trafic

 

vineri, 16 octombrie 2015

Legea anti-defăimare: Poziţia ADF

0 comentarii

ADF Intl. este o alianţă a juriştilor ce lucrează pentru dreptul oamenilor de a-şi trăi viaţa conform credinţelor lor. (Sit oficial aici.)

Redau din poziţia oficială a juriştilor ADF referitoare la aşa-zisa lege anti-defăimare, aflată în dezbatere în Parlament. Memoriul a fost depus deja la Parlament. 

ADF recomandă respingerea proiectului de lege 534/2015 privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, pe baza argumentelor expuse mai jos:

1. Prezentul proiect de lege ar duce la restrângerea libertății de expresie 


Libertatea de expresie este un drept fundamental al omului, reglementat de toate tratatele majore de drept internaţional la care România este parte. Este reglementat de articolul 19 din Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile și Politice, articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi articolul 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Toate articolele menţionate prevăd, cu puţine variaţii, că: 

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere

Libertatea şi pluralismul media trebuie să fie respectate.

Interpretând acest drept, CEDO a afirmat că: 

"Libertatea de exprimare se aplică nu numai ‘‘informaţiilor” sau ‘‘ideilor’’ care sunt primite favorabil, dar şi acelora care ofensează, şochează sau deranjează statul sau orice alt segment al populaţiei. Aceastea înseamnă pluralism, toleranţă şi spirit deschis, în lipsa cărora nu putem vorbi de existenţa unei societăţi democratice."


Ca regulă generală, ideile si opiniile trebuie să fie exprimate liber într-o societate democratică, deoarece este inevitabil ca diversi cetăţeni sau grupuri să fie ofensate de anumite idei și opinii pe care nu le împărtăsesc. Orice restrângere a libertăţii de exprimare trebuie să aibă un caracter de excepţie, care să fie bine-definită, proporţională, legitimă, urmărind un scop clar și care să se asigure că nu există nicio măsură mai puţin restrictivă. 


Propunerea legislativă 534/2015 nu îndepliește aceste standarde, deoarece are un scop larg, reglementând și interzicând concepte legale vagi, precum “defăimarea socială”, ”instigarea la ură”, ”instigarea la discriminare socială” în trei mari domenii: administraţia publică, educaţia și mass media. ”Defăimarea socială”, care nu este un concept legal consacrat, este definit de propunerea legislativă ca fiind „fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă in situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei la un anumit grup social.” Incitarea la ură şi discriminarea socială reprezintă „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminarea împotriva unui grup social.”

Termenii centrali ai acestor definiţii, precum „situaţie de inferioritate” sau „grup social” sunt în mod fundamental subiectivi, vagi şi ar duce la aprecieri/interpretari subiective, la implementarea arbitrara a legii, totul conducând la o restrangere a libertătii de expresie. Având în vedere natura subiectivă a „discursului instigator la ură”, „defăimării sociale”, „incitării la discriminare socială”, cetățenii ar ajunge în situaţia în care ar prefera să nu își mai exprime liber opiniile asupra posibilelor teme sensibile sau ofensatoare, de teamă că acestea ar putea constitui contravenţii. 

Acest lucru ar conduce la: 

- aprecierea judiciară a conținutului unui anumit tip de discurs, în lipsa unor criterii (morale și legale) clare; 
- sărăcirea discursului public; 
- limitarea dezbaterilor în administraţia publică, educaţie şi mass media; 
- îndepărtarea opiniilor nepopulare sau nefavorabile; 
- crearea unui climat de suspiciune și de neîncredere; 
- bariere în calea dezvoltării personale, deoarece orice persoană are nevoie de a își exprima liber ideile, opiniile si concepțiile de viață.


2. Legea ar duce la o creșterea a plângerilor și a petiţiilor 

Prezentul proiect de lege operează pe baza urii abia percepute, conexiunilor aparente, motivației neclare și intenției nedefinite. O publicație UNESCO arată faptul că 

deși nu se încadrează în definiții clare, discursul instigator la ură (transmis fie prin text, imagini sau sunet) poate fi identificat prin aproximări, recurgând la funcțiile inumane sau degradante pe care le are”. 

Aproximările în analize legale pot duce la efecte dezastruoase. 

Din cauza subiectivității și neclarității termenilor, prezentul proiect de lege ar duce la o creștere a plângerilor și a litigiului, sancţionarea discursurilor normale sau raționale, pe baze nefondate. Chiar și când lipsește din discurs, așa-numitul element de „incitare la ură” poate fi identificat în intenții posibile și în legături abia percepute. Așa cum spune și Curtea Europeană a Drepturilor Omului: 

identificarea expresiilor care pot fi calificate drept discurs instigator la ură este dificilă, deoarece acest tip de discurs nu se manifestă în mod necesar prin expresii de ură sau prin emoții. Poate fi ascuns în declarații care par, la prima vedere, raționale sau normale. 

Astfel, discursul instigator la ură poate ajunge să fie orice ofensează sau deranjează un anumit grup de persoane sau orice decid autoritățile statale. Riscul este semnificativ, deoarece, potrivit proiectului de lege 534/2015, ”grupul social” este "o categorie de persoane care se disting (...) prin apartenența politică". Așadar, proiectul de lege ar putea facilita procesele și plângerile intentate politic, care ar limita libertatea de a primi si de a comunica informații sau de a critica, de exemplu, măsurile luate de anumite grupuri politice. Acest lucru contravine principiilor unei societăți democratice și multiculturalismului Europei, care presupun că oamenii au diferite opinii politice, preferințe și convingeri. Cetățenii europeni trebuie să aibă libertatea de a le exprima, de a fi de acord, de a fi în dezacord, de a argumenta... Pentru toate acestea există un preț care trebuie plătit: riscul ca unii cetățeni sau unele grupuri să se simtă ofensate sau rănite de anumite forme de expresie. 


3. Nu există nicio necesitate de a adopta prezentul proiect legislativ 

Orice propunere de lege trebuie formulată ca răspuns la o nevoie socială acută. În cazul prezentului proiect de lege, nu există nicio nevoie socială demonstrabilă. Din contră, se poate argumenta că există o nevoie de a nu adopta și de a nu implementa proiecte de lege care conțin termeni vagi și subiectivi în domeniul discursului instigator la ură. Motivul este clar: protejarea libertății de expresie, menținerea unei dezbateri publice solide, mai ales pe teme politice și pe subiecte controversate. 

Mai mult, documentele invocate în Expunerea de Motive a proiectului de lege 534/2015 sunt fie intenționat derutante, fie nu au o forță juridică obligatorie. În primul rând, sunt derutante, deoarece Directiva 2000/43/EC se referă la combaterea discriminării pe bază de rasă și origine etnică, nu pe baza criteriului subiectiv și vag al ”defăimării sociale” sau ”incitarea la ură și discriminare socială”. De fapt, ”defăimărea socială” sau ”incitarea la ură și discriminare socială” nu sunt concepte consacrate sau reglementate legal și nu sunt recunoscute drept baze legitime în legislația europeană în domeniul egalităţii de tratament. În al doilea rând, Expunerea de Motive menționează Convenția Cadru Europeană pentru Promovarea Toleranței și Combaterea Intoleranței, propusă de Consiliul European al Toleranței și Reconcilierii.

Conventia invocată nu are caracter legal obligatoriu și, chiar dacă ar avea, nu poate reprezenta o bază legală pentru prezentul proiect legislativ, deoarece nici măcar nu menționează conceptele de ”defăimăre socială” sau ”incitare la discriminare socială” și nu include grupurile politice în definirea conceptului de ”grup”. De asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este menționată en passant, dar nicio hotărâre nu este citată sau invocată drept bază juridică relevantă.

Read more...

joi, 15 octombrie 2015

Duminica: Stihuri si cantari

0 comentarii


Vă invităm la „Stihuri și cântări” Nr.6 organizat de Parohia Sfânta Ecaterina-Paraclis Universitar (Protoieria IV Capitală) și de APOR-Organizația Sector 3. Evenimentul va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, motiv pentru care mulțumim conducerii acestei facultăți. Am fost primiți și susținuți cu toată dragostea. Nădăjduim ca acest eveniment să se ridice la nivelul primirii de care am avut parte. Intrarea este liberă.



Read more...

