trafic

 

marți, 23 ianuarie 2018

Apropo de starea națiunii

0 comentarii




APROPO DE STAREA NAȚIUNII

Domnul Stolojan şi-a ţinut cuvântul dat. Cu priceperea şi conştiinciozitatea funcţionarului superior de carieră, recentul său raport a încercat să aducă puţină lumină. Controversat cum e, meritul principal al acestui raport, credem, este făgaşul de nouă şi atât de necesară tradiţie pe care îl deschide. Politic vorbind însă, tirul întrebărilor din Senat la care a fost supus premierul a fost inutil. Nu s-a ilustrat decât lipsa calificării politice şi sufleteşti a noilor aleşi. Lipsa de calificare politică, zicem, pentru că cei mai mulţi n-au ştiut nici ce şi nici cum să întrebe; lipsă de calificare sufletească - pentru că ambiţia demersului presupunea un alt invitat: pe domnul preşedinte Iliescu! Iar aceasta, din două motive: au trecut deja trei ani de la deschiderea de şanse din decembrie 1989, iar ţara, inclusiv prin gura presei, cere altceva: un raport asupra stării naţiunii!... 

Sigur, pînă atunci, fiecare dintre noi şi-l poate face şi singur. Pe al său propriu! Cum? Examinându-şi propriul suflet, dar şi trupul, hainele şi casa. Pentru 90% dintre noi, aceste concluzii individuale ar fi, probabil, perfect extrapolabile la scara întregii naţiuni. Evident naţiunea este mult mai mult decît suma celor 23 de milioane. Ea are un trecut şi un viitor cu mult mai adânci şi un prezent cu mult mai complex. Dar vie, aidoma fiecăruia dintre noi, ea are şi "suflet", şi "trup", şi "haine" şi "casă". Deloc originali, să rămînem la această fomulă cu riscul de a deveni cumva didactici. Ce contează "riscul" sau formula, când subiectul e atît de grav şi - ne temem - îndelung neglijat tocmai în esenţe?!... 


1.Sufletul unei naţiuni - adică credinţă, tradiţie, cultură, sistem de valori şi mentalitate comună. La vârf, că vorbim de lumea politică, de "elita" intelectuală, de noii posesori de capital, ateismul, indiferentismul sau condescendenţa vag "superioară" fac ravagii. Abia la ocazii, cînd e de "bon ton", se fac concesii ritualului creştin. Televiziunea, acum "echidistantă” în toate, vorbeşte despre "religie". Cu acelaşi ton cu care vorbeşte despre fotbal: "eşti liber - nu-i aşa - să ții cu cine vrei". Eventual, "doar să te uiţi"! Materiale gârlă, nu? Baha'i, budişti, ortodocşi, catolici - de-a valma. Asta într-o ţară ortodoxă! 

Religii - da; interesează. şi TVR, şi parlamentul şi statul. Credinţa? A, nu! Ea e o chestiune personală. Este credinţa chiar atît de importantă? Credincioşii o ştiu. Necredincioşii, însă, ar trebui să recunoască un lucru: după 45 de ani în care ateismul a fost "credinţă" oficială in care morala "proletară" a dat faliment, pe temeiul cărui sistem de valori poţi regenera o naţiune? Cunosc dânşii "ceva" mai bun decât morala creştină? Văd dânșii un alt suport spiritual pentru morala creştină, decât credinţa creștină; în speță cea ortodoxă, la români? Continuând cu conştiinciozitate pe calea actuală, practica socială va impune, ne temem, morala de import a "succesului", a banului. Pe terenul acesta, corupţia, criminalitatea fac deja ravagii. 

