Dragi prieteni,
Stimați colegi,
Când am pornit mișcarea Noua Republică, la 17 septembrie 2011, știam
drumul anevoios pe care trebuia să-l parcurgem până la prima victorie.
N-am spus că va fi simplu pentru soldații libertății. Știam că
rezultatele nu vor veni peste noapte și că va fi nevoie de minimum zece
ani pentru a conta în jocul mare al politicii românești. Am fondat Noua
Republică știind diferența între primăvară și toamnă, între semănat și
seceriș, între creșterea organică și dezvoltarea artificială.
Îmi asum rezultatul nesatisfăcător la alegerile europarlamentare...

Domiciliul obligatoriu
Primul volum din proiectul Dimensiunea represiunii din România în regimul communist al cercetătoarei Nicoleta Ionescu-Gură...Mai mult
Foamea ca instrument politic
Vadim Guzun este doctorand al Academiei Române şi diplomat...Mai mult
Dâmboviţa bucureşteană
O carte veche de istorie a Bucureştiului începe foarte inspirat cu cuvintele "un râu"...Mai mult
vineri, 30 mai 2014
joi, 29 mai 2014
M-am înscris în Noua Republică.
Pentru că:
- este singurul partid care s-a declarat pro life;
- este singurul partid care a declarat că susține Inițiativa Cetățenească Europeană "Unul dintre noi". Iniţiativa, pentru care semnaseră peste 140 mii cu români, a fost respinsă ieri de Comisia Europeană - doar o bătălie pierdută. Comitetul de organizare a ICE "Unul dintre noi" va face recurs la Curtea Europeană de Justiţie.
- este primul partid care a propus modificarea legii partidelor în această legislatură (în oct. 2013). PDL a depus un alt proiect de modificare a legii partidelor în febr. 2014 şi a declarat că nu a ştiut de...
miercuri, 28 mai 2014
Comisia Europeană a respins Iniţiativa Cetăţenească Europeană "Unul dintre noi"
Astăzi, Comisia Europeană a dat răspuns negativ Iniţiativei "Unul dintre noi". În ultima zi, conform legilor în vigoare, şi nu întâmplător după alegerile din 22-25 mai, Comisia, organ care nu este ales de cetăţeni, ci doar numit, şi-a folosit dreptul de veto pentru a respinge cererea a peste 1,7 mil. cetăţeni ce au semnat în clar (cu CNP) pentru a solicita elaborarea unui pachet legislativ la nivelul UE, prin care să înceteze finanțarea din bani europeni a activităților care presupun distrugerea de embrioni umani, în particular în domeniile cercetare şi sănătate publică (aici intră şi avorturile...
Frontul Naţional din Franţa: O istorie de 40 de ani
S-a înfiinţat în 1973, sub numele de Frontul Naţional pentru Unitatea Francezilor, prin alăturarea mai multor grupări naţionaliste din Franţa.
La cele trei alegeri generale dintre 1973 şi 1986 a obţinut sub 1% din voturi şi a avut statutul de partid marginal.
La alegerile europarlamentare din 1984 obţine 11% din voturi şi 10 deputaţi, primul succes, moment de la care va depăşi constant pragul de 10% în toate sondajele şi va deveni principalul partid naţionalist din Franţa. În prezent este al treilea partid din ţară, ca importanţă, după UMP (Uniunea Mişcării Populare) şi Partidul...
marți, 27 mai 2014
Statistică
Câteodată statistica spune lucruri foarte interesante despre lumea în care trăim și despre felul în care sunt alcătuiți oamenii. De exemplu numărătoarea de cuvinte de mai jos:
Pythagoras' Theorem: ........................................................24 words.Lord's Prayer: ................................................................... 66 words.Archimedes' Principle: ........................................................67 words.Ten Commandments: ........................................................179 words.Gettysburg Address: .........................................................286...
Unde mergem pe 1 Iunie?