Antonio di Pietro la Bucureşti

0 comentarii

Read more...

miercuri, 14 octombrie 2015

Seara "Fericit cei prigoniti"

0 comentarii


Sâmbătă 17 octombrie 2015, ora 18.00, vă așteptăm la o nouă întâlnire în cadrul "Serilor Fericiți cei Prigoniți", cu tema: "Iadul roșu în orașul de pe Criș. Penitenciarul Oradea (1945-1977)", care va fi prezentată de domnișoara Cristina Pușcaș din Oradea, jurnalist și cercetător CNSAS și autor al volumului cu același nume. Alături de noi vor fi și trei deținuți politici care au trecut prin Penitenciarul Oradea: Părintele Nicolae Bordașiu, doamna Aurora Dumitrescu și doamna Niculina Moica.


Read more...

Parada maşinilor de epocă

0 comentarii
Editia 2015 RETRO PARADA TOAMNEI incheie sezonul de evenimente R.C.R. si se va desfasura intr-un numar record de locatii : 26. In majoritatea oraselor expozitiile se vor desfasura sambata 17 octombrie, exceptie facand Cluj Napoca, Carei si Sfantu Gheorghe (18 octombrie) si Rm. Valcea (24 octombrie). 
Anul acesta expozitia este organizata in premiera la Alba Iulia, Avrig si Sfantu Gheorghe. 
In Bucuresti expozitia va fi organizata in Parcul Lumea Copiilor in intervalul 10:30-13:00. 

Read more...

marți, 13 octombrie 2015

Conferinţă despre anul 1916

0 comentarii
Joi, 15 octombrie, ora 17.15, la Sala de Cinema a Cercului Militar Naţional va avea loc expunerea cu tema: „Moștenirea anului 1915. Planuri ale beligeranților pentru anul 1916”. 

Conferențiar: profesor universitar dr. Petre OTU, istoric. Intrarea liberă.
Read more...

Pelerinaj memorial la Fortul 13 Jilava

0 comentarii

Read more...

luni, 12 octombrie 2015

Prelegere despre extinderea sistemului NATO

0 comentarii

Read more...

Excursie la Sâmbăta de Sus

0 comentarii

Read more...

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Evenimente la Biserica Sf Antonie - Titan

0 comentarii
În perioada 12.10.2015 - 06.12.2015, aflandu-ne in anul dedicat "Misiunii Parohiilor si Manastirilor astazi", vom organiza urmatoarele activitati spre folosul duhovnicesc al credinciosilor, astfel:

- Luni - 12.10.2015, orele 19,00 vom avea o seara duhovniceasca in cadrul careia va fi invitat Domnul Costion Nicolescu - Teolog, eseist, scriitor si cercetator la Muzeul Taranului Roman (MTR), care va vorbi despre "Intalniri esentiale cu oameni ai harului ce au ajuns a fi sarea pamantului. 

- Miercuri - 14.10.2015, orele 08,00 va avea loc o noua editie a campaniei de donare de sange, ce poarta titlul "Doneaza o picatura de viata!", iar de la ora 10,00 se va oficia Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie in cinstea pomenirii Sf. Cuv. Parascheva de la Iasi.

- Luni - 19.10.2015, orele 19,00 va avea loc seara duhovniceasca cu tema: "Parintele Arhim. Roman Braga - slujitor si marturisitor al lui Iisus Hristos in vremuri si locuri dificile", invitat fiind Parintele Lect. Univ. Dr. Jean Nedelea - Cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Iustinian Patriarhul" din Bucuresti.

- Luni - 02.11.2015, orele 18,00 va avea loc intalnirea duhovniceasca si dezbaterea spirituala cu tema: "Familia crestina contemporana - modele, repere, idealuri", in cadrul careia va participa Domnul Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila - Directorul Centrului Medical "Naturalia" din Bucuresti.

- Luni - 09.11.2015, orele 18,00 va avea loc seara duhovniceasca cu tema: "Parinti nevoitori, imbunatatiti si deosebiti care au vietuit in Muntii Bucegi din Carpatii nostri", invitat fiind Parintele Protoiereu Gheorghe Coltea - Parohul Bisericii din localitatea Moieciu de Jos, din frumosul tinut romanesc al Branului si, totodata, Protopop de Bran - Zarnesti din judetul Brasov.

- Duminica - 15.11.2015, orele 18,00 va avea loc intalnirea spirituala si dezbaterea duhovniceasca cu tema: "Invatatura despre Pocainta la Sfantul Ioan Gura de Aur", in cadrul careia va participa, in calitate de invitat special, Parintele Conf. Univ. Dr. Gheorghe Holbea - Prodecanul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Iustinian Patriarhul" din Bucuresti.

- Luni - 16.11.2015, orele 18,00 se va desfasura seara duhovniceasca cu tema: "Cateva incursiuni in viata, opera si activitatea bisericeasca a Fericitului intru pomenire Iustinian Marina - Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane in perioada 1948 - 1977" sustinuta de catre Parintele Prof. Dr. Mihai Spatarelu - Parohul Bisericii "Pitar Mos" din Bucuresti.

- Luni - 23.11.2015, orele 09,00 dimineata, se va savarsi Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie in cinstea si spre pomenirea Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Valcii - Unul dintre Sfintii Ocrotitori ai Bisericii noastre iar seara, la orele 18,00, va avea loc intalnirea de suflet cu Parintele Nicolae Tanase de la Parohia Valea Plopului, judetul Prahova, care ne va vorbi despre "Mucenicie, jertfa si iubire desavarsita in famila crestina de astazi".

- Sambata - 05.12.2015, orele 17,00, in cadrul Sfintei Slujbe de Priveghere, a Vecerniei si a Litiei, oficiate in cinstea Praznuirii "Sf. Ier. Nicolae - Arhiepiscopul Mirelor Lichiei" - Patron Spiritual al Bisericii noastre, va avea loc un concert de colinde, sustinut de catre grupul de tineri, imbracati in port popular romanesc - membri ai Asociatiei "Traditia Romaneasca" - fiind condusi si indrumati de catre Parintele Vladimir Alexa.

- Duminica - 06.12.2015, orele 09,00, va fi savarsita Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, cu prilejul binecuvantat al hramului parohiei noastre, iar de la orele 11,00 va avea loc un concert de colinde, sustinut de catre mai multe grupuri de elevi de la Scolile Gimnaziale nr. 82 si 149 din Titan, sectorul 3. 


La toate aceste evenimente spirituale si momente duhovnicesti va asteptam, pe toti, mici si mari, tineri sau batrani, cu multa bucurie si aleasa pretuire!...

Read more...

Festival de film rusesc

0 comentarii

Read more...

vineri, 9 octombrie 2015

Drumul spre Vozia

0 comentarii

Este surprinzător pentru mine să văd ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă cu „Drumul spre Vozia”. Această saga a început ca un şir de basme pe care le spuneam – mai ales seara, desigur! – fetiţelor mele. La rugămintea lor – şi nu numai – au fost aşezate în scris şi închegate într-un roman… apoi în mai multe.
Nu mă gândeam atunci la publicare. Cu atât mai puţin mă gândeam că, în lipsa oricărei reclame, va deveni un best-seller în România, ori că va fi tradus în alte limbi. Evident, nici că voi fi nevoit să povestesc unele din „tainele” creaţiei acestui basm – roman fantasy – saga. (pr. Mihai Andrei Aldea)





Read more...

joi, 8 octombrie 2015

Congres de toxicologie

0 comentarii

Read more...

miercuri, 7 octombrie 2015

(6) Ceva despre: Educaţia sexuală

0 comentarii
Read more...

marți, 6 octombrie 2015

Noaptea literaturii europene

0 comentarii


Noaptea Literaturii Europene este o sărbătoare a lecturii, a poveștilor care călătoresc și cu ajutorul cărora călătorim.

Pentru data de 9 octombrie 2015, între orele 19.00 și 24.00, rețeaua de institute culturale EUNIC din București pregătește cea de-a patra ediție a Nopții Literaturii Europene în două spații spectaculoase: Institutul Astronomic al Academiei Române și Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”.

Fragmente de literatură contemporană de ficțiune, teatru, cronică, studii vor putea fi ascultate în lectura actorilor, scriitorilor, muzicienilor, profesorilor și jurnaliștilor invitați.

