, evident,
nici observatorilor politici de pe tuşe.
În plus, pentru importanța testului de
la Iași mai pledează cîteva circumstanţe clare:
a.
Iașii sunt fieful
domnului Iliescu. Acolo dînsul a lucrat în anii '70 ca prim secretar; iar din
1989 aflăm că şi ca ”dizident". Acolo și-a depus dînsul candidatura pentru
Parlament în '90. Acolo a avut dînsul unul din cele mai mari scoruri personale;
cu numai cîteva procente sub bine-cunoscuta ”tradiţie" de pe vremea odiosului.
b.
Iașii sunt terenul primei
confruntări electorale directe între F.D.S.N.-Iliescu și F.S.N. Roman. Anticipînd, F.D.S.N.-Iliescu s-a dovedit mai ”tare” decît F.S.N.-Roman. Ceea ce va da ceva
curaj adepților F.D.S.N. din restul țării. Dar - cum vom vedea – acest lucru nu
îl va încălzi prea mult pe dl. Iliescu.
c.
Înfruntarea directă dintre
domnii Simirad (Convenția Democrtă) și Dumitriu (F.D.S.N.-Iliescu), fără alți
concurenți, prefigureză în mic ”cam ce s-ar întîmpla" în turul doi al
prezidenţialelor, în caz de balotaj între candidatul Convenţiei Democrate și
dl. Iliescu. Iar în absența F.S.N.-Roman ne dă o idee și despre felul cum se
vor orienta adepții lui ”Don Pedro” la prezidenţiale.
d.
Localele de la Iași au
loc cu trei luni și jumătate înainte de data fixată și cu șase săptămîni înainte
de declanşarea campaniei electorale. În ipoteza că nu vor surveni din nou surprize,
și 27 septembrie rămîne mult așteptatul moment al ”adevărului”, protagoniştii
au timp destul să asimileze importantele indicii ce ne vin acum de la Iaşi.
Întrucît
rezultatele recentului scrutin vin după alte cinci scrutinuri, iar cifrele în materie
de alegeri - mai ales cînd se interpretează semnificația lor - nu pot fi
evitate, pentru vă scuti de o ”aritmetică” obositoare, ne vom limita a vă oferi
pentru comparare rezultatele antepenultimului scrutin (mai 1992) şi cele de scrutinul
final din 14 iunie 1992.
Scrutinul
din mai 1992:
Prezenți
la urne 93.000=41%
Voturi
pentru:
Conv.
Dem: 31.000=14%
FDSN
24.000=10,8%
FSN-Roman:
19.000 =8,8%
PNL
4.000=1,4%
Alții+nule
15.000=5%
Total
prezenți: 93.000=41%
Total
absenți: 130.000=59%
Total
alegători: 223.000=100%
Scrutinul
din 14 iunie 1992:
Prezenți
la urne: 134.000=60%
Voturi
pentru:
Conv.
Dem. 78.000=35%
FDSN
52.000=23,6%
Nule
4.000=1,4%
Total
prezenți: 134.000=60%
Total
absenți: 89.000=40%
Total
alegători: 223.000=100%
De
la primul tur de scrutin, Convenția Democrată se află pe primul loc cu 31.000
de voturi. Ceea ce înseamnă un scor de trei ori mai bun față de mai 1990, dar
numai 14% din electoratul ieșean. În final, după numai 4 săptămîni partide, Convenţia
are un cîștig de 47.000 voturi! Trecînd la 35% din electoratul ieșean și
depășind cu 35.000 suma voturilor avute de de FDSN+FSN-Roman la un loc! De unde
vin aceste voturi? Chiar dacă toți alegătorii F.S.N.-Roman+P.N.L.+celelalte partide
ar fi votat cu Convenția (suma lor e de 38.000) înseamnă că minimal 9.000 de
absenţi s-au prezentat de această dată și au votat Convenţia Democrată! Această
mobilizare de absenţi - fie și modestă - este un prim mare succes, căci toţi aceștia
au votat în 1990 cu F.S.N.-ul de atunci.
(articol
scris de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf,
anul I, nr. 110, luni, 22 iunie 1992)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.