trafic

 

vineri, 3 mai 2013

Autodenunţ creştin la CNCD - solidaritate cu acad. Sorin Dumitrescu

0 comentarii

În Miercurea Mare – a trădării lui Iuda, un grup de creștini se solidarizează cu dl. Sorin Dumitrescu, profesor, pictor, creștin, dus în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de directorul Muzeului Țăranului Român, Virgil Nițulescu.
Acesta s-a adresat CNCD – transformat într-o veritabilă „poliție a gândirii” – pentru pretinse afirmații discriminatorii din articolul de opinie „Cine ne vrea etrusci” publicat în cotidianul „Jurnalul Național” pe data de 22 februarie a.c. sub semnătura d-lui Sorin Dumitrescu.
Persoanele semnatare ale acestui autodenunț simbolic se solidarizează și cu senatorul Puiu Hașotti, pus la zid de colegii din politică pentru afirmația că homosexualitatea nu este o stare de normalitate, ci o afecțiune și cer, totodată, din nou, demisia „de onoare” a directorului MȚR, înainte ca acesta să fie discreditat definitiv în fața contemporanilor și a istoriei.

AUTODENUNȚ

Către,
CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Piața Valter Mărăcineanu nr 1-3, sector 1, 010155 București

În atenția dlui președinte, Csaba Ferenc Asztalos
Domnule președinte,
Subsemnații, având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în str. Zmeica, nr. 12, sector 4, București,
Cu bucurie pascală mărturisim, în pragul marii noastre sărbători, credința în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!
De asemenea, mărturisim și ne autodenunțăm către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru adeziunea noastră la ideile exprimate de dl. Sorin Dumitrescu în articolul „Cine ne vrea etrusci” publicat în cotidianul Jurnalul Național pe data de 22 februarie a.c.
Înțelegem să procedăm astfel după ce am luat act că împotriva domnului Sorin Dumitrescu a fost depusă la Consiliu o plângere, motivată de pretinse afirmații discriminatorii din respectivul articol și semnată dedirectorul Muzeului Țăranului Român, dl. Virgil Nițulescu, plângere aflată în aceeaşi linie cu denunţurile turnătorilor din vremea ocupaţiei sovietice în România. Ne alăturăm domnului academician Sorin Dumitrescu și solicităm să fim audiați simultan cu dânsul.
Totodată, îi solicităm pe această cale, încă o dată, domnului Virgil Nițulescu să își dea demisia de onoaredin funcția de director a Muzeului Țăranului Român, înainte ca greutatea poverii atitudinii sale anticreștine și antiromânești să îl discrediteze definitiv în fața contemporanilor și a istoriei.
De asemenea ne exprimăm convingerea că homosexualitatea nu este o stare de normalitate, ci o boală spirituală, unul dintre păcatele care vatămă cel mai mult structura interioară a omului. O facem pentru solidarizare cu dl. senator Puiu Hașotti care a fost de curând în atenția Consiliului. Minoritatea homosexualilor din România este tolerată, însă va trebui, la rândul său, să învețe să prețuiască acest respect precum și valorile tradiționale ale românilor. Încercările de înlocuire prin forţă a valorilor tradiţionale româneşti cu valorile minorităţii homosexuale sunt o formă gravă de intoleranţă – care trebuie să înceteze.
Un Paște plin de Lumina lui Hristos tuturor creștinilor!
Semnează:
1.    Adrian Andronic
2.    Adrian Bucur
3.    Adrian Năstase
4.    Adrian Stoica – Asistent Universitar
5.    Adriana Condu – Muzeograf Muzeul Taranului Roman
6.    Adriana Hagău
7.    Agache Vlad
8.    Alexandru Tudor Ionici
9.    Alexe Gabriel
10.    Alin Mihai Creţu
11.    Alin Vasilache
12.    Alina Ioana Dida
13.    Alina Mihaela Crăciun
14.    Amelia Gherasim – Artist plastic
15.    Ana Enrico
16.    Ana Luparu
17.    Ana Maria Cojocariu
18.    Anamaria Tihu
19.    Anca Munteanu
20.    Andreea Alexandra Anghel – Consultant parlamentar
21.    Andreea Capată
22.    Andreea Raluca Georgescu
23.    Andrei Boambeș
24.    Andrei Dârlău – Teolog Publicist
25.    Andrei Hurdubelea
26.    Andrei Rosetti
27.    Antoaneta Caraman
28.    Aurelia Grama – Profesor
29.    Aurelian Anghel
30.    Aurora Emilia Fermeşanu
31.    Bogdan Alexandru Duca
32.    Bogdan Grama – Economist
33.    Bogdan Grecu
34.    Bogdan Mateciuc
35.    Bogdan Stanciu
36.    Bogdan Vlad Stroe
37.    Bogdan Vlăduţă
38.    Brânduşa Chirilă
39.    Brânduşa Stanciu
40.    Carmen Elena Păduraru
41.    Carmen Gabriela Ladar
42.    Catalin Stanciu
43.    Catalin Vantu
44.    Cătălin Ciobanu
45.    Cătălin Ciotau
46.    Cătălin Mareş
47.    Cătălin Puiu – Inginer
48.    Cătălin Toma
49.    Ciprian Caraman – Profesor
50.    Ciprian Covaciu
51.    Ciprian Voicila – Sociolog Muzeul Taranului Roman
52.    Constantin Cretu
53.    Constantin Mirela Vlăduţă
54.    Constantin Nuţu
55.    Constantin Sturzu
56.    Corneliu Prepeliţă
57.    Cosmin Nicu
58.    Cosmina Dragomir
59.    Costea Munteanu