Un adevărat Ceremonial nocturn, după cum este și titlul propus de Valonia-Bruxelles, maestru de ceremonii Gilda Comârzan, va fi la Institutul Astronomic, unde, dacă este senin, vom fi împreună cu Laboratorul de teatru din București sub Clar de stele german, auzind de la Florin Busuioc și despre ce e În capul italienilor, cum se poate rescrie povestea lui Pinocchio în franceză, din ce e făcută o Casă de zi, casă de noapte poloneză – Voicu Rădescu trebuie să știe, numărând Cele șapte biserici din Cehia pe ritmul duo-ului experimental ORTOLAN și auzind un concis Da grecesc de la Cerasela Iosifescu.

Dinspre Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” se aude O îndepărtată alarmă aeriană maghiară, ne spune A.G. Weinberger și un întreg grup de actori intrigați de Băiatul care a furat calul lui Attila din Spania, nu foarte departe de Smaranda Caragea, care știe tot felul de picanterii despre Amantele din Austria, astfel sigur veți ajunge la Povestiri cu final schimbat și românești, ne asigură Andreea Vasile și Emilian Oprea; tot la Muzeu se discută englezește și despre Teoria universală – originea și soarta universului cu Alexandru Mironov și Cristian Român aproape de Casa tăcerii din Turcia, de unde se aude totuși Elias Ferkin, în timp ce Marius Chivu vă explică traseul pentru Cinci plimbări prin cartier portugheze.

Publicul este invitat să facă în seara de 9 octombrie o plimbare prin Parcul Carol între Institutul Astronomic și Muzeul Național Tehnic „prof. Ing. Dimitrie Leonida” ca să descopere poveștile, cititorii și două locuri pline de personalitate.

(sursa: icr.ro)
Read more...

duminică, 4 octombrie 2015

Pe 7 oct: Dezbatere despre Republica Moldova

0 comentarii

Read more...

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Mâine, oamenii cu nume de animale pot vizita gratuit Muzeul Antipa!

0 comentarii
Domnul Iepure, familia Bursuc sau puii de Urs pot vizita gratuit muzeul Antipa. Muzeul a luat decizia de a sărbători în mod original ziua internaţională a animalelor, pe 4 oct.
Read more...

vineri, 2 octombrie 2015

Duminica: Seara duhovniceasca

0 comentarii


Parintele Gheorghe Holbea va fi invitatul unei seri duhovnicesti.

Tema propusă: Părintele Dumitru Stăniloaie - itinerar filocalic.

Evenimentul are loc duminica, 4 oct, la Biserica Icoanei, la ora 17,30.
Read more...

joi, 1 octombrie 2015

(5) Ceva despre: Legea vaccinarii obligatorii

0 comentarii


Gabriel Bintia pe facebook:


Guvernul Romaniei pregateste cea mai draconica lege a vaccinarii din lume! In cazul refuzului vaccinarii, parintii sunt initial amendati, apoi consiliati psihologic, apoi li se exmatriculeaza copilul din scoala, apoi sunt decazuti din drepturile parintesti, iar copilul intra in excelentul sistem de orfelinate!

Cateva observatii:

1. Oriunde in lume, refuzul vaccinarii creste direct proportional cu neincrederea in autoritati, in sistemul politico-social si economic.


2. Obligativitatea vaccinarii exista in putine tari ale lumii, mai ales din fostul bloc socialist, lasand insa portite pentru libertatea de constiinta sau pentru minoritati religioase.

3. In mod obisnuit, se fac campanii de constientizare in privinta vaccinarii, expunandu-se avantajele si riscurile asociate vaccinarii/nevaccinarii.

4. Miscarea anti-vaccinare din Romania nu este nici pe departe mai puternica decat in alte tari.

5. Conform prevederilor constitutionale si ale legii educatiei, invatamantul de 10 clase este obligatoriu.

Concluzionez: Guvernul Romaniei nu face uz de cele mentionate la punctul 3 mai sus, ci emite o lege a vaccinarii obligatorii care face parte din acelasi zel heirupist generat de mentalitatea "ce zic strainii" care ne-a pustiit de un sfert de veac, recurge la forta pentru implementarea ei si la stigmatizarea unor grupuri sociale, demonstrand o scadere a credibilitatii si autoritatii. Aici nu e vorba doar de Ponta si guvernul sau, ci de intreaga generatia de incompetenti care a trecut prin universitati copiind si mituind profesorii, ajunsa acum la putere. Sunt convins ca daca la putere erau Gorghiu, Predoiu si Blaga, ar fi dat o lege identica!
Read more...

marți, 29 septembrie 2015

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului

0 comentarii
În cinstea praznuirii sarbatorii Acoperământul Maicii Domnului, la paraclisul din ASE se va face priveghere de toata noaptea. Astfel miercuri, 30 septembrie ora 22:00 va incepe vecernia cu Litie, urmata de utrenie si acatistul Sfantului Acoperamant. Apoi va fi sfanta Liturghie urmata de o agapa cu prinoasele ce vor fi aduse de credinciosi.

Înainte de priveghere, miercuri la ora 17:30 are Taina Sfantului Maslu, cu dezlegari si moltife.


Să punem început bun noului an universitar prin rugăciune. Joi, 1 octombrie, de la ora 18:00, la Paraclisul Universitar „Sf. Nicolae” – Ghica (Biserica Rusă) vom citi împreună Acatistul „Sf. Acoperământ al Maicii Domnului“.

Apoi vom continua cu discuții, tot în biserică.

Persoană de contact: Alexandru COSTIN, tel. 0743 540 016

Nu există limită de vârstă și nu trebuie să fiți neapărat membru A.S.C.O.R./L.T.C.O.R. pentru a participa. Vă așteptăm cu drag în număr cât mai mare!




PROGRAM LITURGIC de HRAM, 1-2 octombrie 2015, la Biserica Zlătari - Sf. Ciprian (Calea Victoriei nr. 12D)

Joi, 1 octombrie 2015, Acoperământul Maicii Domnului 
Orele 8.30-12: Utrenie, Sfânta Liturghie, 
Orele 16: procesiunea de aducere a raclei cu moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian din naosul bisericii la baldachinul din exteriorul sfântului locaş lângă Sf. Altar. 
Orele 17: Vecernie cu Litie,
Acatistul Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian.


Vineri, 2 octombrie 2015, Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina
orele 8.30-12.30: Utrenie, Sfânta Liturghie, Slujba de pomenire a ctitorilor şi a tuturor celor adormiţi în Domnul.
Orele 17: Acatistul Maicii Domnului; Rugăciuni de dezlegare de păcate şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu.

În aceste două zile de slujire şi priveghere, biserica este deschisă între orele 8-24.


PAROHIA ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI (Rahova)
Str. Teiuş nr. 121 B, sector 5, Bucureşti,

Mi, 30 septembrie: Sf. Mc. Grigorie Luminătorul, Ep. Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani 
16.30 – 21.00 – Vecernia mare a Hramului bisericii, Acatistul Sf. Acoperamant, Sf. Maslu, Dezlegări şi Molitfe
Joi, 1 octombrie HRAMUL BISERICII † Acoperamantul Maicii Domnului; Împlinirea unui an de la sfintirea demisolului bisericii
08.30 – 10.00 – Slujba Utreniei
10.00 – 12.30 – Sf. Liturghie Solemna, a Sf. Ioan Gură de Aur
Agapa frateasca a Hramului Bisericii
Vi, 2 octombrie: Sf. Sfinţit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Justina; Cuv. Teofil (Post)
08.00 – 09.00 – Acatistul Sf. Ciprian si Iustina,
09.00 – 10.30 – Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur
10.30 – 11.30 – Dezlegările şi Molitfele












Read more...

Festivalul de animatie Anim`Est

0 comentarii


Festivalul Internațional de film de animație Anim’est pregătește, între 2 și 11 octombrie 2015, o ediție aniversară memorabilă, desfășurată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi laRe:Animation Hub din București. Publicul este invitat să ia parte la o selecție unică de proiecții completată de workshopuri, masterclassuri, nopţi tematice de muzică şi film, petreceri și întâlniri dedicate animaţiei.

