Despre legea memoriei

Preiau de pe blogurile lui Răzvan Codrescu şi Claudiu Târziu două texte excelente despre recent promulgata lege a memoriei.

Așa-numita „lege antilegionară”, prevalîndu-se de anumite excese conjuncturale (și desigur reprobabile) ale defunctului legionarism, creează cadrul inchizitorial pentru discreditarea publică „la pachet” a unor valori intelectuale și duhovnicești care legitimează cultural-artistic și moral-spiritual secolul XX românesc (dincolo de orice asociere – reală sau închipuită – cu o ideologie politică sau alta). Un secol XX românesc „epurat” de mișcarea gândiristă a lui Nichifor Crainic, de „școala” lui Nae Ionescu, de gruparea Rugului Aprins animată de Daniil Sandu Tudor, de literatura închisorilor comuniste (de la Radu Gyr la N. Steinhardt), de figuri culturale de talia lui Lucian Blaga, Ion Barbu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran etc., sau de figuri duhovnicești de talia lui Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu etc., sau de figuri eroico-martirice de talia lui Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, George Manu, Aurel State, Ion Gavrilă-Ogoranu etc., rămîne un semideșert istoric și identitar, în care își poate face mendrele, ca în țara nimănui, orice profitor abil (român sau neromân). 

Prin constanța nesimțită a exceselor lor inchizitoriale împotriva reperelor românității creștine, politrucii de serviciu ai evreimii vindicative (toți cu antecedente comuniste de care toată lumea se preface a fi uitat și care nu cad sub incidența nici unei legi), de la Muzeul Holocaustului din Washington (Radu Ioanid) pînă la Institutul Național (?!) „Elie Wiesel” din București (Alexandru Florian), mă tem că nu fac decît să reînvie, cu iresponsabilitatea unei psihopatologii obsesive, un antisemitism care murise sau trăgea să moară de moarte bună. Un aspect asupra căruia îmi propun să revin (acum e... prea cald), ca și asupra complicității indigne a noului politicianism româno-săsesc. Pînă la urmă se dovedește că unica „virtute” a lui Iohannis este aceea că trăiește în țara lui Ponta...

(sursa: Blogul lui Răzvan Codrescu)

Scopul principal al legii antiromâneşti 217/ 2015 este instituirea fricii. Eticheta de legionar sau cea de negaţionist al holocaustului vor funcţiona ca elemente de şantaj, de marginalizare şi de teroare. 

Prin legea aceasta nu luptă nimeni cu antisemitismul inexistent la meridian românesc (după cum o arată şi şeful comunităţii evreieşti, deputatul Aurel Vainer, şi fostul director al SRI, George Maior), ci s-a creat un resort pentru autocenzură - care e mai puternică decît cenzura. 

Soluţia pentru a nu face jocul iniţiatorilor este de a mărturisi adevărul, de a nu ne autocenzura, de a combate, pe toate căile legale, această lege anticonstituţională, antidemocratică şi liberticidă, care vrea să priveze poporul român de repere duhovniceşti, eroice şi culturale esenţiale. 

Această lege este, în ultimă instanţă, şi una antisemită. Pentru că un asemenea atac la identitatea şi libertatea românilor va sfîrşi prin a stîrni o reacţie antisemită virulentă, ştiut fiind faptul că evreii au iniţiat legea şi au presat pentru adoptarea ei. Nu ştiu, zău, ce a fost în capul lui Alexandru Florian & Co. 

(sursa: Blogul lui Claudiu Târziu)

De acord cu un comentator de pe blog: "Poate nu prea multi realizeaza gravitatea momentului, dar aceste zile vor ramane in istorie. Legea aceasta este poate cel mai important eveniment politic de dupa 1989. Ea pune punct libertatii si marcheaza inceputul unui nou totalitarism."