Studiourile din București și din țară ale Televiziunii Române își vor deschide porțile, atât pentru cei mici, cât și pentru însoțitorii lor, de 1 Iunie, cu ocazia Zilei Porților Deschise. Vizitatorii vor avea parte de un tur ghidat și
întâlniri cu vedetele televiziunii, evenimentul având loc la studiourile
din Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Tîrgu Mureş.
"Show-ul prietenilor cântăcioşi" are loc în Parcul Tineretului (Orăşelul Copiilor)...
luni, 26 mai 2014
Mihaela Cartis (NR) despre alegeri
"Am fost reprezentant al Partidului Noua Republica la Colegiul Tehnic "Traian", str.Luigi Galvani nr.20, sector 2, Secţia de votare nr.172..
Am fost acolo şi sâmbătă, însă ieri duminică, ziua alegerilor europarlamentare, nu m-am clintit din sala în care s-a derulat votarea, de la 6 dimineaţa şi până la orele 22.30.
Dacă nu aş fi văzut cu ochii mei, nu aş fi crezut!
Din 1.987 alegători înscrişi, s-au prezentat la urne 638.
Repet: dacă nu aş fi deschis la sfârşit urna cu mâinile mele şi nu aş fi văzut cu ochii mei felul în care au votat alegătorii, nu aş fi crezut!
PDL 85 voturiPMP...
vineri, 23 mai 2014
Avocatul Iulian Urban despre alegeri
"Vesti excelente pentru clasa politica corupta din Romania ! 75% dintre
romani NU vor veni la vot duminica 25 mai ! Munca DNA, ANI, SRI este
ignorata si aruncata la gunoi de catre romani! Daca nici acum romanii nu
ies la vot atunci nu au nici un drept sa se planga ca traiesc intr-o
societate infectata cu cancerul coruptiei, evaziunii si furtului;
Singurii care castiga sunt politicienii corupti care isi vor mana la vot
cei 25% care voteaza pentru ca au interese directe [posturi, functii
la stat, contracte cu statul, ajutoare sociale] si care astfel vor avea
inca o sansa sa ingroape...
joi, 22 mai 2014
Biserica Ortodoxă Română şi alegerile europarlamentare
"Neutră din punct de vedere politic, dar nu indiferentă faţă de problemele societăţii româneşti, Biserica Ortodoxă Română va continua să se implice în politica generală a ţării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea credinţei în Dumnezeu, a libertăţii, democraţiei, independenţei, integrităţii, prosperităţii spirituale şi materiale a Ţării şi poporului român, respingând orice formă de ideologie atee, precum şi orice formă de extremism.
În perspectiva alegerilor europarlamentare din România din ziua de 25 mai 2014, Biserica...
marți, 20 mai 2014
Mihail Neamţu despre alegeri
Am o veste bună: victoria e aproape! Am şi un
mesaj pentru îngerii neputinţei: ne mândrim cu tot ce-am reuşit să facem
în ultimii doi ani şi jumătate! Şi alt mesaj pentru cârcotaşi: Noua
Republică este utopia realizată. Mulţi nu ne-au dat
nicio şansă. Şi iată-ne în prima noastră competiţie, având procente
importante câştigate mai ales în Ardeal. Înfiinţarea noastră ca partid e
o victorie. Umilirea BEC la Curtea de Apel e o victorie. Reprezentarea
României în AECR e o victorie. O listă curată de candidaţi liberi şi
curajoşi reprezintă, din nou, o mare victorie. Suntem singura
mişcare...
luni, 19 mai 2014
Mihail Neamţu: "Putem obţine un vot care să ne ducă în P.E."
Într-o frază, ce le promiteţi alegătorilor dacă ajungeţi în Parlamentul European?
Stat suveran şi naţional la Bruxelles, parteneriat masiv puternic şi de
nezdruncinat cu Martea Britanie, cu Polonia şi alte ţări membre NATO.
Lupta împotriva corupției, întărirea ANI, sprijin pentru familia
tradițională şi eliminarea birocraţiei.
