trafic

 

miercuri, 12 august 2015

Congresul Noii Republici: O încercare de reabilitare a politicii româneşti

0 comentarii
Pe 19 sept. are loc congresul Partidului Noua Republică (sit oficial aci).

Două noutăţi aduce acest Congres în politica românească:

- stabileşte o nouă conducere, dar membrii vechii conduceri a NR şi ai Comisiei de Reformă nu au dreptul să candideze. Este primul partid care procedează astfel după ce si-a asumat un eşec. (De ex., ca fost membru CEN şi al Preşedinţiei interimare, eu nu am dreptul să candidez acum.)

- supune dezbaterii şi votului un Statut nou, complet diferit de al celorlalte partide. Membrul de partid îşi alege traiectoria de candidat pe liste sau de activist/consilier (al NR) şi va fi supus unor grile de selecţie a căror corectitudine este garantată de principiul separaţiei puterilor.

Mecanismul de selecţie a celor mai merituoşi candidaţi şi activişti de partid este inspirat de cel după care funcţionează partidele din SUA. Acest Statut îi oferă oricui are o competenţă într-un domeniu şi este atras de lumea politicii să ajungă candidat în condiţii corecte. Cei care nu doresc să fie candidaţi, dar au ceva de oferit societăţii, pot activa în filiale sau în departamentele partidului. Suntem un partid apărător al valorilor tradiţionale; nu întâmplător credinţa este strict necesară pentru a te înhăma la o asemenea construcţie.

Noua Republică pare să propună un model ideal şi greu de realizat. Totuşi, avem un semn că el deja funcţionează: noul Statut este elaborat de persoane competente şi pasionate, fără notorietate şi care nu doresc să candideze. Sunt persoane care pot fi asimilate celor care, după sept. 2015, vor lucra în departamentele partidului.

Statutul vechi nu prevedea soluţii pentru o serie de situaţii care au contribuit la favorizarea unor erori şi abuzuri din partea vechii conduceri. Voi enumera câteva asemenea situaţii:
- puterea executivă centrală putea interveni discreţionar
- rezolvarea unui eventual conflict de interese nu era prevăzută
- asigurarea unei evidenţe a membrilor de partid şi a cvorumului respectiv nu era prevăzută
- poate cel mai important lucru: vechiul Statut nu permitea rezolvarea unui conflict din interiorul partidului. Conducerea nu era obligată să răspundă interpelărilor sau propunerilor membrilor de partid.

Vedeţi aici o comparatie între vechiul statut şi noul Statut.

Vedeţi aici o comparaţie a Statutelor după care funcţionează partidele. 

Noua Republică propune un alt mecanism de selecţie a candidaţilor, a celor ce vor ajunge în administraţie sau Parlament. Am vazut ce au oferit alte partide prin modul lor de organizare şi de a propune candidaţi, obligând alegătorii la opţiunea "răul mai mic".

Partidul trebuie reconstruit şi perfecţionat. Congresul este deschis oricui crede în reabilitarea politicii româneşti.

Vă puteţi implica în alegerea noii conduceri şi în votarea Statutului astfel:

1. Stabilim o întâlnire

2. Constituim Adunarea locală

3. Desemnăm delegații la Congresul din 19 sept. Delegaţii au şi dreptul să candideze pentru structurile de conducere.

4. Alegem conducerea centrală

5. Vedem ce putem face pentru alegerile din 2016.


e-mail: contact@nouarepublica.2n.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.