Ieromonahul Savatie Baștovoi, poet, prozator și eseist de mare succes și meșteșugar talentat, a avut în ultimele zile două poziții publice împotriva construirii Catedralei Naționale, care, citite alăturat, se dovedesc două atitudini împotriva Bisericii Române.
Postarea de pe atitudini.com este preluată de pe Facebook. Citez ce mi se pare semnificativ (subl. îmi aparțin): ”Eu cred ca tocmai ambitia unei catedrale imense a dat prilej autoritatilor ateiste sa trinteasca o moscheie la fel de imensa. Daca e sa ne batem in bani cu lumea musulmana, vom pierde. Cred ca moscheia e o replica la Catedrala Neamului si vor fi construite ambele. Cu cit mai multa rivna se arata la construirea Catedralei Neamului, cu atit mai multe pietre seculare se pun la temelia moscheii. Ortodocsilor li s-a intins capcana: sau renunta la catedrala si isi pastreaza dreptul (cetatenesc) de a pretinde oprirea construirii moscheii, sau construiesc catedrala si accepta si moscheia.”
Are vreo răspundere Patriarhia pentru construirea vreunei moschei în România? Nu există nici o legătură între proiectul Catedralei Naționale și ridicarea lăcașelor de cult ale altor comunități religioase.
Articolul Catedrala Mântuirii Neamului? Sau ”neamurilor”? poate fi citit aici. Citez un fragment esențial: ”Atunci cînd denumești cea mai mare catedrală a unei Biserici Autocefale ”Catedrala Mîntuirii neamului”, iar asta se întîmplă la două mii de ani de creștinism, trebuie să te întrebi cui o închini? Dintotdeauna și peste tot în lume bisericile se închină lui Dumnezeu și au hramuri fie în cinstea Sfintei Treimi (legate de obicei de sărbătorile mari), fie în cinstea Maicii Domnului sau a altor sfinți. Nu poți invoca vechimea unei idei lansate în secolul al 19-lea, în plină beție a teoriei politice despre națiuni-neamuri, idee străină de spiritul universalist al creștinismului, ca să zidești o catedrală cu teză politică și identitară. (subl. mele)”
Numele de Catedrala Mântuirii Neamului, de fapt o catedrală națională, a fost sugerat după Războiul de Independenţă (1877). Sacrificiul românilor în Primului Război Mondial, când 10% din populație a pierit pentru Unirea din 1918, au făcut ca acest nume să devină o manifestare de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc și de asuprire şi de înstrăinare. Mântuirea în expresia „Catedrala Mântuirii Neamului” nu se referă la mântuirea ontologică a omului în Hristos, pentru că această mântuire nu depinde de locul unde este amplasată o biserică ortodoxă sau de arhitectura ei. Catedrala Mântuirii Neamului nu va fi singurul loc în care se mântuiesc românii, și doar ei, ci un simbol al recunoştinţei pentru eliberarea întregului popor de necazuri.
Când vorbim despre Mântuirea Neamului, ne gândim la izbăvirea poporului de dominaţie străină şi la dobândirea libertăţii de-a trăi în comuniune în Hristos pe teritoriul naţional.
Un alt citat din articolul lui Savatie Baștovoi este: ”Mă gîndesc cum ar fie reacționat lumea dacă cea mai mare catedrală din Moscova s-ar fi chemat nu ”Hristos Mîntuitorul”, ci ”Catedrala mîntuirii neamului” (”Храм спасения нации”). Sau dacă o catedrală cu același nume ar apărea în Grecia, sau, de ce nu, în SUA.”
Lumea a reacționat bine. Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova are o existenţă care se poate identifica cu istoria zbuciumată a Rusiei: de la gloria ţaristă din secolul XIX la istoria sovietică a secolului al XX-lea şi societatea postcomunistă, descreștinată. Catedrala a fost construită în secolul XIX, demolată de Stalin în anii 1930 şi refăcută în anii 1990 în timpul regimului post-sovietic de la Kremlin. Inițial Catedrala fusese construită în amintirea victoriei pe care Rusia Ţaristă a repurtat-o cu ajutorul „generalului iarnă” asupra trupelor împăratului Napoleon Bonaparte în anul 1812 şi ca o mângâiere pentru populaţia moscovită, care şi-a văzut oraşul distrus prin incendiere în faţa ocupanţilor francezi. Deși capitala imperiului ţarist se afla la Sankt-Petersburg, iar în Rusia, de la începutul secolului al XVIII-lea, Biserica Ortodoxă nu mai era organizată sub formă de Patriarhie, Catedrala a fost construită la Moscova. Restaurarea Patriarhiei Ruse va avea loc după anul 1917.