Mulţi români au rămas cu imaginea dumneavoastră din iulie 2012,
când, la un miting pro-Băsescu, aţi apărut cu o funie de usturoi pentru a
speria strigoii USL. Regretaţi acel gest?
Nu am cum să-l regret. Mi-am atins obiectivul. Vorbiţi despre acea scenă
după...
duminică, 18 mai 2014
Luni: Documentar despre Tezaurul României de la Moscova
Dezvăluirile din acest documentar pun ȋntr-o lumină nouă cea mai controversată problemă a istoriei româneşti recente. Luni, la ora 18,30, la Muzeul Ţăranului Român, va fi difuzat un documentar despre Tezaurul României la Moscova.
Subiect tabu pentru români multă vreme, ȋn perioada comunistă, dar şi după 1989, documentarul reia istoria tezaurului românesc, având ȋn fundal relaţiile bilaterale româno-sovietice şi româno-ruse, dar şi chestiunea basarabeană.Este primul documentar produs pe această temă, cu mărturiile tuturor părţilor implicate.Apar preşedinţi de stat, diplomaţi, oameni...
Conferinţă despre persoanele marginalizate
Următoarea conferință din ciclul „Rațiunile speranței“, cu titlul „Sperând împotriva oricărei speranțe: marginalizați în centrul atenției“, va avea loc joi, 22 mai, ora 19,15, la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, și va fi ținută de Pr. dr. Marius Anton Taloș SJ, Superior regional al Iezuiților din Român...
sâmbătă, 17 mai 2014
Un articol al lui Mircea Platon, despre ONG-urile dronă
"Producerea industrială a consensului semnalează un nou tip de privatizare. După ce a avut loc “the great enclosure”, după ce am privatizat proprietăţile comunale, solul şi subsolulul, apa şi sursele de energie, acum are loc marea deposedare interioară, privatizarea spaţiului nostru personal (nu intim, ci personal), a razei noastre de reflexivitate şi acţiune personală, a universului nostru mic. Ceea ce stăpâneam în comun (tradiţia, segmente ale economiei, spaţii publice) a fost expropriat. Ceea ce posedam individual (cunoştinţe deprinse în tinereţe,...
vineri, 16 mai 2014
joi, 15 mai 2014
marți, 13 mai 2014
Despre teocraţie, la Iaşi
Sâmbăta, 17 mai, la ora 16, prof. Petre Guran va susţine conferinţa Teocraţia. Realitate istorică şi concept istoriografic, la Mănăstirea Cetăţuia (Sala Gotică) din Ia...
duminică, 11 mai 2014
Caravană pentru copiii de la Valea Plopului

Fundaţia Pr. Arsenie Boca organizează o caravană pentru copiii de la Valea Plopului pe 17 mai.
Necesarul pentru această deplasare este următorul:
- alimente: conserve (mazăre, fasole, ciuperci), conserve de pateu (de dulce si vegetal), conserve de peşte, icre nepreparate (la găletuşă), mălai, sare, oţet, fasole verde, măsline (la bidon), cartofi, ceapă, bulion, rădăcinoase (morcovi, pătrunjel, ţelină, etc.),...
sâmbătă, 10 mai 2014
Asociaţia ROST nu susţine candidatura lui Iulian Capsali la P. E.
Un număr de ONG-uri semnează astăzi un document cu Iulian Capsali, candidat la Parlamentul European, prin care acesta se obligă să respecte zece principii, în eventualitatea că va fi ales, în schimbul susţinerii candidaturii sale de către aceste asociaţii civice. Multe dintre organizaţiile semnatare, dacă nu toate, fac parte din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, ca şi Asociaţia “Rost”. Principiile enunţate – de fapt, deziderate – sunt foarte bune: 1. Promovarea Familiei naturale, 2. Valoarea vocaţiei parentale şi a drepturilor parentale,3. Respectarea dreptului la viaţă şi a demnităţii...
vineri, 9 mai 2014
joi, 8 mai 2014
Sondaj ICCV: Ce-şi doresc românii de la stat
Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române a realizat o anchetă
sociologică despre modul în care opinia publică românească percepe politicile sociale ale statului.
