trafic

 

miercuri, 11 februarie 2015

14 febr: Festivalul Tinerilor Catolici

0 comentarii

Read more...

marți, 10 februarie 2015

Mutilarea genitală în 5 cifre

0 comentarii
Mutilarea genitală a fetelor (MGF) este o practică milenară întâlnită la unele culturi. 6 februarie a fost ziua internaţională de luptă împotriva acestui obicei barbar, cu traume fizice, fiziologice şi psihologice asupra fetelor. MFG este considerată a fi o încălcare a drepturilor fetelor şi femeilor, pe scurt a drepturilor omului. 

MFG are drept scop să crească capacitatea femeii de a fi fidelă prin eliminarea, fără scop medical, a unor părţi ale organelor genitale externe cu rol în obţinerea plăcerii fizice.

În ciuda faptului că astăzi informaţia circulă mult mai uşor şi cunoaştem mult mai multe despre corpul omenesc şi despre psihic, numărul fetelor afectate nu pare să se afle în scădere.

Conform OMS, în lume există peste 130 milioane de fete şi femei mutilate genital.

Mai puţin de 18% dintre mutilări sunt efectuate de persoane cu pregătire medicală. De obicei, ele sunt făcute fără anestezie şi cu instrumente improprii.

Mutilarea se face de cele mai mult ori înainte de împlinirea vârstei de 15 ani, deci în perioada de creştere. MFG duce la hemoragii, menstre dureroase, dureri abdominale cronice, complicaţii ale naşterii, incapacitatea de a percepe plăcerea fizică în timpul contactului sexual, sterilitate şi uneori moarte.

Peste 3 milioane de fete sunt mutilate genital în fiecare an, în lume. Practica nu ţine cont de vârstă şi poate avea legătura cu ritualul nunţii sau al naşterii.

MFG se practică în peste 30 de ţări: cele mai multe în Africa, dar şi în Asia şi în Europa. 91% dintre fetele şi femeile din Egipt sunt multilate genital. 

sursa: Madame Figaro
Read more...

IICCMER: Concurs pentru elevii de liceu

0 comentarii

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice va derula în perioada 9 februarie - 15 martie concursul național de creație Locuri ale memoriei în localitatea ta.


Concursul reprezintă prima etapă a proiectului Memorie Locală – Memorie Națională inițiat de IICCMER. Prin acest proiect IICCMER își propune să ofere metode alternative de înțelegere a istoriei comunismului la nivel local și național. Cadrul de desfășurare este prilejuit de programul Ministerului Educației și Cercetării Științifice Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!.

Concursul se adresează elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ din România care aparțin de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Concursul își propune ca printr-un exercițiu de creativitate să atragă interesul elevilor asupra cunoașterii și studierii istoriei regimului comunist din România. Concursul de creație are ca scop îndreptarea atenției tinerilor liceeni către istoria comunismului. Prin identificarea și cercetarea unor locuri care au legătură cu istoria comunismului, tinerii implicați vor ajunge să cunoască însemnătatea acestora, modul în care erau folosite unele dintre ele în perioada comunistă precum și ce reprezintă astăzi pentru comunitate. Totodată vor putea afla și felul în care în ultimii 25 de ani societatea s-a raportat la trecut, prin marcarea acestor locuri cu semnificație istorică (monumente, plăci comemorative etc.) 

În urma concursului vor fi desemnate 5 echipe câștigătoare. Premiul constă în participarea echipelor câștigătoare (elevi și profesorul coordonator) la o tabără organizată la Făgăraș, județul Brașov, în perioada 6 - 9 aprilie 2015, în cadrul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Cheltuielile de transport, cazare, masă vor fi asigurate de către organizatori. Programul celor 4 zile va conține activități culturale și sociale, de team building, cercetare de teren, workshopuri, prelegeri, vizionări de filme etc., după un calendar care va fi anunțat ulterior.


sursa: IICCR

Read more...

luni, 9 februarie 2015

"Cuvântul ortodox" mi-a cenzurat un comentariu

0 comentarii
Pe 7 febr. site-ul "Cuvîntul ortodox" a publicat articolul "Macovei vrea reluarea legilor Big Brother în regim de urgenţă. Consiliul care va coordona reviziurea legilor este condus de ... SRI".

Link aici.