Tradiţia, încă prezentă la ţară, este profund zdruncinată. Metisată inevitabil de valul urbanizărilor şi de asaltul "internaţionalizării", în condiţiile deschiderii şi exploziei sistemelor de comunicaţii, ea riscă atrofia. Ar fi o pierdere atât de mare? Enormă. De-ar fi să ne uităm la acele naţiuni care au realizat în ultimii treizeci de ani progrese uriaşe în plan economic, tehnologic şi ştiinţific, ne-am convinge că, pretutindeni în aceste ţări, factorul tradiţie locală, naţională a fost un motor indispensabil. Ţările Golfului au profitat şi de petrodolari. Dar fără respectarea tradiţiei locale, islamică în speţă, nu ar fi realizat progresele uriaşe de azi. Aşa a pierit Şahin-şahul! Apoi, să ne uităm la Algeria, care a avut şi ea petrodolari, dar care abandonînd tradiţa locală pentru cea de import din Europa - socialismul - a generat hiper-reacţia dezastruoasă a fundamentalismului, fiind acum în pragul războiului civil. La aceleaşi concluzii duc şi analizele asupra marilor succese din Asia de sud-est. Frugalitatea, spiritul de clan în jurul tradiţiei, spiritul de economisire propriu unor societăţi minate de secole de sărăcie, sunt ingredientele fundamentale ale succesului din ţări ca Taiwan, Coreea de Sud etc. 

Cultura. Lipsită de bazele sale materiale, ameninţată de cosmopolitismul azi la modă din nou, cultura naţională este în criză profundă. Avem o groază de "fundaţii". Dar câte sunt culturale? Câte sunt sprijinite de guvern, de parlament, de preşedinţie?! Şi cu ce sume? Tratând preţul hârtiei la fel cu cel al tutunului sau al băuturii, am ucis revistele culturale şi am umplut bulevardele cu maculatura porno! În fond, prin ce suntem şi rămânem români, dacă nu prin credinţa strămoşească, prin tradiţia proprie, prin cultura naţională? 

Mentalitatea este dominată de relaţiile "speciale" dintre individ şi stat din ultimele decenii. Ne "naştem încă bursieri, trăim funcţionari şi murim pensionari", cum o deplîngea Iorga. Privim prea des spre stat care trebuie "să facă totul” pentru noi. O privatizare inteligent condusă - că e vorba de micii întreprinzători, de împroprietărirea ţăranilor sau de marea privatizare - trebuie să ţină cont de acest factor. Dar trebuie să-şi propună şi modificarea mentalităţii actuale. Ar fi tragic dacă s-ar rata ocazia istorică a transformării - în sfirşit - a românilor într-un popor de proprietari. Nimic mai mult decît pro-prietatea nu poate modifica în bine atitudinea faţă de muncă. În goana după capitaluri străine riscăm să înăbuşim în faşă această şansă. 

2. Trupul unei naţiuni - adică viaţa sa economică: capitalurile reale (fabrici etc.), capitalul financiar, profesiile (forţa de muncă) si inteligenţa natională. Întreprinderile sunt cel mai adesea în stare tehnică rea, decapitalizate, îndatorate sau ameninţate de faliment. Băncile, într-o ţară cu un PNB de peste 4000 de miliarde de lei, deţin circa 150 miliarde! Derizoriu! Multe din băncile româneşti, după standardele din vest, sunt în pragul falimentului. Profesiile, cel mai adesea, sunt degradate. De dificultăţile economice, de înapoierea tehnică, de lipsa de orizont. Interesant este că sub anumite forme - nu totdeauna cele mai adecvate însă - diverse grupuri profesionale conştiente de acest aspect se organizează "singure". Cum pot. 