Festivalul revine, în 2015, sub sloganul „Anim’est e tradiție” și promite 10 zile de efervescență pe gustul iubitorilor de animație de toate vârstele. În ton cu spiritul festiv al aniversării unui deceniu, ediția va avea o tematică muzicală, pregătind o serie de filme-surpriză, petreceri și live act-uri ale unor artiști consacrați. Institutul Cultural Român se numără și anul acesta printre partenerii festivalului. 

Încă de la prima ediție, Anim’est și-a propus să crească industria filmului de animație autohton, componenta educațională a festivalului căpătând mai multă amploare cu fiecare an. Alături de cele 30 de workshopuri și 15 masterclassuri de animație pentru adulți și copii, misiunea de a dezvolta filmul românesc de animație a dat naștere unui proiect ambițios în afara festivalului, Animation Worksheep, ajuns în 2015 la a cincea ediție.

Celebrarea evoluției animației autohtone, odată cu cei 10 ani de existență ai Anim’est, este marcată în deschiderea ediției aniversare a festivalului de proiecția docu-dramei Muntele magic(2015), în regia Ancăi Damian. Este al doilea lungmetraj de animație românesc de după 1989, primul fiind Crulic - drumul spre dincolo, a cărui regie poartă aceeași semnătură și care a deschis ediția Anim’est din 2011.

(sursa: animest.ro)
Read more...

duminică, 27 septembrie 2015

Cristian Bădiliţă atacă BOR

0 comentarii

Ziua News preia astăzi o postare a lui Cristian Bădiliţă, de pe facebook. Sub titlul Stupoarea unui doctor în teologie. Cristian Bădiliţă: "BOR l-a excomunicat pe Isus Hristos?" Ziua News reproduce un atac la adresa Patriarhiei Române, ameninţată că va fi reclamată la "coana Europa", dacă nu încetează cu "agresiunea sonoră". Reproduc postarea lui Cristian Bădiliţă. Sublinierile îmi aparţin.


"Talibanizarea oraşelor din România trebuie să înceteze


De ani şi ani de zile oraşele din România trăiesc un fenomen întâlnit doar în ţările musulmane: agresiunea sonoră din partea bisericilor ortodoxe. Aproape fiecare biserică ortodoxă din spaţiul citadin românesc dispune de o staţie de amplificare, iar slujbele sunt transmise pe sute, uneori mii de metri distanţă în afara lăcaşului de cult. Acest lucru este inadmisibil într-o ţară membră a Uniunii Europene.

1) Bisericile sunt lăcaşuri de cult rezervate credincioşilor; spaţiul public este rezervat tuturor locuitorilor unui oraş; a transmite o slujbă religioasă în spaţiul comunitar reprezintă o flagrantă încălcare a libertăţilor cetăţeneşti; nimeni dintre noi nu este obligat să asculte o slujbă creştină pe stradă sau în propria locuinţă, aşa cum, din păcate, se întâmplă în România.

2) Liturghia creştină este o taină, un mister divin; a o difuza în public înseamnă pur şi simplu a o bajocori; preoţii care „difuzează” liturghia prin megafoane îşi profanează propria religie; mai mult, le amintim acestor preoţi că, în Predica de pe munte, Isus Hristos le porunceşte ucenicilor să nu se roage „ca ipocriţii”, „la răspântii, ca să se arate oamenilor”, ci „în cămara” fiecăruia, „după ce încuie uşa” (Matei, 5,6-7). Sau poate Isus Hristos nu mai are nicio legătură cu Biserica ortodoxă română, fiind excomunicat?

3) Pentru a justifica acest fenomen talibanic de proporţii naţionale, această lipsă de bun simţ la adresa concitadinilor şi această profanare a propriei religii unii preoţi invocă dimensiunile mici ale bisericilor. Această justificare nu este doar puerilă, este pur şi simplu neadevărată şi oricum irelevantă. Biserica ortodoxă română are suficiente lăcaşuri de cult unde adevăraţii credincioşi se pot închina şi participa la slujbe. Nu megafonizarea sporeşte credinţa, ci trăirea autentică a Evangheliei. Iar dacă nu sunt destule biserici nu se dă buzna în casele oamenilor.

4) Talibanizarea spaţiului citadin românesc prin difuzarea slujbelor „publice” îi alungă pe adevăraţii creştini din Biserică. E un fenomen vizibil, pe care numai sinodul BOR nu-l admite. Tot mai mulţi ortodocşi de calitate se îndepărtează de Biserica ortodoxă română, pentru că nu găsesc în ea valorile evanghelice predicate de Isus Hristos. [ Poate de aceea C. Bădiliţă a trecut la greco-catolici, acum 4 ani - nota mea.]

5) Autorităţile Statului român, mai ales autorităţile locale sunt OBLIGATE să intervină şi să stopeze această agresiune zilnică. Tulburarea sistematică a liniştii publice este o CONTRAVENTIE care se pedepseşte prin lege. Iar legea, într-o ţară din Uniunea Europeană, se aplică TUTUROR.

6) Dacă sinodul Bisericii ortodoxe române şi fiecare preot în parte nu vor lua măsuri imediate pentru eliminarea acestui fenomen ne vom adresa instituţiilor europene abilitate care vor şti să aplice şi de această dată legea în România.

7) Există mulţi preoţi ortodocşi de bun simţ, care nu-şi agresează semenii sub nicio formă şi care suferă din cauza majorităţii confraţilor lor, fără să aibă însă curajul de a se manifesta. Această Sesizare este făcuta şi în numele acestor preoţi.

Cristian Bădiliţă

Scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona"

După apariţia din Ziua News Cristian Bădiliţă a precizat, tot pe facebook, că o versiunea franceză este pregătită "pentru a fi trimisă unui cotidian importanti din Paris, în cazul în care nu se va întâmpla nimic".

"Nu voi pierde vremea cu institutiile statului român, voi apela direct la Bruxelles, desi impozitele RSR mi le papa."




"Multumesc pentru sustinere si va rog sa nu cedati prostiilor sau constrîngerilor din jurul vostru. În 1989 si 1990 s-a murit pentru libertate si bun simt. Nu noi, ci ei trebuie sa revina la normal."


















Read more...

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Ce este Eurabia

0 comentarii


Semnalez un articol apărut de curând pe blogul lui Bogdan Calehari.


"Vina pentru invazia imigrațională islamică o poartă evreii, masonii, americanii, rușii, sirienii și alții, destui, ori fiecare pe rând, ori toți odată. De cele mai multe ori, numele Bruxelles-ului, al Uniunii și al Comisii Europene nici nu sunt rostite. Asta, cu toate că Bruxelles-ul a refuzat să urmeze exemplul Australiei, blocând imigrația, Comisia Europeană vrea să legalizeze imigrația clandestină și impune cote obligatorii, iar Comisarul european pentru imigrație vorbește relaxat despre cele 50 de milioane de imigranți care vor intra în Europa în următorii 35 de ani. Cine sunt totuși veritabilii responsabili ai islamizării Europei? Într-un excepțional interviu publicat de site-ul ripostelaique.com, și tradus mai jos, reputata scriitoare Bat Ye’Or – specialistă în minoritătile religioase și în lumea islamică – ne arată cum a apărut conceptul Eurabia, ne vorbește despre legăturile dintre UE, Liga Arabă și Organizatia de Cooperare Islamică, despre Asociația Parlamentară pentru Cooperarea Euro-Arabă și contribuția lui Pompidou, Mitterrand, Jacques Delors sau Solana la formarea Eurabiei. Aflăm despre islamizarea rădăcinilor istorice ale creștinismului și aderarea la viziunea islamică asupra istoriei și se explică de ce guvernele din vestul Europei gândesc altfel decât cele din estul ei, atunci când vine vorba de imigrația musulmană. " [...]

"Bat Ye ‘Or: Numele “Eurabia” este numele ales de Comitetul european de Coordonare al Asociațiilor de Prietenie cu lumea arabă, pentru a se defini pe el însuși și strategia sa. El a fost creat în 1974, bineînțeles la Paris, centrul de origine al acestei politici. Deasemenea, acest Comitet a publicat o broșură intitulată “Eurabia”, care poate fi studiată la Biblioteca Națională.