60.    Costin Movilă
61.    Costion Nicolescu
62.    Crina Elena Ilea
63.    Cristi Popovici
64.    Cristian – Daniel Topîrcean
65.    Cristian Rădulescu
66.    Cristian Sima
67.    Cristian Velea
68.    Cristina Bolborea – Artist plastic
69.    Cristina Tudor
70.    Cristinel Teşu
71.    Dan Ciprian Grăjdeanu
72.    Dan Misailescu – Software developer
73.    Dan Tănasă
74.    Dan Tudorache
75.    Dana Cleopatra Captilin
76.    Dani Itifancotunsoare
77.    Daniel Rivero
78.    Daniela Buzescu – Inginer
79.    Daniela Cautişanu
80.    Daniela Grangore
81.    Daniela Pătrunjel
82.    Daniela Serban – Inginer
83.    Danion Vasile
84.    David Babici
85.    Diana Elena Sav
86.    Diana Miloş
87.    Diana Preda
88.    Diana Tais
89.    Dorina Ciochină
90.    Dorina Giurcaneanu – Medic
91.    Doru Vantu
92.    Eduard Dumitrache
93.    Elena Bargan
94.    Elena Dulgheru – Critic de film
95.    Elena Grăjdeanu
96.    Eleonora Olaru
97.    Emanuela Tarliu
98.    Florian Filat
99.    Florin Crencea
100.    Florin Pavel
101.    Gabriel Onea
102.    Gabriela Badea
103.    Gavril Gligor
104.    Gelu Andruşco
105.    Georgiana Alina Munteanu – Economist
106.    Gheorghe Marcu – Sculptor
107.    Gheorghe Mircea Grama – Profesor
108.    Horia Grama – Programator
109.    Ileana Preda – Economist
110.    Ioan Andoni
111.    Ioan Popa
112.    Ion Eugen Florin Simion Mihaela
113.    Ion Suta
114.    Ion Vasiliu
115.    Ion-Titus Canache
116.    Ionuţ Duma
117.    Ionuţ Mavrichi
118.    Ionuţ Tănăsoiu
119.    Iorgu Dragoş Matei
120.    Irina Bazon
121.    Irina Dragomir – Arhitect
122.    Irina Nastasiu
123.    Irina Silivestru – Artist plastic
124.    Isabela Mihaela Dima
125.    Iulian Capsali
126.    Iulian Radu
127.    Iuliana-Viorica Pavel
128.    Johnny Alexander
129.    Larisa Anca
130.    Laurentiu Mogosanu – Sculptor
131.    Laurian Țoța
132.    Lect. univ. dr. Cristian Ioan Popa
133.    Lilick Auftack
134.    Lucica Bulgaru
135.    Luminita Cebotari
136.    Luminita Sgubea – Profesor
137.    Madalina Andreea Grama – Psiholog
138.    Manuela Florina Hărăbor
139.    Maria Badiu
140.    Maria Manea
141.    Maria Mateoniu – Etnolog Muzeul Taranului Roman
142.    Maria Mihai
143.    Marian Badea – Economist
144.    Marian Maricaru
145.    Marian Zidaru – Sculptor
146.    Marina Irina Popescu – Consultant IT
147.    Marius Calinciuc
148.    Marius Caraman – Fizician Muzeul Taranului Roman
149.    Martha Ioana Mateescu
150.    Mănescu Florin
151.    Micşunica Rusu
152.    Mihaela Cretu
153.    Mihaela Moisescu – Conf. Dr.
154.    Mihaela Simion
155.    Mihaela Vlad
156.    Mihai Făgădaru
157.    Mihai Gheorghiu – Cercetator Muzeul Taranului Roman
158.    Mihai Mitzucu
159.    Mihai Potcoava Pictor
160.    Mihai Şomănescu
161.    Mihai Şomănescu
162.    Mihail-Răzvan Vastea
163.    Mihăilă Ana Laura
164.    Mihăilă Camelia Florica
165.    Mihăilă Florin Dan
166.    Mioara Eleonora Mogoșanu
167.    Mircea Dumitru Duca Inginer
168.    Mircea Muntenescu
169.    Mircea Pușcașu
170.    Mircea Roman Sculptor
171.    Mirela Nistor
172.    Mirel-Daniel Simionescu
173.    Monica Andra Stroe
174.    Narcisa Ungureanu
175.    Nicolae Calotă
176.    Nicolae Constantin
177.    Nicoleta Andreea Pupaza
178.    Nicoleta Stoica – Profesor
179.    Nicu Pârlog
180.    Oana Maer
181.    Octavian Tabac
182.    Olga Lelic
183.    Ortansa Matei
184.    Ovidiana Bulumac
185.    Ovidiu Busita Sorin
186.    Ovidiu Stanciu
187.    Paula Iliescu
188.    Petru Jipa
189.    Pr. Conf. Dumitru Vanca
190.    Pr. Florin Spiridon Croitoru
191.    Pr. Lect. Dr. Ioan Mihail Dan
192.    Pr. Mihai-Andrei Aldea
193.    Pr. Valentin Temes
194.    Pr. Vasile Gordon Profesor
195.    Prof. Ion Coja
196.    Prof. Univ. Horea Pastina – Pictor
197.    Prof. Univ. Marin Gherasim – Pictor
198.    Radu Jecu – Inginer
199.    Radu Marian
200.    Raluca Bob
201.    Rareş Ioan Stoica
202.    Razvan Stefan
203.    Răzvan-Dumitru Tulpan
204.    Remus Boca
205.    Rodica Zaharia
206.    Roxana-Corina Onea
207.    Roxana-Ioana Ursu
208.    Ruxandra Garofeanu – Critic de arta
209.    Simona Ghiga
210.    Simona Tamas – Trezorier
211.    Sorin Alexandru Mirea
212.    Suzana Nicoleta Ilie
213.    Ştefan Stan
214.    Tamara-Cornelia Grama – Inginer
215.    Tatiana Nichita
216.    Tavi Aninis
217.    Teo Cabel
218.    Teodora Lutica – Asistent social
219.    Tiberiu Bardan
220.    Tiberiu Cnab
221.    Titi Ceara – Sculptor
222.    Valerian Cebotari – Informatician
223.    Vasile Ciocoiu
224.    Vasile Gheorghe
225.    Victoria Zidaru – Sculptor
226.    Violeta Ceausu
227.    Virginia Fenciuc
228.    Vogel Roland
229. Capsali Iulian
Lista rămâne deschisă.
Read more...

miercuri, 1 mai 2013

Evenimente culturale

0 comentarii

Caravana Bookland va fi în Parcul Cişmigiu până pe 5 mai.