Sondajul poate fi citit pe iccv.ro.
Opinia publică susţine, în majoritate (78-90%), politici sociale care să asigure: locuri de muncă pentru fiecare, un trai decent pentru şomeri şi un venit minim garantat.
Românii îşi doresc un stat social. Polemica apare când se discută modul în care sunt acordate ajutoarele sociale. Ceva mai mult de jumătate dintre români (52,8%) cred că statul ar trebui...
Conferinţe la TNB
Duminică 11 mai 2014, la ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Național,Cristian Pîrvulescu va susține conferința cu tema Regăsirea întru Europa. Preț bilete: 16 lei.
Despre conferință
Vin alegerile europene, iar Europa ar trebui să fie cel puţin un subiect de discuţie. Nu se întâmplă însă aşa! Dar, ce mai reprezintă Europa, astăzi, aici sau aiurea? O piaţă comună care promite prosperitate pentru cei mulţi? Un reper cultural? O referinţă abstractă? Duşmanul la îndemână?
Europa, devenită un fel de stat sui generis, este astăzi sub semnul crizei. Un proiect politic...
Declaraţia Monicăi Macovei (PDL)
"PSD trece la crima. Repet, PSD trece la crima.
Fostul prefect de Galati, pesedistul Emanoil Bocaneanu, a fost arestat
dupa ce a incercat sa comande asasinarea unui martor din dosarul de
coruptie pe care il are acest pesedist.
PSD trebuie sa plece. Acum. Am ajuns ca mafia PSD sa comande crime. PSD a ajuns sa ucida ca sa scape de lege."
sursa: facebook...
miercuri, 7 mai 2014
Competiţia Oraşul Reciclării: Participă şi Sectorul 3!
Sursa: Colectează selectiv
Eco-Rom Ambalaje a strigat adunarea pentru reciclare! 32 de cetăți pe frecvență, un singur învingător!
,,Continuăm și anul acesta bătălia simbolică între primării
pentru titlul de Orașul Reciclării 2014 cu și mai multe municipii
înrolate în această luptă comună în vederea dezvoltării sistemului de
colectare separată. Chiar dacă România a atins, prin aportul substanțial
al producătorilor de bunuri ambalate, obiectivul prevăzut de legislația
europeană de reciclare a 60% din deșeurile de ambalaje puse pe piață,
în practică, la nivel operațional, sistemele...
Marx şi Engels despre gazele de şist

... sau cum să mâncăm o pâine albă din banii contribuabilului nea...
marți, 6 mai 2014
ILGA-Europe îl atacă pe Iulian Capsali
ILGA-Europe, o asociaţie umbrelă pentru lobby-ul homosexual din UE, finanţată în principal de Comisia Europeană, a publicat azi un raport despre discursul urii (hate speech), folosit în primele 6 săptămâni ale campaniei pentru europarlamentare.
Raportul este elaborat în colaborare cu ENAR (Reţeaua Europeană împotriva Rasismului). Autorii declară că au identificat 17 raportări valide de hate speech împotriva minorităţilor. Printre ele se află şi un raport din România, despre Iulian Capsali, candidat independent la P.E., promotor al valorilor familiale creştine.
(11 raportări din...
luni, 5 mai 2014
Chestionarul Coaliţiei pentru Familie: Au răspuns 9 candidaţi. 4 sunt de la Noua Republică.
Sub sloganul „În 2014, EU votez pentru Familie!”, Coaliția pentru Familie și Constituție, o alianță informală de organizații non-guvernamentale care are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale, a remis tuturor partidelor și candidaților independenți la alegerile pentru Parlamentul European un „chestionar al valorilor”. Chestionarul cuprinde 6 enunțuri de principii a căror aplicare se află în sfera de competențe a Uniunii Europene și care constituie adesea subiect de dezbatere în instituțiile europene.
Chestionarul poate fi citit aici.
Şapte candidaţi, dintre care 4 de la Noua...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)