Postarea de pe atitudini.com este preluată de pe Facebook. Citez ce mi se pare semnificativ (subl. îmi aparțin): ”Eu cred ca tocmai ambitia unei catedrale imense a dat prilej autoritatilor ateiste sa trinteasca o moscheie la fel de imensa. Daca e sa ne batem in bani cu lumea musulmana, vom pierde. Cred ca moscheia e o replica la Catedrala Neamului si vor fi construite ambele. Cu cit mai multa rivna se arata la construirea Catedralei Neamului, cu atit mai multe pietre seculare se pun la temelia moscheii. Ortodocsilor li s-a intins capcana: sau renunta la catedrala si isi pastreaza dreptul (cetatenesc) de a pretinde oprirea construirii moscheii, sau construiesc catedrala si accepta si moscheia.”
Are vreo răspundere Patriarhia pentru construirea vreunei moschei în România? Nu există nici o legătură între proiectul Catedralei Naționale și ridicarea lăcașelor de cult ale altor comunități religioase.
Articolul Catedrala Mântuirii Neamului? Sau ”neamurilor”? poate fi citit aici. Citez un fragment esențial: ”Atunci cînd denumești cea mai mare catedrală a unei Biserici Autocefale ”Catedrala Mîntuirii neamului”, iar asta se întîmplă la două mii de ani de creștinism, trebuie să te întrebi cui o închini? Dintotdeauna și peste tot în lume bisericile se închină lui Dumnezeu și au hramuri fie în cinstea Sfintei Treimi (legate de obicei de sărbătorile mari), fie în cinstea Maicii Domnului sau a altor sfinți. Nu poți invoca vechimea unei idei lansate în secolul al 19-lea, în plină beție a teoriei politice despre națiuni-neamuri, idee străină de spiritul universalist al creștinismului, ca să zidești o catedrală cu teză politică și identitară. (subl. mele)”
Numele de Catedrala Mântuirii Neamului, de fapt o catedrală națională, a fost sugerat după Războiul de Independenţă (1877). Sacrificiul românilor în Primului Război Mondial, când 10% din populație a pierit pentru Unirea din 1918, au făcut ca acest nume să devină o manifestare de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc și de asuprire şi de înstrăinare. Mântuirea în expresia „Catedrala Mântuirii Neamului” nu se referă la mântuirea ontologică a omului în Hristos, pentru că această mântuire nu depinde de locul unde este amplasată o biserică ortodoxă sau de arhitectura ei. Catedrala Mântuirii Neamului nu va fi singurul loc în care se mântuiesc românii, și doar ei, ci un simbol al recunoştinţei pentru eliberarea întregului popor de necazuri.
Când vorbim despre Mântuirea Neamului, ne gândim la izbăvirea poporului de dominaţie străină şi la dobândirea libertăţii de-a trăi în comuniune în Hristos pe teritoriul naţional.
Un alt citat din articolul lui Savatie Baștovoi este: ”Mă gîndesc cum ar fie reacționat lumea dacă cea mai mare catedrală din Moscova s-ar fi chemat nu ”Hristos Mîntuitorul”, ci ”Catedrala mîntuirii neamului” (”Храм спасения нации”). Sau dacă o catedrală cu același nume ar apărea în Grecia, sau, de ce nu, în SUA.”