Am trimis, în aceeaşi seară, următorul comentariu care nu a fost aprobat:

"In primul rand, azi, pe facebook, Monica Macovei si-a nuantat pozitia: “Ieri, la Gandul live, am afirmat că așa numitele legi Big Brother trebuie reluate şi refăcute ţinând cont de observaţiile Curţii Constituţionale, iar apoi adoptate rapid, inclusiv prin OUG. Mi s-a atras atenția că 1) legile acestea nu pot fi adoptate prin OUG și 2) chiar dacă s-ar putea, asta înseamnă că se poate eluda un viitor control de constituționalitate (și avem deja nenumărate astfel de experiențe). Sunt de acord cu ambele critici și le însușesc.
Pe scurt: “Legile Big Brother” trebuie adoptate de Parlament, prin dezbatere parlamentară și consultarea substanțială a societății civile, nu prin OUG.”
Cu actualul Parlament legile nu vor trece.
In al doilea rand, ilustrati articolul, tendentios, cu o fotografie veche de cel putin doi ani, cand Macovei a vorbit la o conferinta a Partidului Noua Republica. Macovei nu a fost membra a NR si de atunci nu a mai avut nici o legatura cu partidul din care fac parte. Ati putea mentiona macar data fotografiei."


Între timp, m-am interesat şi am aflat că fotografia de pe site datează din 2012, de la o conferinţă naţională a partidului ce s-a ţinut la Bucureşti. Monica Macovei a fost prezentă ultima oară la un congres al Partidului Noua Republică, organizat acum doi ani, la Sibiu. Nu (mai) este de mult o admiratoare sau o parteneră a Noii Republici.

Este cel puţin tendenţios să ilustrezi articolul cu o fotografie veche, fără nici o explicaţie, care poate duce la asocieri neconforme cu adevărul. M-aşteptam la mai mult profesionalism din partea unui site ortodox.


Read more...

Comemorarea lui Valeriu Gafencu

0 comentarii
Miercuri 18 februarie 2015, ora 9:00 va avea loc Comemorarea anuala a lui Valeriu Gafencu si a tuturor fostilor detinuti politici din penitenciarul Târgu Ocna.

Anul acesta comemorarea este organizata de Arhiepiscopia Romanului si a Bacaului si va consta intr-un parastas savarsit in curtea Bisericii Sfintii Imparati Constantin si Elena din Targu Ocna - locul unde se afla Troita ridicata in memoria fostilor detinuti politici si fostele gropi comune ale penitenciarului.
Fundaţia George Manu va participa la aceasta slujba de pomenire organizata de Arhiepiscopie si nu va organiza o alta comemorare separata. Toti cei care doresc sa il cinsteasa pe Valeriu Gafencu sunt asteptati alaturi de Fundaţie la Targu Ocna in data de 18 februarie 2015, ora 9.

Participantii sunt rugati sa nu afiseze simboluri, afise sau manifeste incompatibile cu o comemorare organizata de Arhiepiscopie.

Read more...

duminică, 8 februarie 2015

Revista "Familia ortodoxă" ne roagă să ne abonăm

0 comentarii
Revista "Familia Ortodoxă" ne roaga sa ne abonăm, pentru ca numai asa ii putem sustine aparitia si anul acesta. 

Incasările din vânzarile la chioşcuri ajung foarte greu sau deloc la editori. Aceasta a fost prima cauză a prăbuşiriii presei scrise din România: delapidarea fondurilor de către distribuitori. Doar prin abonamente banii noştri ajung direct la editor.

Abonamentele sunt cele care oferă stabilitate financiara revistei; ei sunt folosiţi pentru cheltuielile constante (tipar şi salarii).

Un abonament anual cu CD e 69 de lei, iar simplu e 48 de lei. Eu m-am abonat prin SMS.

Amănunte pentru abonare găsiţi aici.

Read more...

sâmbătă, 7 februarie 2015

American Sniper

0 comentarii
"Lupt pentru Dumnezeu, patrie şi familie. Nu m-aş putea suporta dacă n-aş face asta."




"Voi răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru cei pe care i-am ucis, dar mă îngrijorează că voi răspunde pentru cei pe care nu i-am putut salva."

Povestea adevărată a lui Chris Kyle, considerat cel mai bun lunetist american de până acum, este transpusă într-o capodoperă cinematografică de regizorul Clint Eastwood, un apărător al dreptului de a purta armă. Filmul abundă în scene de război, filmate ca un documentar ce-l captivează pe spectator şi aproape că nu îi dau voie să răsufle.

Kyle a fost un texan ce a deprins vânătoarea încă din copilărie, de la tatăl său, care l-a învăţat că oile nu pot fi apărate de lupi decât cu arma. Kyle a luptat patru ani în Irak şi a murit înainte de a împlini 40 de ani, ucis de un veteran afectat psihic de către război.