Agronomii, în 199, ameninţaţi ca grup profesional, înființează PDAR! [Partidul Democrat Agrar din România] Directorii şi inginerii din uzine, în jurul Ministrului Industriilor, dl. Dan Constantinescu, fac şi ei în plină campanie electorală... un partid! AGIR-ul se întreba toamna aceasta în presă "cu noi cum rămîne?" (cu inginerii!!!). Sindicatele, dominate de o concepţie contractualistă, se dovedesc inadecvate pentru problemele reale ale grupurilor profesionale. De aici şi eşecul liderilor sindicali, care şi ei fac vara asta... un partid! Eşecul acestor partide arată clar că nu aceasta e calea! Ca şi în cazul fundaţiilor culturale, şi corpurile profesionale ar putea să devină, sprijinite, un interesant suport pentru preşedinţia statului (nu neapărat a preşedintelui "cutare”), dar şi osatura întregii societăţii. Inteligenţa creatoare a ţării - tehnică, managerială etc. - este cel mai adesea ignorată. Insuficient sprijinită. Inadecvat ataşată structurilor industriale şi economice ale țării. Lipsa de perspectivă, pentru tineri în special, generează emigrarea. În cazul celor înalt calificați emigrarea este şi va fi totdeauna posibilă. Străinătatea apreciază valorile. Noi, încă nu! Când?... De importanţa "trupului economic" e toată lumea conştientă. Mai greu e de facut ceva anume spre mai bine. De ea depinde nivelul de viaţă. Iar de nivelul de viaţă depinde si va depinde enorm însuşi respectul pentru propria-ţi ţară şi propriu-ţi popor. În special la tineri, dispuşi să cântărească "pe concret". De forţa economică a ţării depinde şi forţa financiară şi valoarea monedei naţionale. Şi, implicit, poziția țării în lume. Inclusiv în termeni geopolitici, militari şi deci de securitate naţională. Plusul de coerență economică şi financiară adus de Stolojan după haosul guvernării Roman este pozitiv. Dar este o realizare precară. Noul guvern are un start ceva mai bun decît a avut Stolojan cu un an în urmă. Dar în cîteva luni o politică eronată poate irosi degrabă acest "mic capital". 

3. Haina unei naţiuni - adică sistemul ei politic şi juridic. După standardele europene actuala Constitutie este bună. Ar fi (?) două probleme: dacă lumea noastră politică va fi în stare să o facă efectivă. Şi a doua - că totuşi ea nu este croită du "după standardele" tradiţiei politice româneşti. Căei oricât s-ar mira unii, constituţiile – cele bune - respiră totuşi aerul istoriei naţionale a acelui popor. De-ar fi să amintim inimitabilele constituţii ale Americii, Israelului, Germaniei Federale. Tradiţia nostră istorică a fost totuşi monarhică. De la Traian, trecând prin voievozi, la Hohenzollerni, noi am fost conduşi de monarhi: eligibili uneori, e drept. Să se explice tocmai aşa relativa "adecvare" în epocă a dictaturii lui Dej şi apoi a lui Ceauşescu?! Invers - să fie oare adecvat actualul sistem de alegeri prezidenţiale tot la patru ani? Sau – dimpotrivă - va fi el generator de lupte pentru putere, ca pe vremea fanarioţilor, cînd Poarta decidea? Să se explice aşa naivitatea - dar şi eşecul! unor lideri politici români care şi-au început campania electorală la Paris, Bruxelles și Washington? 

4. Casa unei naţiuni - adică teritoriul naţional, statul şi instituţiile lui de apărare. Teritoriul naţional este grav ciuntit la est si serios ameninţat la vest. Întreaga zonă est-europeană este periculos de fluidă şi minată de războaie. Aliaţi nu avem. În ciuda iluziilor pe care şi le fac unii, vestul duce dintotdeauna propria sa politică. E nevoie de un nou dezastru şi de noi puşcării cu acceptul occidentului, ca s-o pricepem?!... 

Despre instituțiile statului - Armată, Poliție, SRI - nu ne vom pronunţa. Subiectul este însă grav. Numai cei plasaţi în interiorul lor pot face aprecieri cu adevărat pertinente. Ne vom limita la simpla observaţie că securitatea naţională este funcţie directă de forţa economică, stabilitatea intemă, nivelul de trai şi sistemul de alianţe... 

Poate că totuşi, cu ocazia celor trei ani de la revoluţie, "cel mai în drept cetăţean al ţării" ne prezintă, în sfîrşit, un raport autentic privitor la starea naţiunii. Numai de nu s-ar mai degrada până atunci. Evident, starea naţiunii. Ceea ce nu ne-ar mira: stânga este foarte "pricepută" la aşa ceva...



