Asociaţia Christiana: Prigoană şi nepăsare

Prigoana anticreștină din Africa musulmană, strîns legată de rescrudescența terorismului la răscruce de veacuri și de milenii, ia proporții din ce în ce mai monstruoase, punctînd tragic o actualitate istorică ce pare să penduleze aleatoriu între bestial și demonic. Agresivitatea fanatismului islamic (care compromite nemeritat o mare și veche spiritualitate) face anual tot mai multe victime în rîndul populației neislamice, iar dacă ieri țintele predilecte erau evreii (pe fondul cronicizatului „conflict arabo-israelian”), astăzi țintele predilecte par să fi devenit creștinii (indiferent de rasă și confesiune). 

Ceea ce s-a petrecut joi 2 aprilie 2015 în nord-estul Kenyei, în campusul Universității Garissa, a întrecut toate monstruozitățile trecutului recent. Cel mai odios asasinat colectiv anticreștin de pînă acum însumase 60 de victime. Acum au fost 147! „Brutalitate fără sens”, cum a definit-o Papa Francisc, dar care riscă să devină procedeu curent în țările cu puternice comunități musulmane (nu neapărat majoritare, cum e și cazul Kenyei).

Filmul faptelor e terifiant. Un comando alcătuit din 10 jihadiști – aparținînd grupului terorist sunnit Al-Shabaab, afiliat Al-Qaida – a ocupat clădirea universității pentru mai multe ore, acționînd cu arme de foc și grenade. Au luat ostatici peste 800 de studenți, din care autoritățile au reușit să salveze în jur de 500. Potrivit martorilor, tinerii au fost împărţiți pe criterii religioase – musulmani şi creştini.„Ne-au spus: Cine e musulman, să se ridice! Am venit să vă salvăm. Dacă sînteți musulmani, ridicați-vă și plecați!”. Zeci de studenți au fost executati sumar, după ce au mărturisit că erau creștini. Cei 10 rebeli au fost lichidați în cele din urmă de forțele guvernamentale, dar după ei a rămas un adevărat dezastru: 147 de morți și peste 80 de răniți. Neomartiri ai Crucii din secolul XXI.

Ca și în alte împrejurări recente, papalitatea a fost cea care a luat, dinlăuntrul lumii creștine, atitudinea cea mai imediată și mai fermă, chemînd la unitate în numele lui Hristos și la solidaritate rugătoare cu mucenicii și familiile lor. Dinspre Patriarhiile răsăritene – o asurzitoare tăcere! Patriarhia Română n-a făcut excepție, lăsînd încă o dată impresia că nu-i pasă de nimeni și de nimic din ce se petrece în lumea largă, ci doar de numărarea arginților de acasă. Și de ce s-ar sinchisi de neomartirii străini ai secolului XXI, cînd în 25 de ani de postcomunism n-a catadicsit să miște nici măcar un deget pentru neomartirii români ai secolului XX?!

Nu știi de ce să fii mai nedumerit și mai îngrijorat: de faptele năprasnice – amintind de persecuțiile primelor secole – care se petrec pe meleagurile îndepărtate ale creștinătății sau de lipsa de reacție și de solidaritate cu frații în suferință a unei părți însemnate din lumea creștină?! Mai sîntem vii în Hristos și mai avem conștiința că sîntem chemați să fim una întru El? Mai sîntem în stare să jertfim ceva sau măcar să prețuim și să cinstim jertfa fraților noștri spirituali? Mai avem minima demnitate a propriei credințe și sentimentul treaz al misticei comunități universale?

De cît sînge mucenicesc este oare nevoie ca păstorii veacului acestuia să se urnească din hieratica lor nesimțire și să se regăsească laolaltă, de la Răsărit la Apus, în duhul Bunului Păstor? 

Un semn, un cuvînt, o rugăciune... E mult? E puțin? Sau pur și simplu nu vă vine să credeți că încă se mai moare pentru Hristos?

Dr. Pavel Chirilă

Președintele Asociației Christiana

Răzvan Codrescu

Directorul literar al Editurii Christiana