Vă recomand un articol foarte bun scris de Gelu Sabău de la Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică (APCRC), intitulat Discriminarea şi drepturile minorităţilor sexuale. Câteva nedumeriri.
Citez:
"Însă, cofetarul a fost pedepsit pentru că cerința clientului contravenea convingerilor sale, ultragiindu-i sensibilitatea religioasă. El nu a fost pedepsit pentru că a adus vreo ofensă cuiva care are alte valori decât valorile sale personale (a declarat că nu știe și nici nu-l interesează orientarea sexuală a clientului său), ci pentru că a refuzat să acționeze împotriva propriilor sale convingeri. Putem vorbi în acest caz despre încălcarea dreptului la libera conștiință? Cred că da. Atât timp cât din cauza opțiunilor mele religioase sunt pedepsit (fără a fi produs vreun rău social), înseamnă că libertatea mea religioasă a fost încălcată. Dar, dincolo de acest fapt, ce mi se pare relevant aici este faptul că, deși opțiunea mea sexuală este una privată, ea produce efecte publice: pedepsirea unei persoane, și aceasta nu pentru că mi-ar fi produs vreo vătămare, ci pentru că a refuzat să acționeze conform cerințelor mele. Cu siguranță o discuție despre implicațiilor publice ale opțiunilor noastre private este necesară. Și, mai ales, ce facem atunci când opțiunile private ale diverselor persoane intră în contradicție?"
luni, 25 mai 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.