Comitetul Eurabia a fost instrumentul de implantare a unei noi strategii, concepută în anii ’60 de Franța și Germania. Ea urmărea să creeze o entitate mediteraneană prin unirea economică, culturală și politică a celor două maluri ale Mediteranei. Țările Ligii Arabe au pus condițiile lor, dintre care principala era recunoașterea și legitimarea lui Yaser Arafat, susținerea cauzei palestiniene și o politică europeană anti-israeliană. Dezgustate de renașterea anti-semitismului, alte țări ale Comunității europene, ca Danemarca și Olanda, și-au manifestat reticența în ciuda represaliilor terorismului palestinian. Dar, în 1973, după războiul de Yom Kippour, boicotul petrolului decretat de Liga Arabă contra Occidentului, cu excepția Franței, a erodat această rezistență. Cele 9 țări membre al Comunității europene s-au alăturat Franței, piesa fundamentală a acestei politici și, pe această bază, convorbirile privind înțelegerea și alianța cu țările din Golf au putut să înceapă. Ele s-au articulat în jurul a doi poli principali interconectați:

1. înlocuirea Israelului cu Palestina – devenită cauza emblematică a Europei – definită în limbaj orwellian: proces de pace.

2. crearea civilizației mediteraneene cântată de Fernard Braudel, care ștersese de acolo jihadismul și dhimmitudinea. Ea ar uni demografic, economic și cultural cele două maluri ale Mediteranei. Europa rasistă și fanatică, vinovată de Cruciade și colonizare, și-ar redescoperi rădăcinile civilizației sale într-un islam factor al păcii, deschis și tolerant. Europa vinovată trebuia să-și ceară iertare și să iubească. Cauza palestiniană, eradicarea Israelului, ar pecetlui astfel reconcilierea islamo-creștina și euro-arabă. Deschizându-și teritoriile în fața Islamului, prin crearea civilizației mediteraneene, Europa și-ar asigura pacea și bogăția, reînoită pe termen nelimitat de petrodolari. Punându-și întregul său potențial în serviciul cauzei palestiniene și al dezvoltării țărilor arabe, Europa s-ar face face iubită și ar transforma Mediterana într-un lac euro-arab, de unde America și aliatul său, Israelul, ar fi alungați."
Read more...

vineri, 25 septembrie 2015

M10 - prima probă de ipocrizie

0 comentarii

Am aflat abia în seara asta că partidul M10 organizează mâine, 26 sept., conferinţa "Acţiune şi valori reformiste şi conservatoare în contextul european" (sursa mzece.ro), la care sunt invitaţi şi reprezentanţi ai Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR) din Marea Britanie şi Polonia.

Citez din comunicatul M10:

"M10 este singurul partid din România care se definește ca reformist și militează pentru un stat minimal și eliberarea cetățenilor de sub povara birocrației. Ne uităm cu interes la rata de absorbție a fondurilor UE și la reformele făcute în Polonia, precum și la modelul britanic de excelență academică și libertate economică.

Partidul M10 susține reformarea instituțiilor naționale și europene, vrea mai multă transparență în luarea deciziilor, vrea instituții flexibile și cu un flux rapid al deciziilor, vrea reformă în educație, sănătate, fiscalitate, vrea o impozitare corectă și conservarea valorilor naționale.

Ne dorim un parteneriat strâns cu Marea Britanie și Polonia, bazat pe opțiunile atlantiste comune și pe o viziune strategică privind criza din Ucraina și din Orientul Mijlociu, sau relația strategică cu Statele Unite. Este o întâlnire utilă pentru M10 și vrem să continuăm astfel de schimburi de experiență și cu alți politicieni din statele membre."

Se impun câteva precizări. Partidul Noua Republică este membru al AECR din 2013 (amănunte despre AECR aici). A fost primul partid din România care s-a declarat eurosceptic, pe vremea când nimeni, cel puţin dintre oamenii politici români, nu anticipa că UE va trebui să ofere o soluţie politică valului de islamism pornit din Asia, şi nu doar măsuri pentru speranţele ei de a rămâne în primele trei economii ale lumii.

S-ar fi cuvenit ca un reprezentant al singurului partid din România membru al AECR să fie invitat de onoarea la această conferinţă. De altfel, regăsim în comunicatul M10 idei aduse în dezbaterea politică de către Noua Republică, partid care abia acum 7 zile a avut un congres al reformei şi are un nou preşedinte (amănunte aici).

Ideile noastre se dovedesc bune, la un an de zile de când doamna Monica Macovei a refuzat să fie candidat al partidului Noua Republică la europarlamentare pe motiv că "sunteţi eurosceptici şi membri ai AECR". Un motiv serios când îşi doreşti securizarea carierei de eurobirocrat, care după două mandate obţine o pensie de peste cinci mii de euro. 

Personal, faptul că M10 copiază mesaje de la Noua Republică mă onorează. Dar gestul partidului M10 este încă o probă că ne lipsesc caracterele în politica românească, chiar şi la "vârful" unui partid pornit de la firul ierbii, condus de un funcţionar plătit de Bruxelles.

(În noiembrie urmează reuniunea Consiliului AECR la Tunis. Voi reveni.) 















Read more...

joi, 24 septembrie 2015

24 septembrie, ziua Sfintei Tecla

0 comentarii
Sfânta Mare Muceniță, întocmai cu Apostolii, Tecla (sec. I) - S-a născut în orașul Iconium, capitala Licaoniei, la 420 de km de Constantinopol. Aici au propovăduit Onisifor și Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba. Sfânta Tecla este numită "întocmai cu Apostolii" datorită râvnei de care a dat dovadă în propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos și a dragostei pentru El. 
Tecla era fiica unor oameni bogați păgâni. La vârsta de 18 ani era logodită cu Tamir, fiul unui guvernatorului orașului, iar despre ea Sfântul Metodie, Episcopul Patarelor - Liciei ( 311) spunea: "era știutoare de filozofie și de arte frumoase și când vorbea cu putere și elocință, blândețe și ușurință, atrăgea pe toți prin farmecul cuvintelor sale". Ajungând în orașul Iconium, Sfântul Apostol Barnaba și Sfântul Apostol Pavel au rămas în casa lui Onisifor pentru a propovădui cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos și în acest oraș. Auzind despre ei, Sfânta Muceniță Tecla s-a oprit la geamul casei unde propovăduiau și a rămas timp de trei zile ascultând cuvântul Apostolilor. Sfântul Apostol Pavel este întemnițat datorită învinuirilor aduse de mama Sfintei Tecla. Noaptea, Sfânta Muceniță se duce la temniță și dă un ban de aur gardianului care o lasă să intre la Sfântul Apostol Pavel, acesta botezând-o în numele lui Hristos. Aflând despre aceasta, mama Muceniței Tecla insistă ca Sfinții Apostoli să fie alungați din cetate, iar Tecla să fie arsă pe rug. În timp ce se ruga Sfânta Muceniță, ploaia a stins focul și așa a putut fugi din oraș. Împreună cu Sfinții Apostoli a plecat și au propovăduit pe Domnul Iisus Hristos prin Listra, Derbe și până la Antiohia. A trăit până la vârsta de 90 de ani într-un munte lângă orașul Seleucia, cand a fost martirizata. 
Este prima femeie martir a Bisericii.


Read more...

Pe 14 oct.: Despre limbajul liturghic in spatiul romanesc

0 comentarii




Lector universitar Dr. Octavian Gordon, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, va tine o conferinta pe tema limbajului liturgic in spatiul romanesc, miercuri, 14 octombrie, 2015, incepand cu orele 18.15h.

Adresa Centrului Sf. Petru si Andrei este: Intrarea Christian Tell nr 18B.

Read more...

luni, 21 septembrie 2015

Joi: Romania si noile provocari ale actualei crize europene

0 comentarii


Centrul de Drepturile Omului și Migrație, în parteneriat cu Centrul de Oratorie și Dezbateri, din cadrul Universității Româno-Americane organizează workshop-ul „România și noile provocări ale actualei crize europene” care va avea loc la Universitatea Romano-Americană din București în data de 24 septembrie 2015.