Cernobîl, după 27 de ani este expoziţia de fotografii a Institutului Etnografic din Lvov, ce documentează efectele catastrofei nucleare din 1986. Va fi deschisă la Muzeul Ţăranului Român (Sala Acvariu) până pe 12 mai. La Sala Foaier pot fi admirate Ouă încondeiate.

Cea mai importantă expoziție de fotojurnalism din lume, World Press Photo, ajunge, pentru al doilea an consecutiv, la București, începând cu data de 2 mai. Expoziția va fi deschisă pentru public până pe 26 mai, în Piața Universității.

Expoziţia fotodocumentară Copilăria regală va fi deschisă la Arhivele Naţionale până în decembrie. Intrarea este liberă.

Continuă Mogoşoaia Clasic Fest, maratonul de week-end al muzicii bune. Mai multe, aici.

La Muzeul Naţional de Istorie începe expoziţia Comorile Chinei.

Dezbaterea Rolul ADN-ului in identificarea victimelor regimurilor totalitare are loc miercuri 8 mai, ora 11, la Biblioteca Naţională. La eveniment vor participa dr. Alexandru Florian, dr. Andrei Muraru, conf. univ. dr. Dan Voinea, dr. Marius Oprea, Elisabeth Ungureanu, dr. Ligia Bărbării, dr. Cristian Bogdan Iancu, alături de experți criminaliști. Intrarea este liberă.

Conferinţa Rolul monarhiei în modernizarea României va fi susţinută de acad. Dan Berindei pe 10 mai, ora 11, la Academia Română. Cu acest prilej, va fi lansată lucrarea Academia Română şi Casa Regală - Două destine paralele 1866 - 1947/48 şi se va dezveli tabloul Regelui Ferdinand, realizat de Valentin Tănase
  
Fluturii tropicali vii pot fi admiraţi la Muzeul Antipa până în luna iulie.

Festivalul Filmului European se desfăşoară timp de trei zile, între 9 și 11 mai, la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie. 

Duminică, 12 mai, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, prof. dr. Florin Tudose va susține conferința cu tema Visul, de la divinație și interpretare la mașina de citit vise. Preț bilet: 16 lei.

Colocviul Alimentaţie tradiţională versus alimentaţie raţională. Avantaje şi dezavantaje este organizat de Institutul de Antropologie „Fr. Rainer” pe 15 mai la IBA.

Miercuri, 15 mai, la ora 11, la INST are loc masa rotundă 70 de ani de la bătălia Stalingradului şi bătălia de la Kursk. Context internaţional, aspecte politice şi militare. Intrarea este liberă.

Pe 17 mai, la ora 10, la Academia Română are loc un simpozion ştiinţific dedicat lui Spiru Haret (1851-1912), organizat de Secţia de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie.

ONG Fest, târgul economiei sociale, are loc pe 17-18 mai în Parcul Tineretului.

Festivalul Turcesc, de artă culinară şi muzică tradiţională, are loc în acelaşi week-end în Parcul Herăstrău.
Read more...

joi, 25 aprilie 2013

Evenimente semnificative

0 comentarii
Expoziţia Patimile şi Învierea Domnului în creaţia populară contemporană poate fi vizitară la Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română".

La Muzeul de Istorie al Muncipiului Bucureşti are loc Salonul Naţional de Fotografie Fotogeografica (ediţia XVII). Programul Serilor Fotogeografica îl găsiţi aici.

Mogoşoaia Clasic Fest, un maraton al muzicii bune, se va derula cinci week-end-uri la rând. Mai multe, aici.

Caravana Bookland ajunge în Parcul Cişmigiu, între 27 apr.-5 mai, în cadrul Târgului de Florii.


Expoziţia fotodocumentară Copilăria regală se deschide la Arhivele Naţionale luni. Fotografiile din diferite colecţii vor putea fi admirate până în decembrie, iar intrarea va fi liberă.

Cernobîl, după 27 de ani este expoziţia de fotografie a Institutului Etnografic din Lvov, ce documentează efectele catastrofei nucleare din 1986. Expoziţia este deschisă la MŢR (Sala Acvariu) până pe 12 mai.


Fluturi tropicali vii vor putea fi admiraţi la Muzeul Antipa până în luna august.

Cea mai importantă expoziție de fotojurnalism, World Press Photo, ajunge, pentru al doilea an consecutiv, la București, pe 2 mai. Expoziția va fi deschisă pentru public în intervalul 2 – 26 mai, în Piața Universității.

La Muzeul Naţional de Istorie începe expoziţia Comorile Chinei.

Read more...

Gala Premiilor Fundaţiei Aiud

0 comentarii

Read more...

duminică, 21 aprilie 2013

Doru Octavian Dumitru la Librăria Sophia

1 comentarii

Read more...

joi, 18 aprilie 2013

Concert la Biserica "Domniţa Bălaşa"

0 comentarii

Read more...

miercuri, 17 aprilie 2013

Parada maşinilor de epocă

0 comentarii
Sâmbătă, 20 apr., Clubul Retromobil al maşinilor de epocă organizează Parada Primăverii, în mai multe localităţi.
Mai multe, pe www.retromobil.ro.