(articol scris de Corneliu Dida și apărut în revista Mișcarea, anul I, nr. 4 , noiembrie 1992)




Read more...

joi, 11 ianuarie 2018

Comemorare

0 comentarii

Read more...

sâmbătă, 5 august 2017

Abecedar de alăptare

0 comentarii
Semnalez inițiativa actriței Ioanei Picoș, de a le oferi mamelor fără experiență un ghid de alăptare, disponibil gratuit online.

http://abecedardealaptare.ro/


Ca medic de familie recomand doar alăptarea la sân în primele 6 luni de viață a copilului.

Read more...

joi, 6 iulie 2017

Comemorarea Nicoletei Nicolescu

0 comentarii
Slujbă de pomenire a Nicoletei Nicolescu, prima comandantă a Cetăţuilor de Fete (1933-1936), şi a Luciei Trandafir, comandanta Cetăţuilor de Fete între 1936 și 1940, va avea loc sâmbătă, 8 iulie, la ora 10, la Biserica Sf. Ilie Gorgani din București. 

Nicoleta Nicolescu a fost asasinată la 10 iulie 1939, fiind torturată bestial în beciul Siguranţei carliste şi aruncată de vie în cuptorul Crematoriului Cenuşa.


Lucia Trandafir, logodnica lui Victor Dragomirescu (comandantul studenţilor legionari, ars de viu în crematoriul Cenuşa, în 1939), a fugit în Germania după lovitura de stat a generalului Antonescu (ian. 1941), ajungând ulterior în SUA, unde a profesat ca medic, murind la 3 iulie 1980, în Lakewood, statul Ohio, SUA.
Read more...

miercuri, 5 iulie 2017

Comemorare Gogu Puiu

0 comentarii

Read more...

duminică, 25 iunie 2017

Cazul Smicală: Al doilea protest la Ambasada Finlandei din București

0 comentarii
UPDATE 27.06.2017: ~Din cauza schimbărilor politice -şi în Finlanda, şi în România!- suntem, din păcate, nevoiți să amânăm PROTESTUL pentru susținerea Cameliei Smicală şi a copiilor săi, care trebuia să aibă loc pe data de 29 iunie, în Bucureşti. O nouă dată va fi anunțată imediat ce mediul politic va deveni mai stabil.~ (sursa: George Alexander, pe facebook)


Continuăm lupta pe 29 iunie, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cu un nou protest în fața Ambasadei Finlandei!

Aşteptăm românii să vină masiv la Bucureşti, pentru Maria şi Mihai Smicală.

Dacă nu pot, să organizeze proteste pe plan local, în ţară sau străinătate, în pieţele centrale sau la prefecturi şi primării şi să ne transmită aici protestul lor. Maria şi Mihai ar putea fi copiii noştri! 

Libertate pentru Copiii Smicală! Vom reveni cu detalii.

(sursa: Facebook)

Read more...

joi, 22 iunie 2017

Numele străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca rămâne neschimbat, deocamdată. Ancheta lui Ion Spînu

0 comentarii
Consilierii locali ai municipiului Cluj Napoca au hotărît să retragă hotărârea de modificare a numelui străzii Radu Gyr. Hotărîrea fusese propusă ca urmare a unei solicitări a Ministerului Afacerilor Interne, la presiunile Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel”, care îl acuzase pe poetul Radu Gyr de crime de război.
Problema străzii Radu Gyr a fost luată prima pe ordinea de zi, fiind invocaţi miile de cetăţeni care deja semnaseră petiţia iniţiată de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, zecile de organizaţii civice care protestaseră, precum şi personalităţi ale vieţii publice şi culturale care s-au alăturat acestor demersuri. Toată această mobilizare a societăţii civile a determinat Consiliul Local Cluj Napoca să retragă, cel puţin pentru moment, proiectul de hotărîre luat la presiunile Institutului Elie Wiesel.
Totuşi, lupta nu s-a încheiat. Cei care au participat la şedinţă ne-au declarat că s-a pus problema solicitării forurilor abilitate în vederea lămuririi statutului poetului.
Mulţumim tuturor celor ce s-au implicat, susţinând cauza poetului Radu Gyr, camarazi, simpatizanţi, cetăţeni, organizaţii civice, personalităţi publice, feţe bisericeşti! Împreună, am făcut dovada că românismul nu a pierit, că moatirii noştri  sunt vii, că putem opri abuzurile!
(sursa: buciumul.ro)
Citiți și ancheta ziaristului Ion Spînu de la Cotidianul, publicată azi:
http://m.cotidianul.ro/la-cluj-se-schimba-azi-numele-strazii-radu-gyr-cu-numele-szervatiusz-jeno-302720/