Mai multe despre film găsiţi aici.





Read more...

Luni: Lansare de carte Cornel Constantin Ciomâzgă

0 comentarii

Read more...

8 febr.: Zi de rugăciune şi reflecţie împotriva traficului de persoane

0 comentarii
Duminică, 8 februarie, va avea loc pentru prima data Ziua Internațională de Rugăciune și Reflecție împotriva Traficului de Persoane, a cărei temă va fi:„Aprinde o lumină împotriva traficului”.
Fenomentul traficului de persoane ia amploare şi Papa Francisc a hotărât să tragă un semnal de alarmă asupra acestei probleme la sărbătoarea sfintei Giuseppina Bakhita, o sclavă sudaneză catolică canonizată în anul 2000.
Cei care luptă deja împotriva traficului de persoane sunt invitați pe site-ul creat special pentru acest eveniment pentru a „aprinde o lumină” și a marca teritoriul în care își desfășoară activitățile.
Astăzi ca şi ieri, la rădăcina sclaviei se află o concepţie despre persoana umană, care admite posibilitatea de a o trata ca pe un obiect. Ştim că Dumnezeu ne va întreba pe fiecare dintre noi: „Ce anume ai făcut cu fratele tău?” (cf. Gen 4,9-10). Globalizarea indiferenţei, care astăzi apasă asupra vieţilor atâtor oameni, ne cere fiecăruia dintre noi să devenim artizani ai unei globalizări a solidarităţii şi fraternităţii, care să le poată reda speranţa şi să-i facă să reia cu curaj drumul spre problemele din timpul nostru (cf. Mesajul Sfântului Părinte Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii, 2015)
photo-125
 sursa: eliberare.com
Read more...

vineri, 6 februarie 2015

Conferinţă Cornel Constantin Ciomâzgă

0 comentarii

Read more...

miercuri, 4 februarie 2015

Sâmbătă: Seară "Fericiţi cei prigoniţi"

0 comentarii

Read more...

Povestea unui biruitor

0 comentarii

Read more...

duminică, 1 februarie 2015

Muzeul Ţăranului Român: 25 de ani de la refondare

0 comentarii


Joi, 5 februarie 2015, Muzeul Țăranului Român împlinește 25 de ani de la (re)fondare.
Nu scăpați ocazia de a-l (re)vizita!

În zi aniversară, între orele 10 și 18, intrarea este liberă.

În zilele de 5, 6 și 7 februarie, puteți beneficia de ghidaje gratuite la orele 11 și 15.
Programări pentru ghidaje de luni, 2 februarie, până vineri, 6 februarie, între orele 10 și 17, la numărul de telefon 021 303 43 78.


Read more...

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Carte: "Faţa nevăzută a homosexualităţii"

0 comentarii

Vă recomand cartea lui Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău, Fața nevăzută a homosexualității, apărută de curând la Editura Christiana, București.



Din "Cuvîntul Editorului" – Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă
Volumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi.
Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină. [...]
- în medie, homosexualii care trăiesc în cuplu întreţin relaţii sexuale cu 8 parteneri pe an, iar cei care nu trăiesc în cuplu cu aproximativ 20 de parteneri pe an;
- dintre homosexuali, 43% întreţin relaţii sexuale cu peste 500 de bărbaţi pe parcursul vieţii, iar 28% cu peste 1.000 de parteneri;
- între 70% şi 78% din homosexuali raportează că au contractat o boală cu transmitere sexuală (BTS);
- probabilitatea ca un homosexual să dezvolte cancer anal este de 38,8 ori mai mare decît în cazul unui heterosexual;
- homosexualii prezintă o probabilitate de cel puţin 160 de ori (cu 15.900%) mai mare de contaminare cu HIV decît heterosexualii;
- rata consumului de droguri şi alcool este de trei ori mai mare la bărbaţii gay, lesbiene şi bisexuali decît la heterosexuali;
- depresiile unipolare şi bipolare au o rată de incidenţă de 3,64 ori mai mare la gay şi de 3,69 ori mai mare la lesbiene faţă de heterosexuali;
- dintr-un studiu realizat de medicul american Gary Remafedi rezultă că 72% din homosexuali consultaseră de‑a lungul timpului un psihiatru sau un psiholog pentru probleme emoţionale şi 31% fuseseră spitalizaţi pentru o chestiune de sănătate mentală.
- Bagley şi Tremblay (1997), observînd comportamentul suicidal al unui grup de tineri homosexuali cu vîrste între 18 şi 27 de ani, constată o rată de sinucidere mai mare de 14 ori faţă de tinerii heterosexuali de aceeaşi vîrstă;
- în studiul său, Remafedi constată că 34% din homosexuali au avut la un moment dat o tentativă de sinucidere, iar, dintre cei care nu au avut, 21% estimează că o vor face in viitor;
- într-un studiu desfăşurat pe perechi de gemeni din care unul era homosexual, s-a constatat că cei homosexuali își doreau să moară de 4,4 ori mai mult decît fratele lor geamăn care era heterosexual, se gîndea cum să se sinucidă de 4,1 ori mai des şi aveau o rată a tentativelor de sinucidere de 6,5 ori mai mare;
- cel mai vast studiu desfăşurat vreodată a constatat că homosexualii, în anul 1993, trăiau cu 35 de ani mai puţin decît bărbaţii heterosexuali, iar lesbienele trăiau cu 34 de ani mai puţin decît femeile heterosexuale;
- încă din anul 1964 activiştii homosexuali susţineau că „homosexualii constituie un răspuns perfect la problema exploziei demografice”.
[...]
Read more...

