trafic

 

marți, 6 octombrie 2015

Noaptea literaturii europene

0 comentarii


Noaptea Literaturii Europene este o sărbătoare a lecturii, a poveștilor care călătoresc și cu ajutorul cărora călătorim.

Pentru data de 9 octombrie 2015, între orele 19.00 și 24.00, rețeaua de institute culturale EUNIC din București pregătește cea de-a patra ediție a Nopții Literaturii Europene în două spații spectaculoase: Institutul Astronomic al Academiei Române și Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”.

Fragmente de literatură contemporană de ficțiune, teatru, cronică, studii vor putea fi ascultate în lectura actorilor, scriitorilor, muzicienilor, profesorilor și jurnaliștilor invitați.

Un adevărat Ceremonial nocturn, după cum este și titlul propus de Valonia-Bruxelles, maestru de ceremonii Gilda Comârzan, va fi la Institutul Astronomic, unde, dacă este senin, vom fi împreună cu Laboratorul de teatru din București sub Clar de stele german, auzind de la Florin Busuioc și despre ce e În capul italienilor, cum se poate rescrie povestea lui Pinocchio în franceză, din ce e făcută o Casă de zi, casă de noapte poloneză – Voicu Rădescu trebuie să știe, numărând Cele șapte biserici din Cehia pe ritmul duo-ului experimental ORTOLAN și auzind un concis Da grecesc de la Cerasela Iosifescu.

Dinspre Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” se aude O îndepărtată alarmă aeriană maghiară, ne spune A.G. Weinberger și un întreg grup de actori intrigați de Băiatul care a furat calul lui Attila din Spania, nu foarte departe de Smaranda Caragea, care știe tot felul de picanterii despre Amantele din Austria, astfel sigur veți ajunge la Povestiri cu final schimbat și românești, ne asigură Andreea Vasile și Emilian Oprea; tot la Muzeu se discută englezește și despre Teoria universală – originea și soarta universului cu Alexandru Mironov și Cristian Român aproape de Casa tăcerii din Turcia, de unde se aude totuși Elias Ferkin, în timp ce Marius Chivu vă explică traseul pentru Cinci plimbări prin cartier portugheze.

Publicul este invitat să facă în seara de 9 octombrie o plimbare prin Parcul Carol între Institutul Astronomic și Muzeul Național Tehnic „prof. Ing. Dimitrie Leonida” ca să descopere poveștile, cititorii și două locuri pline de personalitate.

(sursa: icr.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.