Read more...

luni, 15 aprilie 2013

Pr. Savatie la Librăria Sophia

0 comentarii

Read more...

duminică, 14 aprilie 2013

"Credinţă şi raţiune" la Librăria Sophia

0 comentarii

Read more...

vineri, 12 aprilie 2013

Întâlnire cu dr. Pavel Chirilă

0 comentarii
Read more...

joi, 11 aprilie 2013

Eveniment caritabil sâmbătă

0 comentarii

Read more...

miercuri, 10 aprilie 2013

Conferinţă despre emigraţia ucrainiană interbelică

0 comentarii
Centrul Cultural şi de Informare al Ambasadei Ucrainei în România vă invită la conferinţa cu titlul Emigraţia ucraineană în România interbelică şi impactul asupra relaţiilor politico-diplomatice bilaterale", susţinută de Vadim Guzun, cercetător, diplomat în Ministerul Afacerilor Externe al României, şi Teofil Rendiuk, dr. habilitat, ministru-consilier al Ambasadei Ucrainei la Bucureşti. În cadrul evenimentului va avea loc şi lansarea volumului „Chestiunea refugiaţilor de peste Nistru: documente diplomatice şi ale serviciilor române de informaţii, 1919-1936", cu participarea descendenţilor emigranţilor ucraineni: E.S. dl ambasador Emilian Mamciur, scriitoarea Olga Andrici-Porohivska şi ing. Mihai Pocorschi. Manifestarea va avea loc vineri, 12 aprilie 2013, ora 16.45, la sediul Centrului Cultural al Ambasadei Ucrainei în România din Calea Victoriei nr. 26.


Read more...

marți, 9 aprilie 2013

De citit

0 comentarii
Am citit, vă recomand:


Read more...

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Conferinţă despre Sf. Trei Ierarhi

0 comentarii

Read more...

vineri, 5 aprilie 2013

Clinica Nera, pentru a trata cancerul

0 comentarii


Clinica Nera - pentru diagnosticul precoce al cancerului şi recuperare oncologică. Un proiect al dr. Pavel Chirilă.
Read more...

vineri, 29 martie 2013

Evenimente culturale

0 comentarii


Duminică, 31 martie, la ora 11, în Aula Academiei Române are loc sesiunea solemnă dedicată împlinirii a 80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu.

Duminică, 31 martie, la ora 16, la Liceul Dante Alighieri (Aleea Fuiorului 9) are loc un atelier de Horă românească, oferit de Asociaţia Basarabii, atât copiilor cât şi adulţilor. Intrarea este liberă.

În week-end la Muzeul Ţăranului Român are loc Târgul de Primăvară.

În perioada 1-5 apr., în cadrul programului Şcoala altfel, o serie de muzee, teatre şi institute vor avea programe speciale pentru elevi. Trenul Regal poate fi vizitat la Gara de Nord.

Luni, 1 apr., la ora 16,30, la Librăria Mihai Eminescu are loc lansarea volumului de memorii Prea mult întuneric, Doamne! de Radu Ciuceanu, directorul INST, fost deţinut politic.

Între 1 şi 3 apr. au loc Zilele Porţilor Deschise la Facultatea de Litere (str. Edgar Quinet 5-7).

Pe 2 apr. începe Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica.

Pe 6 apr., la Librăria Predania (str. Vulturilor 8) au loc atelierele de lectură şi creaţie pentru copii Prietenii cărţilor. Mai multe, aici.

Pe 6 şi 7 apr. la Sala Palatului are loc SofistiCAT Spring Show 2013.

Miercuri, 10 apr., la ora 18, la Biblioteca Naţională are loc concertul caritabil Paşi spre lumina Învierii, susţinut de Grupul Psaltic Tronos, Corala N. Lungu al Patriarhiei Române şi Corul Facultăţiii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Intrarea este liberă.

Până în luna mai la Muzeul Ţăranului Român poate fi vizitată expoziţia Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării (1949-1962), organizată în colaborare cu IICCMER.




Read more...

joi, 28 martie 2013

Concert psaltic

0 comentarii




Read more...

sâmbătă, 23 martie 2013

Marşul pentru Viaţă 2013

2 comentarii

Marşul pentru Viaţă 2013 (ediţia a treia) s-a desfăşurat în acest an în 29 localităţi din România. Este cel mai mare eveniment pro-life din ţară, organizat de asociaţii non-guvernamentale, ce susţin mişcarea provita, în preajma sărbătorii Bunei Vestiri. Mişcarea provita se pronunţă pentru recunoaşterea dreptului la viaţă al fiinţei omeneşti de la momentul concepţiei. Dreptul la viaţă este primul drept al fiinţei umane; el este afirmat doar într-o familie tradiţională, singura instituţie întemeiată înainte de căderea omului din Rai. 
Un om politic de dreapta a spus: "am observat că cei care pronunţă în favoarea avortului sunt oameni care s-au născut deja".
În România zilnic se fac circa 500 întreruperi de sarcină. La Marş s-au împărţit păpuşi-fetus, care reprezintă un embrion în mărime naturală, aflat la vârsta de 12 săptămâni de sarcină. Din fotografii se vede că este vorba de un făt complet format, lucru care surprinde chiar şi cadrele medicale. Acest lucru, lipsa de cultură ştiinţifică în ceea ce priveşte reproducerea umană în rândul medicilor, este una din explicaţiile flagelului care a omorât circa 20 milioane feţi din 1958 până azi (anul primei legalizări a avortului la cerere în România). Azi avortul la cerere este permis până la vârsta de 14 săptămâni de sarcină.
Ce ar trebui să ştie chiar şi un copil de 14-15 ani este faptul că 40% din sarcini se termină printr-un avort spontan înainte de săptămâna a zecea de sarcină şi fertilitatea scade la 50% spre vârsta de 30 de ani. Din punct de vedere biologic, nu e uşor să faci un copil, contrar unui mit popular.
Femeia care face o întrerupere voluntară de sarcină nu primeşte un document medical care să ateste intervenţia; legea nu a prevăzut acest lucru. O parte din întreruperi nici nu sunt declarate, pentru a face evaziune fiscală.
La Bucureşti, la Marş au participat circa o mie de persoane.
Mulţumesc lui Florian Cristache pentru fotografii.














