Reproduc o postare interesantă a scriitorului Alex Ștefănescu pe facebook:
””A intrat în funcțiune malaxorul (de multă vreme pregătit) de sfărâmare a reputației lui Marian Munteanu. Sunt reciclate afirmațiile bolșevice ale lui Ion Iliescu din 1990, conform cărora în Piața Universității s-ar fi aflat legionari.
Vom asista la o luptă înverșunată, pentru că patriotismul și anticomunismul lui Marian Munteanu stârnesc furia și spaima celor care se simt vinovați de distrugerea civilizației românești. Vom avea acum prilejul să-i identificăm pe cei care, de douăzeci și șase de ani, ne tot injectează transchilizante, ca să nu putem urma îndemnul din imnul național. „Deșteaptă-te, române!”
Marian Muntean este un democrat (ceea ce înseamnă automat un anticomunist) și un patriot (ceea ce înseamnă automat un om interesat de soarta tuturor cetățenilor României, indiferent de naționalitate). Este un lider cu vocație de lider, nu unul distribuit de forțe obscure în acest rol, un simbol al curajului, libertății și eroismului, un cărturar angajat în scrierea unor lucrări cu caracter enciclopedic despre civilizația românească.
Tare mi-e teamă că malaxorul pus în funcțiune pentru sfârâmarea reputației lui Marian Munteanu nu va reuși decât să se sfărâme el însuși.”„
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.