Lumea a reacționat bine. Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova are o existenţă care se poate identifica cu istoria zbuciumată a Rusiei: de la gloria ţaristă din secolul XIX la istoria sovietică a secolului al XX-lea şi societatea postcomunistă, descreștinată. Catedrala a fost construită în secolul XIX, demolată de Stalin în anii 1930 şi refăcută în anii 1990 în timpul regimului post-sovietic de la Kremlin. Inițial Catedrala fusese construită în amintirea victoriei pe care Rusia Ţaristă a repurtat-o cu ajutorul „generalului iarnă” asupra trupelor împăratului Napoleon Bonaparte în anul 1812 şi ca o mângâiere pentru populaţia moscovită, care şi-a văzut oraşul distrus prin incendiere în faţa ocupanţilor francezi. Deși capitala imperiului ţarist se afla la Sankt-Petersburg, iar în Rusia, de la începutul secolului al XVIII-lea, Biserica Ortodoxă nu mai era organizată sub formă de Patriarhie, Catedrala a fost construită la Moscova. Restaurarea Patriarhiei Ruse va avea loc după anul 1917.
National Cathedral din Washington nu se află în cel mai mare oraş al Statelor Unite și este numită Catedrala Naţională întrucât aici au loc ceremonii cu valoare de simbol naţional.
Ce mai spune călugărul Savatie:
”Românilor ortodocși le va fi greu să citească acest text, deoarece ei sînt obișnuiți să audă de mici la ectenia mare și cea întreită cereri pentru mîntuirea ”poporului ortodox român”, deși în biserică se pot afla și bulgari, sîrbi, unguri, sau evrei. Această pecete identitară pe criteriu de neam este o inovație nemaiîntîlnită în alte Biserici și înlocuiește vechea formulare din liturghierile românești care suna așa: ”Încă ne rugăm pentru de Dumnezeu păzită țara noastră, stăpînirea și oastea ei”, o formulare conformă cu prevederile apostolului Pavel cu referire la rugăciunea pentru autorități.”
”Românilor ortodocși le va fi greu să citească acest text, deoarece ei sînt obișnuiți să audă de mici la ectenia mare și cea întreită cereri pentru mîntuirea ”poporului ortodox român”, deși în biserică se pot afla și bulgari, sîrbi, unguri, sau evrei. Această pecete identitară pe criteriu de neam este o inovație nemaiîntîlnită în alte Biserici și înlocuiește vechea formulare din liturghierile românești care suna așa: ”Încă ne rugăm pentru de Dumnezeu păzită țara noastră, stăpînirea și oastea ei”, o formulare conformă cu prevederile apostolului Pavel cu referire la rugăciunea pentru autorități.”
Iată cum sună, de fapt, formulările din ectenii:
- ectenia mare: ”pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii țării noastre, pentru mai marii orașelor și ai satelor și pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm.”
- ectenia întreită: ”încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii (...), pentru sănătatea și mântuirea lor.”
- ectenia mare: ”pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii țării noastre, pentru mai marii orașelor și ai satelor și pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm.”
- ectenia întreită: ”încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii (...), pentru sănătatea și mântuirea lor.”
- la vohodul mare cu sfintele daruri: ”pe binecredinciosul popor român de pretutindeni, pe cârmuitorii țării noastre (...) să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa.”
Așteptam mai multă rigoare de la un călugăr cu pregătire, care în 2005 a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lângă Sfântul Sinod al BOR.
Mănăstirea Noul Neamț (Chițcani), unde face ascultare pr. Savatie, se află în Transnistria și este supusă Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove (BOM) - denumire ce amintește de proiectul ”Moldova Mare”. Manipulările și dezinformarea din articolele citate își găsesc explicația: călugărul Savatie slujește interesul imperialist al Moscovei.
Mitropolia Basarabiei se află în conflict cu Mitropolia Moldovei.
Mitropolia Basarabiei a fost creată după Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chişinău la rangul de mitropolie. Decizia înfiinţării a fost luată în Sinodul BOR în 1923, iar organizarea propriu-zisă s-a făcut prin legea din 1925, când BOR se declară autocefală. Arhiepiscopul de Chişinău a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei în 1928.
Modul de al organizare al Bisericii pe teritoriul Basarabiei fusese schimbat după invadarea lui de către Imperiul Țarist în 1812, în decursul a peste o sută de ani, astfel încât la începutul sec. XX acesta devenise rusesc. BOM se supune astăzi Patriarhiei Ruse.