Centrul de Drepturile Omului și Migrație a fost înființat cu scopul de a promova educația și cercetarea științifică prin dezvoltarea parteneriatul între mediul academic și actorii cheie implicați în realitățile practice ale societății europene. În acest sens, Centrul a dezvoltat 4 clinici juridice în domeniul drepturilor omului și al migrației, a organizat numeroase dezbateri, a implementat proiecte și programe specifice domeniului său de activitate în parteneriat cu actori naționali și străini. Centrul organizează anual Concursul Național de Drepturile Omului și Migrație care reunește aproximativ 50 de studenți români ce studiază în marile centre universitare naționale și europene, fiind susținut de UNHCR - Reprezentanța în România, Ambasada Statelor Unite, Ambasada Germaniei, Ambasada Olandei și Ambasada Israelului la București.

Prin prezenta dezbatere informală, Centrul de Drepturile Omului și Migrație își propune:
să ofere o perspectivă mai clară asupra termenilor „migrant” și „refugiat”, a principiilor de drept internațional care guvernează acest domeniu, a acquis-ului european în materie de azil și migrație, dar mai ales,
să contribuie la realizarea unui parteneriat informal între societatea civilă și autoritățile române.

La discuții vor participa reprezentați ai organizațiilor internaționale cu atribuții în acest domeniu, ai autorităților române și ai ONG-urilor, reprezentanți ai ambasadelor, cercetători, profesori și studenți. Participanții sunt încurajați să ia parte la dezbateri și sunt rugați să respecte cu rigurozitate regula Chatham House.

Pentru detalii suplimentare privind participarea la eveniment vă rugam să contactați organizatorii la adresa de email cdom@rau.ro până pe data de 23 septembrie, ora 12:00.
Read more...

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Noua Republică după 4 ani

0 comentarii
Alin Ioan Bota este noul preşedinte al partidului Noua Republică.

După un an greu, în care NR a pierdut foarte mulţi membri şi filiale, Comisia de Reformă numită în aprilie a reuşit să organizeze un congres extraordinar şi să-i ofere spre dezbatere un nou Statut. Comisia de Reformă a fost soluţia politică ce a permis recredibilizarea în interiorul partidului. În ultimele luni, lipsa unui preşedinte ales de Congres şi validat de Tribunal a făcut imposibilă orice activitate financiar-bancară a NR.

Statutul nou a fost dezbătut şi votat astăzi cu majoritate de voturi. Atmosfera a fost foarte animată; ca vorbitori s-au distins Doru Oprea, Daniel Bădeliţă, Iustin Talpoş şi Valeriu Todiraşcu.

Alin Bota a avut doi contracandidaţi, o premieră în istoria congreselor NR. Alin este întreprinzător, membru al NR din 2012 şi fost preşedinte al Filialei Sectorului 3.

Statutul din 2012, după care NR a funcţionat până azi, a fost considerat deficitar de către Congres şi principala cauză a situaţiei de criză în care ajunsese partidul. Vechiul Statut nu respecta principiul separaţiei şi independenţei puterilor, enunţat atât în Constituţie cât şi în Legea Partidelor. Este un principiu aplicat de foarte puţine partide din România, ceea ce favorizează accesul la putere prin tranzacţionare şi baronizarea partidelor. [O comparaţie între Statutele partidelor puteţi vedea aici.]

Risipa de competenţe din partid a dus la scăderea încrederii în NR, în interior şi în afară. Noul Statut, inspirat din modul de funcţionare al partidelor din SUA, stabileşte proceduri interne ce vor permite ca accesul la putere să se facă în funcţie de competenţe şi de merite. Criteriile noi de selecţie în interiorul partidului sunt oferta politică a NR pentru electorat. [Site-ul oficial al NR este aici.]

Din programul politic al partidului am reţinut:
- domnia legii
- reducerea birocraţiei pentru întreprinzători
- reducerea impozitării muncii
- protejarea familiei şi a valorilor morale tradiţionale
- participarea la alegerile din 2016 cu candidaţi proprii, într-o alianţă de dreapta sau prin sprijinirea unor candidaţi independenţi.

În continuare, voi reda câte ceva din intervenţiile lui Valeriu Todiraşcu referitoare la experienţa sa ca senator, interesante pentru a ne da seama cât are sau ar avea de lucru un parlamentar adevărat.

Valeriu Todiraşcu a fost ales în 2012, când a candidat pe listele PNŢ întrucât NR nu era înscrisă încă ca partid. Atât Regulamentul Senatului cât şi Legea Partidelor i-au permis lui Todiraşcu să fie reprezentantul unui partid extraparlamentar, să fie independent sau să fie afiliat grupului PDL/PNL. Afilierea a fost necesară pentru a-şi întări poziţia la Comisia de Sănătate şi a avea dreptul la microfon, minutele fiind strict numărate pentru fiecare grup. 

Parlamentarul poate "alege" să stea liniştit pentru că sumele forfetare pentru cabinet, salariile şi indemnizaţiile curg sau poate trece prin şocul profesional al celui care înţelege ce responsabilitate are instituţia care controlează Guvernul şi votează bugetul ţării. Dacă nu ai experţi care să te consilieze, poţi fi un "autodidact" în ale activităţii parlamentare şi poţi ajunge să ai notorietate şi credibilitate doar promovând iniţiative legislative bune, pe care trebuie să le redepui de câteva ori după ce sunt respinse de Comisiile Parlamentare. Astfel, aceleaşi iniţiative legislative, redepuse, pot strânge şi câteva zeci de semnături de susţinere de la grupuri parlamentare diferite.

Todiraşcu a depus (sau redepus) 70 de iniţiative legislative, din care două au reuşit să treacă de Senat. Legea malpraxisului a fost depusă de două ori şi a trecut de Senat abia anul ăsta; circa 95% din banii depuşi de medici ca asigurare de malpraxis, obligatorie prin lege de mai mult de 10 ani, rămân la firmele de asigurări şi nici nu se transferă în anii următori. [Este o situaţie prea puţin cunoscută chiar de către medici.] Rămâne de văzut dacă legea va trece şi de Cameră, pentru că, deşi la a doua depunere legea a fost privită cu simpatie şi de PSD, "obiceiul" Guvernului este de a şunta asemenea iniţiative cu ordonanţe de urgenţă care securizează, întotdeauna, profitul firmelor private. (Citiţi mai multe aici.)

A doua iniţiativă ce a trecut de Senat se referă la transparentizarea achiziţiilor publice din Sănătate; conform estimărilor, circa 300 milioane de euro pot fi deturnate din cauza secretizării facturilor achizitorilor publici.

Orice parlamentar primeşte, practic săptămânal, oferte de a se transfera la alt partid. Omisiunile, voite, ale legii electorale favorizează traficul de influenţă şi alcătuirea unor majorităţi parlamentare ce nu mai au nici o legătură cu voinţa exprimată de cetăţeni. Nici un partid "democratic" nu aduce în discuţie o soluţie pentru acest fenomen, ceea ce îndepărtează şi mai mult oamenii de cabinele de vot. Un exemplu este PP-DD, ce a luat 13% din voturi în 2012, iar acum la Senat nu mai există ca grup parlamentar, iar în Cameră majoritatea au plecat la UNPR sau au format un alt partid.

Acum în Noua Republică suntem puţini. Rămâne de văzut dacă prin noul Statut vom reuşi să atragem oameni care doresc să apere aceleaşi principii şi valori conservatoare.  








Read more...

vineri, 18 septembrie 2015

Maine: Congresul Noua Republica

0 comentarii
Incepe la ora 10, la Hotel NH, aflat pe strada Mircea Voda 21.

Un congres la care nici eu, membra a Presedintiei, nu stiu inca cati delegati participa si cine va candida ca presedinte. Estimez ca vom fi putini participanti, nereprezentativi pentru un partid ce se doreste conservator si ca va trebui sa cautam o solutie de compromis. 

Nu putem pune in dezbatere acum un nou Statut.

Voi propune sa ramanem la Statutul din 2012, sa modificam art. 14.1 si sa adaugam un amendament. Astfel:

1. Modificarea art. 14.1, ce va avea urmatorul continut:
Presedintele Partidului convoaca si prezideaza sedintele Presedintiei Partidului si ale Comitetului Executiv National.

2. La art 11.4 se va adauga punctul 11.4 d cu urmatorul continut:

In situatii de criza a Partidului, apreciate ca atare de Congres, acesta poate decide asupra votarii unui Comitet Provizoriu de conducere.
Comitetul Provizoriu va avea rol politic si executiv. 

El va fi constituit din Presedintele partidului si alti 6 membri, alesi de catre Congres, conform Statutului. Congresul va vota si 2 membri supleanti pentru acest Comitet.