Read more...

vineri, 22 martie 2013

Expoziţia de cadavre de la Muzeul Antipa

0 comentarii

Direcția pentru Protecția Copilului din cadrul Ministerului Muncii recomandă ca accesul copiilor cu vârsta sub 12 ani la expoziţia "Cadavre Jupuite", care va fi deschisă începând de mâine la Muzeul Antipa, să fie permis doar în cazul acompanierii acestora de către părinţi sau reprezentanţi legali. 

 Mai multe, pe blogul lui Rafael Udrişte.

 Părerea mea despre această expoziţie, aici. 
Read more...

Evenimente culturale

0 comentarii


În perioada 18-24 martie, Protoieria 2 Capitală şi Primăria Sectorului 2 organizează programul Icoana, fereastră spre Dumnezeu. Procesiunea cu Icoane din Duminica Ortodoxiei are loc la ora 13. Mai multe, aici.

Marşul pentru Viaţă, cel mai mare eveniment pro-life din România, are loc sâmbătă, 23 martie, cu plecare la ora 12 de la Cercul Militar Naţional. Vineri, 22 vineri, este Ziua de doliu national pentru pruncul nenăscut, un eveniment simbolic dedicat milioanelor de copii care nu au apucat să se nască.

Duminică, 24 martie, la ora 14, la Sala Dalles are loc concertul educativ pentru elevi O fetiţă neînsemnată şi o oglindă fermecată. Coordonator: prof. Smaranda Ilea.

Luni, 25 martie, la ora 17, la Biblioteca Metropolitană (str. Take Ionescu 4) are loc recitalul de pian al Aidei Chiciudeanu. Intrarea este liberă.

La Librăria Predania (str. Vulturilor 8) poate fi vizitată expoziţia de fotografie Monahismul ortodox.

La Muzeul Naţional de Geologie încep cursurile teoretice şi practice despre dinozauri, susţinute de paleontologi şi artişti plastici, pentru copii, în fiecare duminică şi luni. Mai multe, aici.

A treia ediţie a târgului de carte SF şi fantasy Final Frontier are loc în perioada 23-24 martie la TeCaFi (str. Doamnei 9).

Marţi, 26 martie, la ora 18, încep dezbaterile CSIC. Despre Rezistenţa armată anticomunistă din România vor vorbi: Radu Ciuceanu (directorul INST), Ioana Voicu Arnăuţoiu (fiica foştilor luptători din munţi Toma Arnăuţoiu şi Maria Plop), Liviu Pleşa, istoric, şi Ştefan Câlţia, pictor. Moderator va fi Sorin Lavric. Evenimentul are loc la Hotelul Howard Johnson şi intrarea este liberă.

Marţi, 26 martie, la ora 17, la ICR are loc dezbaterea Reflecţii şi propuneri pentru Constituţia României. Intrarea este liberă.

Miercuri, 27 martie, la ora 13, la Academia Română are loc conferinţa Constituţionalismul european.

Miercuri, 27 martie 2013, la ora 17.00, la ICR, în cadrul seriei de dezbateri intitulată Caractere – biografii emblematice ale detenţiei politice din România va avea loc o întâlnire dedicată lui Tudor Greceanu, fost pilot de vânătoare și deţinut politic. Va fi proiectat filmul Tudor Greceanu din seria Memorialul durerii, proiecția fiind urmată de o discuție moderată de Lucia Hossu Longin la care vor participa prof. dr. Manuela Cernat, critic de film, prof. dr. Adrian Cioroianu, istoric, generalul de flotilă Ion Dobran și arh. Emanoil Mihăilescu. Intrarea este liberă.

Joi, 28 martie, la ora 16, încep Şuetele culturale de la Facultatea de Drept. Primul invitat, Theodor Paleologu, va prezenta tema Mai avem nevoie de retorică?. Intrarea este liberă şi se face pe bază de înscriere prealabilă la sueteculturale@yahoo.com.

Duminică, 31 martie, la ora 11, în Aula Academiei Române are loc sesiunea solemnă dedicată împlinirii a 80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu.

Până în luna mai la Muzeul Ţăranului Român poate fi vizitată expoziţia Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării (1949-1962), organizată în colaborare cu IICCMER.




Read more...