vineri, 23 ianuarie 2015

Duminică: Mihail Neamţu la b1Tv

0 comentarii
De la ora 20:30, duminică seara, MIhail Neamţu este invitatul lui Sabin Orcan la B1.tv.
Read more...

luni, 19 ianuarie 2015

Conferinţă susţinută de Andrei Dîrlău

0 comentarii
În data de 30 ianuarie 2015, ora 16:00, Centrul de Economie Politică și Afaceri ”Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno – Americane împreună cu Centrul de Cercetări în Relații Economice Internaționale din cadrul ASE vă invită la Sala Senatului URA pentru conferința ”Freudo-Marxismul: Noua utopie” susținută de domnul Andrei Dîrlău, doctorand al Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, împreună cu domnul Prof. Univ. Dr. Alexandru Popovici de la Universitatea Româno – Americană și domnul Asist. Univ. Laurențiu Gheorghe de la Universitatea București.


Read more...

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Eveniment pe 22 ianuarie

0 comentarii

Read more...

joi, 15 ianuarie 2015

Ziua lui Eminescu

0 comentarii
DE VEGHE

Stă Eminescu, drept, în verbul lui,
de veghe unei ţări ce nu-l mai ştie
şi unui neam căzut din poezie
în proza-n care loc de vise nu-i.

E rana noastră cea de-a pururi vie,
durerea tuturor şi-a nimănui,
în lemnul crucii cel mai groaznic cui
şi-n bezna morţii cea mai grea stihie.

Precum iubirea ori lumină lină
ne-o fi cîndva, ori bici de foc cumplit,
aşa ne-a fost şi el din cer menit
să fie stîlpul nostru de lumină
sau cea mai rea ţepuşă dinapoi
atunci cînd firea se sminteşte-n noi.


Răzvan CODRESCU





Read more...

marți, 13 ianuarie 2015

Comemorarea lui Eminescu

0 comentarii
De la ASCOR:

UPDATE: Vă invităm joi, 15 ianuarie, să luați parte la Slujba de pomenire a marelui poet şi om de cultură Mihai Eminescu. Ne vom întâlni la ora 09:00, în curtea Paraclisului Universitar „Sfântul Nicolae” (Biserica Rusă), strada Ion Ghica, nr. 9, sector 3, București. De acolo vom pleca împreună spre Cimitirul Bellu. Pentru cei care vor, pot veni direct acolo. Slujba va începe la ora 11:00.

Seara, la orele 19.15, vă invităm în sediul ASCOR, de pe strada Doamnei nr. 18, să luaţi parte la un cenaclu literar dedicat marelui poet.


 Nu există limită de vârstă și nu trebuie să fiți neapărat membru A.S.C.O.R. pentru a participa. Vă așteptăm cu drag în număr cât mai mare!

Persoană de contact: Liviu CONSTANTINEANU (0726 014 123).


Read more...

luni, 12 ianuarie 2015

Ziua Culturii Naţionale

0 comentarii

sursa: acad.ro
Read more...

duminică, 11 ianuarie 2015

Luni: Mihail Neamţu la b1Tv

0 comentarii
De ce Islamul s-a radicalizat în Europa? Cum s-au transformat comunitățile de imigranți în cuiburi de rețea islamofascistă, anti-semită, anti-creștină și anti-occidentală? Ce anume explică eșecul integrării minorităților magrebiene în Statul secular francez? Ce lecții poate învăța România din atentatele teroriste petrecute la Paris? 