Comitetul va avea un mandat limitat, stabilit de catre Congres.

Cititi mai multe aici.






Read more...

luni, 14 septembrie 2015

Eveniment Paul Goma - 80 de ani

0 comentarii
Joi, 24 sept., la ora 9,30, are loc un eveniment Paul Goma, orgaizat de IICCMER la Jockey Club.

Moderator va fi Flori Balanescu (INST). Programul a fost afisat pe situl IICCMER ieri. Il puteti citi aici.
Read more...

miercuri, 9 septembrie 2015

Pe 14 sept.: Stihuri şi cântări

0 comentarii

Read more...

luni, 7 septembrie 2015

Dialog cu Comisarul European pentru Sănătate

0 comentarii

Pe 10 sept., la Bucureşti are loc un dialog cu publicul cu comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis. Dialogul va putea fi urmărit şi online.

Principalele teme ale dialogului se referă la sănătate, inclusiv în ceea ce privește accesul la servicii de calitate, rezistența la antibiotice, personalul medical și sanitar, bolile cronice, și la siguranța alimentară.

Vă puteţi înscrie aici.
Read more...

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Ne organizăm.

0 comentarii


Realitatea organizatorică şi prezenţa (insesizabilă) în societate a aşa-zisului "partid" Noua Republică dovedesc că am pornit pe un drum greşit.

Vorbe multe, pretenţii mari, trufii penibile, dar fapte puţine.

Nu suntem un partid, ci o aglutinare de frustrări.

Criticăm clasa politică, dar ne comportăm aidoma ei.

Îi chem pe cei care doresc cu adevărat să construiască un partid românesc să mi se alăture.

Cu vorbe mai puţine şi cu mai multă smerenie. 

Cu seriozitate. Fără grabă. Fără vedetism şi fără orgolii.

Doar prin auto-disciplină şi devotament vom putea participa la alcătuirea unui stat care într-adevar să ne reprezinte.

Singurul nostru capital este ataşamentul sincer şi dezinteresat al unui număr mic de oameni la principii şi valori fundamentale - româneşti, europene şi creştine. Dacă aceste resurse vor fi puse în lucrare cu tenacitate, cu răbdare şi cu inteligenţă, vom reuşi.



Depun, pe ordinea de zi a Congresului extraordinar din 19 sept., moţiunea Ne organizăm

[Informaţiile despre Congres le găsiţi aici.]

La şedinţa din 08 aprilie 2015, CEN a luat act de demisia Preşedintelui partidului şi a altor persoane din conducere. Ulterior, s-au mai înregistrat demisii. În partid am rămas atât de puţini membri dispuşi să-şi asume răspunderea conducerii interimare încât prin metodele statutare, de apelare la supleanţi şi de cooptare, organele de conducere au rămas incomplete.

Pe 8 apr. conducerea NR, devenită interimară, a luat decizia de a crea o Comisie de Reformă, formată din oameni din afara partidului, unii foşti membri ai NR, care să elaboreze un nou Statut şi să se ocupe de organizarea Congresului extraordinar. 

Ce nu am reuşit să facem în patru luni: nu am atras suficienţi membri care să fie trimişi la Congres ca delegaţi şi/sau care să-şi prezinte candidatura. Congres reprezentativ pentru NR, care să poată dezbate un statut, şi candidaturi care ar fi trebuit să se materializeze înr-o conducere a NR înregistrată la Tribunal, conducere care să reformeze partidul şi să-l pregătească pentru anul electoral 2016. Decizia conducerii interimare se dovedeşte, după 4 luni, contrazisă de realitate.

Avem două semne ale ofertei insuficiente ale conducerii interimare către cei rămaşi în NR şi către electorat:

- Nici la al doilea apel al preş. interimar nu a răspuns nimeni, ceea ce a dus la desfiinţarea de drept a tuturor organizaţiilor judeţene (cf. art. 10.9 din Statut)

- Din cauza numărului mic de delegaţi înregistraţi la Congres, conducerea a fost nevoită să prelungească termenul de înscriere cu o lună, să renunţe la cotizaţii şi să facă apel la Statutul din 2012, care permite ţinerea Congresului şi cu un număr mic de membri, de ex. 50.


E adevărat, Congresul ţinut cu 50 membri sau mai puţin este legal. Dar cât ar fi el de reprezentativ pentru a dezbate un nou Statut, al unui partid de dreapta? Un partid care pretinde seriozitate şi discutarea problemelor pe fond, nu pe formă.

În al doilea rând, ce ar oferi partidului un asemenea congres, în vederea anului electoral 2016?

Propun:

1. Anularea Rezoluţiei ce se referă la faptul că membrii fostei conduceri nu au dreptul să candideze la acest Congres (luată în şedinţa din 8 apr.).

2. Un vot pentru a hotărî dacă vom dezbate Statutul nou sau vom rămâne cu Statutul din 2012, înregistrat la Tribunal, până la următorul congres extraordinar; propun ca acest congres să aibă loc peste 6 luni.


Dacă votul din Congres stabileşte că rămânem la Statutul din 2012, solicit un vot pentru a stabili dacă pot depune un amendament la Statutul 2012, care să stabilească că putem vota o formă de conducere centrală, numită comitet provizoriu de organizare, format din 5 membri. Comitetul Provizoriu ar fi însărcinat cu conducerea politică şi executivă a NR până la următorul Congres extraordinar, de peste 6 luni, la care vom dezbate un Statut nou. 

Candidez la preşedinţia acestui comitet. 

Misiunea Comitetului ar fi să crească numărul de organizaţii, calitativ şi reprezentativ în teritoriu, astfel încât următorul congres extraordinar să poată lucra atât la Statut cât şi la strategia pentru alegerile generale din 2016.

Dacă vom stabili că ne alegem conducerea pe baza Statutului din 2012, vom trece la votarea acestei conduceri (CEN+CIAN+Preşedinţie). 

Candidez la funcţia de preşedinte al partidului Noua Republică.






Read more...

miercuri, 2 septembrie 2015

Solidaritate cu Radu Preda (IICCMER)

0 comentarii


Semnalez un comentariu excelent al lui Răzvan Codrescu, referitor la situaţia apărută la IICCMER:

"Peste 100 de ani, sunt sigur că oamenii vor citi si vor aprecia operele lui Petre Ţuţea sau Mircea Vulcănescu, fără să dea doi bani pe activitatea institutelor care au încercat sa oprească publicarea acestora. Până la urmă, marile personalităţi trec testul timpului.
Așa ar trebui să fie într-o lume normală. Dar cît de normală mai e lumea de azi, și mai ales cît de normală va mai fi lumea peste o sută ani (dacă îi va mai apuca) mergînd pe calea pe care merge?
Deocamdată e important, în imediat, dacă ne facem sau nu, ca români și creștini, datoria morală și civică, în condițiile în care „vînătoarea de capete” a și început (cazul d-lui Radu Preda, de pildă, „lucrat”, cu lașă și parșivă abjecție, atît dinspre Institutul „Elie Wiesel”, cît și dinăuntrul IICCMER, nu fără complicități prezidențiale și parlamentare). Viermii de closet colcăie peste tot în „umblătoarea” românească, iar adevărata noastră problemă nu-s atît un Alexandru Florian și alți cîțiva ariviști alogeni, cît personaje „autohtone” de speța lui Zoe Petre, Cristian Pârvulescu sau Andrei Muraru (cu care, pînă la uitarea sau neuitarea istoriei, ni s-a dat - pentru păcatele noastre - crucea de a fi contemporani)."

(sursa: blogul lui Răzvan Codrescu)




Read more...

miercuri, 26 august 2015

Ce mai face Noua Republică (2)

0 comentarii
Ieri a avut loc şedinţa NR pe Bucureşti, cu scopul refacerii organizaţiei.

S-a discutat şi despre Congresul din 19 sept., la care voi depune şi eu o moţiune.

Redau pe scurt câteva lucruri. În urma celor două apeluri făcute de preşedintele interimar, Doru Oprea, nici o organizaţie judeţeană nu a trimis listele de delegaţi pentru Congres. Conform Statutului din 2012, după care funcţionăm, acest organizaţii sunt dizolvate de drept. (Ele vor putea fi refăcute prin strângerea unor noi adeziuni.)