Mitropolia Basarabiei a fost reactivată în 1992, la cererea adunării eparhiale. Mitropolia Basarabiei este recunoscută oficial drept succesoare spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv. Prin statut, teritoriul Mitropoliei Basarabiei este cel al Republicii Moldova. Guvernul de la Chișinău a recunoscut dreptul Mitropoliei de a exista abia în 2010, prin decizie CEDO. Când Patriarhia Română a înființat trei eparhii, conform principiului naționalității, Patriarhia Rusă a acuzat-o de încălcarea teritoriului canonic. Dat fiind contextul istoric, Mitropolia Basarabiei ea este acum autonomă şi urmează stilul vechi.
Așteptam mai multă rigoare de la un călugăr cu pregătire, care în 2005 a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lângă Sfântul Sinod al BOR.
Mănăstirea Noul Neamț (Chițcani), unde face ascultare pr. Savatie, se află în Transnistria și este supusă Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove (BOM) - denumire ce amintește de proiectul ”Moldova Mare”. Manipulările și dezinformarea din articolele citate își găsesc explicația: călugărul Savatie slujește interesul imperialist al Moscovei.
Mitropolia Basarabiei se află în conflict cu Mitropolia Moldovei.
Mitropolia Basarabiei a fost creată după Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chişinău la rangul de mitropolie. Decizia înfiinţării a fost luată în Sinodul BOR în 1923, iar organizarea propriu-zisă s-a făcut prin legea din 1925, când BOR se declară autocefală. Arhiepiscopul de Chişinău a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei în 1928.
Modul de al organizare al Bisericii pe teritoriul Basarabiei fusese schimbat după invadarea lui de către Imperiul Țarist în 1812, în decursul a peste o sută de ani, astfel încât la începutul sec. XX acesta devenise rusesc. BOM se supune astăzi Patriarhiei Ruse.
Mitropolia Basarabiei a fost reactivată în 1992, la cererea adunării eparhiale. Mitropolia Basarabiei este recunoscută oficial drept succesoare spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv. Prin statut, teritoriul Mitropoliei Basarabiei este cel al Republicii Moldova. Guvernul de la Chișinău a recunoscut dreptul Mitropoliei de a exista abia în 2010, prin decizie CEDO. Când Patriarhia Română a înființat trei eparhii, conform principiului naționalității, Patriarhia Rusă a acuzat-o de încălcarea teritoriului canonic. Dat fiind contextul istoric, Mitropolia Basarabiei ea este acum autonomă şi urmează stilul vechi.
În timpul ocupaţiei sovietice din 1940-1941, şi mai apoi sub regim sovietic, din 1944 până în 1992, Mitropolia Basarabiei şi-a încetat activitatea, fiind înlocuită de Eparhia Chişinăului, sub autoritatea Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii. Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei sub autoritatea canonică a Patriarhiei Ruse.
Pe 23 mai 1918, după izbucnirea Revoluţiei Socialiste din Octombrie, patriarhul Tihon al Moscovei a dat deplină libertate Bisericii Basarabene să-şi hotărască soarta şi să aleagă cu ce biserică autocefală şi în ce legături vrea sa fie. La 26 ianuarie 1918 arhiepiscopul Anastasie al Chişinăului a format o comisie pentru convocarea unui Sinod Local bisericesc al Republicii Moldoveneşti, spre realizarea unei vieţi bisericeşti autonome, ca urmare a independenţei politice (efemere) faţă de Imperiul Rus. În cadrul acestei comisii s-a discutat problema raportului bisericii basarabene faţă de cea română. Arhiepiscopul Gribanovski şi cei doi episcopi vicari ai săi decid să se refugieze la Belgrad. Plecarea lui Anastasie, arhiepiscop legitim al Chişinăului, a declanşat contenciosul bisericesc româno-rus, care durează până în prezent.
Actuala Mitropolie a Moldovei a fost creată politic prin ocupaţie şi genocid.
Mântuirea înseamnă izbăvire sau eliberare. Catedrala Mântuirii Neamului trebuia să fie gata în 2011. Fiindcă mai există încă popor neizbăvit de ocupație, nu cred că va fi gata prea curând.
Facebook
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.