Mihail Neamţu va căuta un răspuns la emisiunea de luni (12/01/15), alături de Robert Turcescu. Live de la ora 20.00! 



Read more...

vineri, 9 ianuarie 2015

Pe 19 ian: Lansare Demostene Andronescu

0 comentarii

Read more...

joi, 8 ianuarie 2015

Je ne suis pas Charlie

0 comentarii
Hulă, hulire (blasfemie): 

"Cuvânt injurios rostit la adresa lui Dumnezeu şi a celor sfinte, prin care se jigneşte măreţia şi puterea Lui. Hulă este pronunţarea injuriei faţă de numele lui Dumnezeu sau al uneia din Persoanele Sfintei Treimi. Tot hulă este şi înjosirea numelui, a cuvântului şi a învăţăturii lui Dumnezeu. Toate păcatele şi hulele se pot ierta oamenilor hulitori de se vor pocăi şi îndrepta; numai cei ce hulesc împotriva Duhului Sfânt nu vor fi iertaţi nici în acest veac, nici în cel ce va sa fie."



(sursa: Dicţionar al Noului Testament, Editura Institutului Bibic şi de Misiune al BOR, 1995)
Read more...

vineri, 2 ianuarie 2015

Planuri

0 comentarii

Read more...

joi, 1 ianuarie 2015

Embrion de 6 săptămâni

0 comentarii








Read more...

luni, 29 decembrie 2014

De Anul Nou

0 comentarii

"Cel mai mare distrugător al iubirii şi al păcii este avortul, care reprezintă războiul împotriva copilului." (Maica Tereza)

Ca o "rezoluție" de Anul Nou, ne propunem să facem tot ce ne sta în putință pentru a opri acest război in comunitatea noastră, în societatea noastră, în țara noastră?
Read more...

duminică, 28 decembrie 2014

La Manif pour Tous ne propune un chestionar

0 comentarii
Comme vous le savez, La Manif Pour Tous mobilise depuis plus de 2 ans des millions de personnes contre la loi Taubira, ses conséquences et le bouleversement de civilisation souhaité par le gouvernement. Ce mouvement d'une ampleur inédite a surpris tout le monde, à commencer par le gouvernement, qui a cherché par tous les moyens à le minimiser, l'intimider et le réprimer.

Compte tenu de la nécessité de poursuivre notre mobilisation dans un contexte politique et un environnement complexe, La Manif Pour Tous prépare la suite de son action.

C'est pourquoi, comme nous l'avions fait à l'été 2013, nous vous sollicitons pour répondre au questionnaire qui suit : l'objectif est de vous donner la parole pour nous permettre de préparer ensemble les prochaines étapes de notre action.

Găsiţi chestionarul aici.


Read more...

luni, 22 decembrie 2014

Decorarea eroului Octav Bjoza

0 comentarii



Foarte frumos ce-a scris azi ziaristul Mihnea Măruţă pe facebook:


"Decizia lui Klaus Iohannis ca preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, Octav Bjoza, să fie primul om pe care-l decorează, şi chiar în prima zi a mandatului său, şi chiar cu cel mai înalt ordin al României, reprezintă, simbolic, adevărata închidere a cercului deschis prin ocuparea ţării de către trupele sovietice.

În numele statului român, preşedintele recunoaşte - foarte târziu, dar nu tardiv - eroismul celor peste 100.000 de deţinuţi politic de după 1945, le mulţumeşte şi îi onorează. Pentru că, aparent paradoxal, niciun alt preşedinte de după 1989 nu a mai decorat vreun alt fost deţinut politic anticomunist. Până şi Ticu Dumitrescu a fost decorat abia post-mortem, şi asta la trei ani după condamnarea comunismului (2005).

Octav Bjoza are o poveste extraordinară. A fost membru într-un grup de 15 liceeni şi studenţi care n-au acceptat gândul că trebuie să se "adapteze".

Am ales un fragment despre Periprava din amintirile pe care le-a povestit colegilor noştri Anca Stef şi Raul Stef, şi care se găsesc în volumul de mărturii "Supravieţuitorii", recent apărut la Humanitas: 

"Seara, la poartă, stăteai la rând să fii bătut, puteai să stai și un ceas până îți venea rândul să fii bătut și să vezi ce se întâmplă sub ochii tăi. Normele erau imposibil de realizat. Nu conta că ești bătrân sau bolnav, erai bătut. Atunci, noi, cei tineri, ofeream munca de peste zi bătrânilor și bolnavilor, și rămâneam noi să fim bătuți."