sâmbătă, 16 martie 2013

Slavery, Inc – Lydia Cacho despre traficul de copii şi femei

3 comentarii



Lydia Cacho este o jurnalistă mexicană, ce s-a specializat în anchete despre traficul de copii şi femei folosite de reţelele de prostituţie, pedofilie şi pornografie infantilă.
În 2012 ea a publicat cartea Slavery, Inc. The Untold Story of International Sex Trafficking (Sclavia. Povestea nespusă a traficului internaţional de persoane folosite ca obiecte sexuale). Cartea a fost scrisă după cinci ani de documentare despre un fenomen apărut în sec. XX, traficul de persoane pentru scopuri sexuale, ale cărui victime au depăşit, ca număr, pe cel al sclavilor africani vânduţi în perioada 1500-1900.
După ce mult timp s-a crezut că globalizarea va aduce cu ea legile civilizaţiei occidentale, ce vor eradica şi comercializarea copiilor şi a femeilor din ţările “subdezvoltate”, cartea Lydiei Cacho demonstrează că efectul a fost opus. Acum crima organizată are reţele transfrontaliere, iar ceea ce a dus la dezvoltarea ei fără precedent este factorul cultural. În economia dezumanizantă prostituţia este considerată un rău minor. Milioane de oameni ignoră faptul că ea înseamnă exploatare, abuz şi puterea înfricoşătoare a mafiei. Tratarea corpului ca obiect, singura marfă refolosibilă, ce poate fi vândută la acelaşi preţ mai mulţi ani la rând, fără acordul proprietarului ei, este considerată un act de libertate ce aduce progres. Copiii şi femeile sunt primele victime ale acestei mentalităţi, tradusă şi în legislaţie, pentru că legalizarea prostituţiei din unele state îngreunează anchetele poliţiei despre traficul de persoane. This is all about money, not people, spun promotorii comerţului cu sex; ei investesc pentru a convinge opinia publică că sclavia poate fi o soluţie pentru milioane de copii şi femei ce suferă de foame, dar şi pentru a le convinge pe victime că viaţa lor nu are valoare decât pentru cei care îi vând şi cumpără. După ce obţin putere economică, traficanţii elimină potenţialele şanse ale victimei la demnitate şi libertate corupând oameni politici.
Diferenţele dintre bandele ce operează la nivel local şi crima organizată pe plan mondial sunt date de strategie, coduri de etică şi tehnici de marketing. “Afacerea” cartelurilor constă în violenţă şi protecţia proprie, iar scopurile lor sunt banii, plăcerea şi puterea. Traficul de persoane e documentat în 175 de state şi se apreciază că, anual, există 1,4 milioane de victime ale reţelelor de sclavie sexuală. Unele ţări sunt surse, altele destinaţie pentru turismul sexual. El e strâns legat de lumea jocurilor de noroc, care produc anual mai mulţi bani decât evenimentele sportive, industria filmului şi muzicală, luate la un loc.
Pentru a-şi apăra afacerea traficanţii au preluat argumentele feministe: legalizarea prostituţiei reprezintă adevărata eliberare a sexualităţii feminine în capitalism.
Diferenţa dintre crima organizată şi instituţiile ce luptă contra ei este faptul că prima este lipsită de birocraţie şi de scrupule. Mafioţii îi execută pe trădători şi le găsesc imediat un înlocuitor. Traficanţii se tem doar de şefii lor, nu de poliţie; poliţia nu-i asasinează, iar şefii nu pot fi cumpăraţi. Câtă vreme va exista corupţie şi o abordare laxă a infracţiunilor sexuale acordurile internaţionale pentru stoparea traficului de fiinţe umane se vor limita doar la bune intenţii.
Opinia publică consideră că cei care aduc în dezbatere efectele pornografiei şi ale prostituţiei legalizate sunt retrograzi. În lume există de şapte ori mai multe adăposturi pentru animalele neglijate decât pentru victimele sclaviei sexuale.
Cartea este greu de citit din cauza interviurilor cu victimele traficului de persoane, cazuri “fericite” care au fost “recuperate” de către vreun adăpost: de la copii obligaţi să se prostitueze de la vârsta de patru ani până la tineri mutilaţi fizic şi psihic.


Read more...