Înrucât paridul are mai putini membri ca oricand, tema iniţială a Congresului - dezbaterea noului Statut şi alegerea conducerii, mi se pare caducă. Consider că la Congres trebuie să votăm o conducere minimală, care să se ocupe de refacerea organizaţiilor şi de creşterea numărului de membri, După alte 7 luni - un congres extraordinar va putea dezbate Statutul si alege o altă conducere.

Reorganizarea NR ar avea ca scop să ofere un număr reprezentativ de delegaţi pentru dezbaterea Statutului şi pentru votarea unei conduceri capabile să prezinte liste de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 2016.

Voi reveni.
Read more...

miercuri, 19 august 2015

Noua Republică: Întâlnire la sediul central, pe 25 august

0 comentarii
Întâlnirea cu membrii Noii Republici ce va avea loc marți, 25 august 2015, ora 19, la sediul central al partidului. (str. Schitu Măgureanu nr. 17, ap. 1).



Aveţi posibilitatea să ne cunoaşteţi, sa ne puneţi întrebări şi să vă exprimaţi opinii.

Această întâlnire are ca scop şi creşterea filialei Bucureşti a Partidului Noua Republică, prin semnarea adeziunilor de către membrii noi, alegerea noii conduceri a filialei și alegerea delegaților pentru Congresul din 19 septembrie 2015. Delegaţii vor putea vota noul Statut și vor alege noua conducere centrală. Oricine are dreptul să candideze pentru a intra în conducerea partidului.

În cazul în care nu puteți fi prezent putem comunica prin email la contact@nouarepublica.2n.ro.

Despre congres am scris mai multe pe rostonline.




Read more...

Crezul Noii Republici

0 comentarii
Clasa politică sunteți voi!



De un sfert de veac, România, reintrată prin jertfă de sânge pe harta lumii libere în 1989, după o altă jumătate de veac de comunism, se zbate într-o perpetuă tranziție. Pasiunea extraordinară a scenei publice pentru subiectul politic nu numai că nu s-a diluat, dar a trecut în toți acești ani prin toate stările posibile, de la entuziasm la apatie, de la optimism la deznădejde, de la perseverența tuturor posibilităților la confuzia lui „orice este posibil”. Nu greșim spunând că astăzi românii se află pe culmile disperării, văzând cum, an de an, promisiunile sunt făcute spre a fi încălcate, corupția pare a fi generalizată, banul public este cheltuit discreționar și furat, statul este un soi de zeu modern nătâng, iar aspirațiile legitime ale indivizilor pentru o viață mai bună, dorința de prosperitate, de legalitate și justiție, dorința de a fi într-o țară în care îți place să trăiești, sunt permanent negate de o clasă politică monopolizată de o mână de partide derivate, în covârșitoarea lor majoritate, din păcatul originar al FSN-ismului. O clasă politică de tip castă privilegiată, de multe ori obtuză, limitată, incompetentă și de ce nu, rău intenționată. 

Noi, cei care am creat Partidul Noua Republică, am făcut-o nu ca un simplu exercițiu politic, ci ca un strigăt de revoltă la adresa tuturor neputințelor ce ni s-au impus ca evidențe și pe care le refuzăm hotărât. Am făcut-o pentru că noi credem că această nație, cu bunele și relele ei, ca orice nație de pe pământ, nu este menită să se dizolve în magma istoriei fără a mai avea nimic de spus. Am făcut acest partid pentru că am conștientizat că e nevoie ca, atunci când vrei cu adevărat ceva, acel ceva să fie obținut de noi toți prin noi toți. Nu vrem revoluții, nu vrem decât ca firescul să revină în viața noastră, nu vrem să ni se dea, ci să oferim, nu vrem să așteptăm, ci să facem, cu propriile noastre mâini, minți și inimi, un viitor pentru copiii noștri. Unul cum noi înșine ne-am fi dorit să-l aflăm deja. Refuzăm să mai fim oaia neagră a Europei, nu mai vrem să ne fie rușine de cei pe care îi alegem să ne reprezinte și mai mult, suntem deciși să nu mai acceptăm culpa comună ca expresie a cinicului dicton "fiecare nație are conducătorii pe care îi merită". Poate fi adevărat, dar atunci trebuie să avem cu adevărat acei conducători pe care acest popor muncitor, inventiv, tolerant și mult încercat de istorie îi merită!

Pornim din nou cu convingerea că aceleași gânduri și frământări le-au nutrit și le-au simțit și predecesorii noștri. Unii dintre ei au făcut istorie, fie că au făcut-o pe cea bună sau nu. Unii dintre ei au greșit și ne-au împovărat trecutul cu trădări, abuzuri și lașități. Alții ne-au făcut să simțim că aparținem unei nații, nu unei populații aruncate la întâmplare pe harta lumii. Mulți, foarte mulți, au făcut lucruri extraordinare, proiectând, prin geniul și munca lor, România dincolo de granițele restrânse ale Balcanilor. Cei mai mulți dintre ei au făcut altceva, infinit mai important: au fost aici și au trăit firesc, după reguli scrise sau nescrise, dar neapărat după acele norme care ne-au permis nouă astăzi să moștenim o țară, așa cum e ea astăzi, una în care oamenii continuă să viseze, să creeze, să muncească, să creadă, să iubească, să vrea, să poată. Vor fi fiind mulți cei care nu pot face aceste lucruri, sau dintre aceia care se vor simți datori să ponegrească, să urască, să nu creadă și să nu iubească, să nu înțeleagă, să nu dorească și să se simtă liberi să facă toate acele lucruri care pentru noi, ceilalți, nu reprezintă firescul. Dar ce vă putem spune este că ei sunt doar o parte, o mică parte din poporul român. Cealaltă parte, majoritatea de cele mai multe ori tăcută, împărtășește, prin legile firii, aceleași aspirații spre bine, spre frumos, spre armonie, ca orice altă majoritate tăcută de oriunde, acele majorități care, în fapt, duc mereu viitorul mai departe. 

România adevărată, cea atât de terfelită de imaginea ei publică uneori, este cea care, mai devreme sau mai târziu, în mod evident sau prin rezistență pasivă, dăinuiește și crede, poate, visează, speră și trăiește frumos, simplu și fără nevoia de a-și vedea existența pusă pe ecrane luminoase și interminabile afișe electorale. Este România profundă, a cărei existență nu se cere aprobată, regularizată, acceptată sau negată pentru un fapt pe cât de simplu, pe atât de dătător de speranță. Pentru că este aici, indiferent de cât de mult s-ar dori negată. Este aici pentru că noi suntem aici! Este prezentă oriunde mai există un român care visează să se întoarcă acasă, se vede în orice meserie profesată onest, apare oriunde cineva mai vorbește de vreo tradiție, va ieși mereu la iveală cât timp mai există oameni care știu diferența dintre „da” și „nu”, dar și valoarea lui „da” și „nu”, puse acolo unde trebuie, când trebuie. 

Partidul Noua Republică este partidul acestor oameni, a acelora care vor să iasă din tăcere și să înlocuiască ei înșiși clasa politică de care ne este acum atât de rușine. Este piatra din Agora, un loc cu câteva tălpi mai sus de caldarâmul străzii, unde oricare dintre voi, cei care vreți să puneți capăt așteptării sterile, puteți veni să vorbiți pentru a fi auziți. Pentru că atunci când vrem democrație, trebuie să începem prin a o practica și pentru că aceasta este politica. Un loc de unde poți fi auzit. Restul vine de la sine. 

Veniți dară să spuneți ce aveți de spus! Pășiți afară din masa auditoriului și cu voce calmă, dar fermă, spuneți ce credeți despre țara în care vrem să trăim! Ieșiți din anonimitatea cabinei de vot și spuneți-le celorlalți, celor pe care nu-i mai puteți vota, cum trebuie să facem, noi toți, pentru ca România profundă să iasă la suprafață! 

Și nu vă fie teamă: o mie de oameni murmurând un crez se aud mai departe decât orice difuzor electoral.



Partidul Noua Republică

18 august 2015



Vedeţi cum puteţi participa la Congresul din 19 sept. şi deveni candidat aici.



Read more...

marți, 18 august 2015

Conferinţă la Ploieşti: Sfinţii Închisorilor

0 comentarii

Read more...