Citiţi mai multe pe iest.ro.
Read more...

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Revelionul Copiilor

0 comentarii

Read more...

vineri, 19 decembrie 2014

Sărbători pentru toţi

0 comentarii

Read more...

duminică, 14 decembrie 2014

Poezii de Lucia Muntean

0 comentarii
"Mielul alb de-o săptămână
Poartă cojocel de lână.
Şi e alb şi e curat,
Numai bun de mângâiat.

- Cum îi spală mama lui,
Cojocelul, poţi să-mi spui?
Că sunt tare curios
Să aflu cum i-l dă jos.

-  Cojocelul fără pată
Nu-l dezbracă niciodată.
Ştiţi de ce, copiii mei?
Fiindcă n-are năsturei."

Recomand cărţile pentru copii ale Luciei Muntean. (luciamuntean.ro)

Preferata mea este:




Read more...

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Mâine: Marşul Colindătorilor

0 comentarii
Doamne ajută!

Vă invităm Duminică, 14 decembrie, să luăm parte la Marşul Colindătorilor. Vom merge din Piaţa Romană până în Piaţa Universităţii cântând colinde, amintindu-ne de eroii care şi-au dat viaţa în Revoluţia din 1989.

Întâlnirea va avea loc la orele 17:00, în Piaţa Romană, în dreptul staţiei de taxiuri, fosta cafenea BCR (vizavi de staţia de metrou).

Pentru mai multe detalii îl puteţi contacta pe Paul Pătrăţanu – 0766361437.
Read more...

vineri, 12 decembrie 2014

Târg de carte pentru copii

0 comentarii
Târgul de carte pentru copii Minilibri are loc în week-end la MŢR, alături de târgul de bucate tradiţionale.
Read more...

joi, 11 decembrie 2014

Ştiri exclusive

0 comentarii
Astăzi Tiberiu Lovin a deschis un nou site, Stiri exclusive.

Noul proiect al lui Tiberiu, jurnalist specializat în investigații, intenționează să repornească presa de modă veche, de calitate. 

Tiberiu este creatorul brandului Reporter virtual, un site nişat pe ştiri din mass media.

Succes, Tiberiu!
Read more...

Poezia din spatele gratiilor

0 comentarii

Read more...

miercuri, 10 decembrie 2014

Declaraţia politică a lui Daniel Gheorghe (deputat PNL)

0 comentarii
Declarația politică a deputatului Daniel Gheorghe (PNL), ales în Circumscripia electorală Ilfov la alegerile parlamentare parțiale din iunie 2014. Citită în plenul Camerei Deputaților marți, 9 decembrie 2014.
 
Unul dintre lucrurile care au evidențiat ruperea României de regimul totalitar comunist la începutul anilor 90 l-a reprezentat introducerea studiului religiei în școli, revenindu-se așadar la practica din perioada anterioară bolșevizării și impunerii materialismului marxist-leninist. Ca atare îmi permit să spun că revenirea religiei în școala românească este un adevărat simbol al victoriei spiritului creștin asupra totalitarismului ateu!

Declararea de către CCR a invalidității constituționale a unor articole din legea educației referitoare la predarea religiei în școli are ca efect o anomalie practică, mai precis spus inversarea regulii corecte prezente în legea actuală conform căreia ora de religie face parte din trunchiul comun al programei școlare, dar că părinții elevilor care nu doresc să participe la ora de religie pot face o cerere în scris de neparticipare la obiectul de studiu amintit care li se aprobă automat și fără nicio discriminare. Curtea Constituțională vine să schimbe regula, o regulă absolut democratică ce instituie principiul fundamental al libertății de alegere, astfel că părinții elevilor care vor să participe la cursurile de religie devin cei obligați să depună cerere pentru a beneficia de participarea copiilor lor la ora de religie.