miercuri, 27 februarie 2013

Semnificaţia protestului de la MŢR: opinia unui participant

0 comentarii


Luna Istoriei LGBT este un festival al culturii gay, organizat anual în 8 ţări din Europa (deocamdată). În România anul acesta festivalul are loc pentru al doilea an consecutiv, în luna februarie, şi este organizat de către Asociaţia Accept, cu sprijinul  financiar al Ambasadei SUA, Ambasadei Olandei şi al ERSTE Foundation. Festivalul a cuprins peste 25 evenimente.
Cinci evenimente programate în cadrul Lunii gay au determinat primul protest scris a mai mult de 25 asociaţii din societatea civilă creştină, pe 30.01.2013. Numărul acestora a crescut pe măsură ce informaţia a ajuns, prin internet, la tot mai mulţi oameni îngrijoraţi de acţiunile de descreştinare ale spaţiului public românesc, care s-au intensificat în ultimii ani. Am să dau un exemplu: Asociaţia Accept, al cărei scop este „schimbarea mentalităţii  privind LGBT din România”, a avut un buget de peste 15 milioane dolari de la înfiinţare, în 1996.
Protestele au fost adresate Facultăţilor de Sociologie şi de Istorie, MŢR şi Ministerului Culturii. La Facultatea de Sociologie fusese anunţată conferinţa unui profesor olandez, adept al legalizării pedofiliei, care, în urma petiţiei, a fost anulată de către decan. De remarcat că Asociaţia Accept nu a reprogramat conferinţa în alt loc şi la fel a procedat şi cu prelegerea unui alt profesor de studii gay, anunţată pentru Facultatea de Istorie, anulată şi ea. La MŢR, în Studioul Horia Bernea, fuseseră anunţate trei filme gay; acestea nu au fost anulate, iar conducere Muzeului, în speţă directorul Virgil Ştefan Niţulescu, i-a dezinformat pe semnatarii petiţiei.
Protestul scris al asociaţiilor creştine nu a apărut în presa mainstream. În seara zilei de 20.02, când primul filmul gay urma să ruleze, cu intrarea liberă, circa 60 cetăţeni au venit spontan la Studioul Horia Bernea pentru a manifesta paşnic. Ei au reuşit să oprească proiecţia filmului la trei minute după ce acesta începuse prin vociferări, strigăte, cântece şi rugăciuni. Circa două ore protestatarii au discutat cu simpatizanţii Accept şi cu cele două-trei persoane care veniseră doar pentru film. Nu s-a produs nici o violenţă şi nici o stricăciune, dovadă comunicatul poliţiei şi declaraţia avocatei Accept de a doua zi: persoanele care s-au simţit „lezate verbal” vor depune plângere penală. (În paranteză fie spus, „leziuni verbale” au suferit şi câţiva protestatari.)
Înregistrări de la protestul de la MŢR puteţi urmări aici şi aici. Acestea demonstrează că protestatarii au fost paşnici şi nu au fost organizaţi. Oamenii s-au manifestat eterogen, fiecare cum a simţit. Este esenţial că nu s-au comis violenţe.
Cu toate acestea, la conferinţa de presă susţinută de ONG-ul Active Watch şi Asociaţia Accept pe 21.02, prin omisiuni, acuze şi minciuni cele două ONG-uri reuşesc să exercite o influenţă psihologică asupra opiniei publice şi să o manipuleze. Scopul acestor ONG-uri, şi nu numai al lor, este delegitimarea altor voci ale societăţii civile astfel încât discursul public să poată fi confiscat şi doar adepţii multiculturalismului să se poată pronunţa asupra problemelor din societatea românească.
În această conferinţă de presă, Daniela Prisăcariu, organizatoarea festivalului Luna gay, a ignorat adevăratul motiv al protestului, nu a pomenit despre petiţia asociaţiilor creştine şi a încercat să manipuleze opinia publică, făcând referire doar la calităţile filmului care urma să fie difuzat, discutabile de altfel. Daniela Prisăcariu a afirmat că protestatarii „au confundat liberatea de a-şi exprima dezacordul cu privire la organizarea unui eveniment cu instigarea la discriminare şi la ură pe criteriu sexual”.
Faptul că MŢR este o instituţie de importanţă naţională, cu un anumit statut, şi că el este destinat să conserve şi să cerceteze valorile culturii ţărăneşti nu a fost adus în discuţie. De aici a pornit petiţia noastră, ignorată în conferinţa de presă din 21.02. Cultura ţărănească s-a format în jurul Crucii, iar homosexualitatea (sau alte lucruri, asupra cărora voi reveni) nu este o valoare a sa, ci a multiculturalismului. Asociaţia Accept nu poate organiza un eveniment în Muzeul Ţăranului, construit în jurul Crucii, „muzeu de arte şi tradiţii populare”, care apără valorile ţăranului român. Este o contradicţie în termeni. Obiectivul acestor evenimente  nu poate fi decât înlocuirea valorilor ţărăneşti cu cele ale culturii gay.
Esenţial este că Daniela Prisăcariu a dezvăluit că Asociaţia Accept a anticipat că va exista o contrareacţie şi de aceea a cerut „în scris” ajutorul Poliţiei, încă înainte de eveniment: „s-a anticipat o situaţie conflictuală” şi „am cerut asigurarea protecţiei participanţilor la eveniment”. Organizatorii nu au anulat evenimentul nici când ne-au văzut intrând în sală:  „cumva era clar pentru noi ce urma să se întâmple”, a declarat un membru Accept.
Aceste lucruri, coroborate cu faptul că toată lumea ştie că la asemenea evenimente întoteauna vin câţiva neolegionari care folosesc fie salutul nazist, fie limbajul suburban, arată că organizatorii şi-au dorit să producă „manifestarea homofobă fără precedent” (apud Mircea Toma). Cu ce scop? Cu scopul de a avea „material” de prezentat opiniei publice (şi CNDC) - folosirea salutului nazist, care este ilegală, şi limbajul suburban, care lasă loc de plângeri penale.
Mircea Toma de la Active Watch, în aceeaşi conferinţă de presă, s-a referit doar la cele câteva persoane care au folosit salutul nazist pentru a arunca astfel întregul eveniment în derizoriu şi a-i delegitima pe ceilalţi manifestanţi prezenţi şi, prin extensie, şi asociaţiile creştine semnatare ale protestului de acum patru săptămâni.
Manipularea Asociaţiilor Accept şi Active Watch a reuşit într-o oarecare măsură. La conferinţa de presă din 21.02 ziariştii nu au pus practic nici o întrebare. Au fost cel puţin două momente în care puteau cere lămuriri: când Mircea Toma deplânge anularea evenimentului de la Facultatea de Sociologie (vezi mai sus) şi când vorbeşte de „cultura pentru diversitate” necesară, în opinia domniei sale, pentru a nu rămâne nişte ţărani „obtuzi”. Chiar în această lună a fost anunţat programul Educaţie pentru diversitate, care se derulează în 64 şcoli din România. În cadrul acestui program elevii vor învăţa multe lucruri, de exemplu despre „familiile diferite”. Ce înseamnă „familie diferită” şi de ce încă din 2007 Asociaţia Accept a depus un memoriu la Curtea Constituţională, în care protesteză faţă de interzicerea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, puteţi afla chiar de pe site-ul acestei asociaţii, aici. Pentru educaţia pentru diversitate Asociaţia a derulat programe în şcoli încă din anul 2002. E o materie care în anul 2012 a devenit obligatorie în Olanda începând cu clasa I, în condiţiile în care predarea religiei în şcolile olandeze, ţară fondatoare a UE, este interzisă de circa 30 de ani.
Presa mainstream, înainte de protestul din 20.02, nu a prezentat punctul de vedere al Asociaţiilor creştine. Vocea „intelectualilor publici” nu s-a făcut auzită. Oare le-a fost teamă să nu fie etichetaţi de Mircea Toma, în limbaj newspeak, ca fiind homofobi, huligani, neonazişti, ultraortodocşi, grupări de extremă dreaptă?
(Cu titu de opinie, observ că după conferinţa din 21.02 nici unul nu s-a indignat că Mircea Toma a deplâns anularea conferinţei profesorului adept al legalizării pedofiliei.)
Protestarii de la MŢR şi-au exprimat punctul de vedere în conferinţa de presă din 25.02.2013.
Fenomenul homosexualităţii este marginal în societatea românească. Acţiunile propagandiştilor gay şi ai corectitudinii politice nu sunt. Toate asociaţiile din societatea civilă au dreptul la liberă exprimare, iar cele creştine nu se vor lăsa dezinformate, intimidate sau manipulate de activiştii civici lipsiţi de respect faţă de valorile poporului român care se ocupă de „reeducarea” noastră.
În ceea ce priveşte victoria din 20.02, să nu ne facem iluzii. Muzeul Ţăranului Român a fost de mult maculat. De ani de zile, în Studioul Horia Bernea, Asociaţia Macondo derulează un program de educaţie cinematografică pentru adolescenţi, subliniez cuvântul minori, în care sunt difuzate şi filme cu conţinut sexual explicit şi filme gay. La târgul de mărţişor, organizat de MŢR în acest week-end, se vor vinde insigne gay cu şnur roşu-alb. QED.

Read more...

joi, 7 februarie 2013

Evenimente culturale

0 comentarii


Duminică, 10 febr., la ora 11, în cadrul Conferinţelor Teatrului Naţional Bucureşti, scriitorul Dan Lungu vorbeşte Despre nostalgia „babelor comuniste” şi alţi demoni. Intrarea costă 16 lei.