Interesant este faptul că în majoritatea statelor europene se studiază religia, fie după principiul opțional prezent până acum și în legislația românească pus în acord cu preceptele cultelor reprezentate, lucru comun de exemplu Germaniei, fie în sistemul obligatoriu precum se întâmplă inclusiv în Italia în baza acordurilor dintre Vatican și guvernul italian, fie într-un sistem care combină alegerea autorităților locale pusă în acord cu părinții, cultele reprezentate și tradiția religioasă a locului respectiv, precum se întâmplă în Marea Britanie. Studiul religiei în școală reprezintă înainte de orice cunoașterea fundamentelor culturii și civilizației căreia îi aparținem, cultură întemeiată pe bazele Sfintei Evanghelii și cultură europeană care a asimilat armonios etica iudeo-creștină și care a deprins prin mesajul lui Hristos valori precum libertatea de conștiință, liberul arbitru, libertatea de expresie și de alegere și nu în ultimul rând conștiința egalității omului în fața legilor și a Lui Dumnezeu. Pentru noi, românii, Biserica a reprezentat constant un vector de cultură și de coeziune națională, astfel că nu trebuie să neglijăm niciodată uriașul aport pe care Biserica Ortodoxă și celelalte culte l-au avut sub aspectul dezvoltării sistemului de educație, a sistemului de sănătate publică, a culturii naționale și nu în ultimul rând al luptei pentru unitate națională, lucru dovedit și de rolul episcopului ortodox, Miron Cristea și a celui greco-catolic, Iuliu Hossu în actul Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Revenind la nefericita decizie a CCR trebuie spus că este o hotărâre discriminatorie și antidemocratică încălcând dreptul legitim al majorității formate din cei aproximativ 85-86% cetățeni români creștin-ortodocși și al celorlalți 13-14% cetățeni români aparținând altor culte religioase spre a-și exprima liber și direct valorile religioase, valori care sunt și valori de natură socială concretă, rolul legilor fiind acela de se orienta după realitățile existente în societate și nu cel de a construi o lume utopică bazată pe teorii și ipoteze care nu au nicio pondere reală la nivelul străzii și care tind să redeseneze artificial lumea în care trăim. Nu cred că este în folosul CCR, instanță cu adevărat necesară pe ceea ce înseamnă litigii juridico-constituționale majore, să reglementeze poporului român după 2000 de ani de istorie și expresie creștină ceea ce este moral ori mai puțin pentru societatea în care trăim și felul în care putem ori nu să avem acces la cunoașterea temeliilor autentice ale civilizației românești și europene. Statul, prin legi, este dator să respecte adevărul social și să transpună în norme juridice realitatea, iar adevărul social este unul simplu: românii (indiferent de originea etnică) sunt indisolubil legați de identitatea și tradiția creștină iar marea majoritate a lor sunt aderenți ai Bisericii Ortodoxe Române!

Religia în școală înseamnă cunoaștere, înseamnă cultură și spirit liber, și înseamnă mai presus de orice valori morale autentice, valori care pot sta pavază oricând în fața curentelor de gândire tributare relativismului social și moral și a deconstructivismului postmodern!

Adresez invitația Bisericii Ortodoxe prin Patriarhia României ca alături de Senat și Camera Deputaților să se așeze la masa dialogului în scopul identificării soluției legale, transparente și sigure pentru depășirea acestui impas nedorit și a păstrării studiului religiei în școli, pe baza formatului prevăzut în legea educației de acum.
Andre Malraux spunea că sec. XXI va fi creștin ori nu va fi deloc, expresie care nu reprezintă o simplă metaforă, ci adevărul unei lumi tot mai căzute sub ispita „redesenării” propriei sale conștiințe, lucru care cu atât mai mult mă face să cred că viitorul trebuie să aparțină unor valori fundamentale precum respectul pentru persoană și alteritate, libertatea de expresie și de alegere și nicidecum etatizării moralei individuale ori sociale și reglementării excesive a formelor de expresie ale minții omenești!

Read more...

vineri, 5 decembrie 2014

Avortul, ca formă de exploatare

0 comentarii

Read more...

joi, 4 decembrie 2014

Statistica avortului la cerere în România

0 comentarii

Între 1958 şi 2012 în România s-au efectuat peste 21,7 milioane de avorturi la cerere. În Franţa, în intervalul de 40 de ani de la votarea legii Veil (legalizarea avortului la cerere), s-au efectuat 8 milioane de întreruperi de sarcină. Dar Franţa e o ţară în care secularizarea societăţii a început înainte de anul 1800 şi noi suntem un popor care se declară conservator în materie de familie.