Luni, 11 febr., la ora 17, Sever Voinescu îl are ca invitat pe Mihai Răzvan Ungureanu la un dialog despre problemele dreptei româneşti. La Hotel Intercontinental, Sala Rapsodia.

Joi, 14 febr., la ora 11, în  Aula Academiei Române (Calea Victoriei 125) are loc lansarea volumelor România 1949-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea. F-O (coord. Octavian Roske) şi România 1949-1989. Enciclopedia regimului comunist. Instituţii de partid, de stat, obşteşti şi cooperatiste (coord. Dan Cătănuş). Evenimentul este organizat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

Vineri 15 febr., la ora 18, Fundaţia Sfinţii Închisorilor lansează la Studioul Horia Bernea (din cadrul Muzeului Ţăranului Român) cartea fostului deţinut politic Nicolae Purcărea, Urlă haita..., în prezenţa autorului. Vor vorbi Răzvan Codrescu, Dan Puric şi Sorin Lavric.

Miercuri, 20 febr., la ora 18, în cadrul Conferinţelor ICR (Aleea Alexandru 38) prof. Mircea Flonta va vorbi despre Formele de viaţă filosofică între exclusivism şi toleranţă. Intrarea este liberă.

Sâmbătă, 23 febr., la ora 10, la Biblioteca Metropolitană (str. Take Ionescu 4) are loc evenimentul Sic cogito. Ce e viaţa? Ce e moartea? Ce e omul?, organizat cu prilejul aniversării a 175 de ani de la naşterea lui B.P.Haşdeu. Intrarea este liberă.

Duminică, 24 febr., la ora 11, în cadrul Conferinţelor TNB scriitorul Eugen Istodor vorbeşte despre Lipscani, ghid turistic şi de chefuri. Intrarea costă 16 lei.

Marţi, 26 febr., la ora 18,30, Cenaclul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” organizează Seara Rugului Aprins. Tema întâlnirii este participarea intelectualilor la Mişcarea Rugul Aprins. Intrarea este liberă.

Atelierele de mărţişoare “meşteşugite” Micii meşteri mari vor avea loc trei week-end-uri la rând la Muzeul Satului, începând cu 16 febr. Participarea costă 5 lei. Mai multe, aici.

Până în luna mai la Muzeul Ţăranului Român (Şos. Kiseleff 3) poate fi vizitată expoziţia Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării (1949-1962), organizată în colaborare cu IICCMER.




Read more...

duminică, 27 ianuarie 2013

Evenimente culturale

0 comentarii


Miercuri, 30 ian., la ora 18, la Librăria Cărtureşti de la Muzeul Ţăranului Român are loc întâlnirea Clubului Filantropia, la care se va lansa revista Transilvania nr 11-12⁄2012, despre problematica cercetării alternative a Şcolii Sociologice de la Bucureşti, număr coordonat de Zoltán Rostás.

Miercuri, 30 ian., la ora 18,30, la Cinematograful "Elvira Popescu" (Bd. Dacia 77) are loc proiecţia filmului documentar Delta Dunării - Paradisul aproape pierdut?. Intrarea este liberă.

Joi, 31 ian., la ora 11, Fundaţia Europeană Titulescu (Şos. Kiseleff 47) organizează dezbaterea Pagini documentare revelatorii privind relaţiile româno-sovietice în anii '40-'60. Vor fi prezentate cărţile O vară fierbinte în relaţiile româno-sovietice. Convorbirile de la Moscova din vara anului 1964  (editor prof. Vasile Buga) şi Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin 1944-1952 (editor Dan Cătănuş).

Joi, 31 ian., la ora 17, la Institutul de Studii Populare are loc lansarea cărţii lui Pierre Manent Ştiinţa politică autentică, în prezenţa traducătorului Cristian Preda. Vor vorbi Sever Voinescu şi Toader Paleologu. Mai multe, aici.

Joi, 31 ian., la ora 18, în cadrul Conferinţelor de la Şosea de la Clubul Ţăranului va fi prezentată tema Continuitate şi creativitate ritualică - Mexic şi România. Vor vorbi Vintilă Mihăilescu, antropolog, şi Gabriela Toma, scriitoare.

Vineri, 1 febr, la ora 11,30, Fundaţia Europeană Titulescu organizează masa rotundă cu tema Proprietatea în perspectiva revizuirii Constituţiei. Participă prof. univ. dr. Ioan Muraru.

Marţi, 5 febr., la ora 14, Filiala Mihai Eminescu a Bibliotecii Metropolitane (din Aleea Valea Prahovei 6) organizează evenimentul Eminescu şi Caragiale. Participă elevii Şcolii nr. 205 "Adrian Păunescu".

Miercuri, 6 febr., este Ziua Roşiei Montane. La Muzeul Ţăranului Român au loc o serie de evenimente. Mai multe, aici.

Miercuri, 6 febr., la ora 17, la Biblioteca Metropolitană (str. Take Ionescu 4) are loc conferinţa Ce este conştiinţa? Prometeu şi focul sacru, susţinută de prof. Ivo Ivanovici. Intrarea este liberă.

Joi, 7 febr., Fundaţia Creştin-Democrată organizează dezbaterea Evoluţii sociale postbelice: comunism versus democraţie. Participă Teodor Baconschi şi Adrian Cioroianu. Mai multe, aici.

Joi, 14 febr., la ora 11, în  Aula Academiei Române (Calea Vctoriei 125) are loc lansarea volumelor România 1949-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea. F-O (coord. Octavian Roske) şi România 1949-1989. Enciclopedia regimului comunist. Instituţii de partid, de stat, obşteşti şi cooperatiste (coord. Dan Cătănuş). Evenimentul este organizat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

Până în luna mai la Muzeul Ţăranului Român (Şos. Kiseleff 3) poate fi vizitată expoziţia Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării (1949-1962), organizată în colaborare cu IICCMER.




Read more...