La om, circa 40% dintre sarcini se termină printr-un avort spontan. Majoritatea avorturilor spontane au loc în primul trimestru de sarcină; nu ştim de la început câţi embrioni sunt sănătoşi, câţi vor creşte şi se vor dezvolta până la a ajunge să se nască. Nu ştim de la început care sarcină se va termina cu o naştere, şi pentru asta îi urmărim evoluţia. O sarcină reprezintă un potenţial şi acesta este primul motiv pentru care a face un copil se dovedeşte un lucru dificil.
În ultimii 30 de ani, graţie tehnicii ecografice, sarcinile pot fi diagnosticate tot mai devreme, acum de la 3 săptămâni de la concepţie; astfel, şi avortul spontan poate fi diagnosticat din timp, adică dinainte ca femeia să vină la medic pentru hemoragie şi dureri. După diagnosticarea unei sarcini mici (de 3-4 săptămâni), specialistul repetă ecografia, la anumite intervale, tocmai pentru a vedea cum „evoluează sarcina”, adică dacă ea „se opreşte în evoluţie” (=dacă se va termina printr-un avort spontan) sau nu.
În România, din 1990 este permis şi avortul la cerere, legal până la 14 săptămâni de sarcină şi decontat parţial de către asigurările obligatorii de stat. Femeile cu sarcini mai mari, care îşi doresc un avort în trimestrul II sau chiar III de sarcină, pot apela la „mica cezariană”, o intervenţie care se practică, în acest scop şi doar în unele spitale, pentru şpăgi de mii de euro. (Şi această intervenţie este decontată de către asigurări.)
Ca medic de familie am întâlnit persoane care nu ştiau că există şi avort spontan, de aceea explicaţiile de mai sus mi se par utile pentru acest articol.
Asociaţia Pro Vita Bucureşti a publicat de curând o statistică a avortului în România (Citiţi articolul integral aici.)
Avortul la cerere a fost legalizat pentru prima oară în România în 1957. În URSS avortul fusese legalizat în 1955, iar în majoritatea ţărilor socialiste în anul 1956. Influenţa Moscovei s-a făcut simţită şi în politicile familiale; pentru stat, femeia era mai importantă ca salariată decât ca mamă.
În mai puţin de 10 ani în România s-au efectuat peste 7,5 milioane de avorturi, astfel că un studiu privind natalitatea în RSR, efectuat în 1966, indica prognoze demografice sumbre pentru anii 1980. Decretul 770/1966 a limitat avortul la cerere; femeile puteau face întreruperi de sarcină după ce năşteau patru copii sau după ce depăşeau 40 de ani. Chiar şi în aceste condiţii de „prohibiţie” în România s-au efectuat peste 6,5 milioane de avorturi. Efectul decretului 770 a fost deformarea piramidei vârstelor. El nu s-a dovedit eficient pentru a îmblânzi iarna demografică, iar prognoza este acum agravată de emigraţia românilor de după anul 2000.
După Revoluţia din 1989, în primul decret al CFSN, prin care erau abrogate o serie de legi comuniste, este abrogat şi decretul 770 şi cele conexe lui. În condiţii de libertate în 1990 s-au efectuat aproape un milion de avorturi; între 1990-2012 cifra oficială depăşeşte 7,6 milioane.
Avortul are urmări fizice şi psihice mai ales pentru femeie, dar şi pentru bărbat. Acestea pot deregla relaţiile dintre membrii familiei, lucru care se reflectă asupra întregii societăţi. Naşterea de copii arată (şi) disponibilitatea familiei de a oferi ceva societăţii căreia îi aparţin, şi ce viitor pot avea cei care renunţă de bunăvoie să aibă copii? În România, din 5 milioane de familii, 3,5 milioane au un singur copil. Iarna demografică se dovedeşte un loc comun şi pentru români.


Read more...

marți, 2 decembrie 2014

Pe 5 dec.: Concert de colinde în cartierul Titan

0 comentarii
"Parohia "Sf. Cuv. Antonie cel Mare" din cartierul bucurestean Titan, str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti, are deosebita bucurie sa va invite in ziua de vineri - 05.12.2014, orele 17,00, in cadrul Slujbei Vecerniei, Litiei si Privegherii, in cinstea praznuirii si pomenirii "Sf. Ier. Nicolae - Arhiepiscopul Mirelor Lichiei" - Unul dintre Ocrotitorii Spirituali ai Bisericii noastre, la un frumos concert de colinde sustinut de membrii Asociatiei cultural - spirituale "Traditia Romaneasca" - condusi de către Parintele Vladimir Alexa.

Tinerii colindatori, imbracati in frumos port popular romanesc, dispun de un repertoriu bogat si rodnic, interpretand mai multe piese, preluate si prelucrate din tezaurul popular si traditional romanesc...


Prin urmare, va asteptam, cu multa dragoste si cu deosebita bucurie, la aceasta manifestare culturala si spirituala, organizata de catre, in cadrul si la nivelul comunitatii noastre parohiale, acum, in aceasta perioada binecuvantata a Postului Nasterii Domnului (Craciunul) - cand ne aflam in rastimpul cel mai potrivit, pentru initierea si organizarea unui asemenea eveniment duhovnicesc!..."
Read more...