Conform acestuia, 
”„În mod surprinzător, nu mai este invocată contestata Lege 217/2015, promovată de Crin Antonescu, deşi aceasta conţine modificările OUG 31/2002, prin care Mişcarea Legionară a fost inclusă între organizaţiile fasciste! Legea 217/2015, modifică OUG 31/2002, adăugînd la art. 2 al acesteia următorul aliniat:
f) prin Mișcarea Legionară se înțelege o organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail», «Garda de Fier» și «Partidul Totul pentru Țară».
Acest aliniat nu exista în OUG 31/2002, astfel încît „baza legală” a Hotărîrii Consiliului municipal Cluj este una falsă întrucît această OUG 31/2002 nu include Mişcarea Legionară între „organizaţiile cu caracter fascist, rasist sau xenofob”, acest lucru fiind introdus de Legea 217/2015, aşa cum se vede în textul citat mai sus!””


Read more...

miercuri, 21 iunie 2017

0 comentarii
Apărătorii ortodoxiei românești vor fi omagiați, duminică, 25 iunie, ora 18.00 la Parohia Apărătorii Patrie II - Sfântul Ambrozie, din cartierul bucureștean Berceni (pe Sos. Olteniței nr 111).
În contextul Anului comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, Parohia Apărătorii Patrie II - Sfântul Ambrozie organizează conferința ”Despre sfinții închisorilor în memorialistica detenției și istoriografie. Mărturia lui Dumitru Uță, deținut politic la Aiud, aflată în dosarul CNSAS”. Invitați: domnul Răzvan Codrescu și dr. Alina Ioana Dida.
Conferința va aduce mărturii concrete, pentru o înțelegere mai profundă a valorii creștine a jertfei în Biserică, a puterii credinței și a dăruirii față de semenul nostru.





Read more...

marți, 20 iunie 2017

Petiție: În apărarea lui Radu Gyr

0 comentarii
Memoria singurului poet din lume condamnat la moarte pentru o poezie (Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane!) are nevoie să fie apărată chiar și după 27 ani de la Revoluția din Decembrie 1989, cea care ne-a adus libertatea.

Iată despre ce este vorba.

””Către: Primăria Municipiului Cluj Napoca 
Domnule Primar, Domnilor Consilieri locali,
Am luat cunoștință cu surprindere și indignare de proiectul de hotărâre prin care urmează a fi schimbată denumirea străzii Radu Gyr din Municipiul Cluj Napoca, în urma solicitării Ministerului Afacerilor Interne şi intervenţiei Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România “Elie Wiesel”, intervenţie pe care noi o considerăm abuzivă si neîntemeiată. În numele Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu”, înfiinţată la iniţiativa luptătorilor anticomunişti care au supraviețuit represiunii, având ca obiect de activitate, conform statutului, “cinstirea şi păstrarea vie a memoriei luptătorilor pentru libertatea şi demnitatea naţiunii române în decursul deceniilor de represiune prin care a trecut România în ultimul secol”, vă comunicăm poziția noastră argumentată, pe care o supunem atenției Consiliului Local privitor la proiectul hotărârii de schimbare a numelui străzii Radu Gyr cu numele artistului maghiar Szervatiusz Jeno. Ne solidarizăm, pe această cale, cu poziţia adoptată în acest caz de preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, dl Octav Bjoza, subsecretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor anticomunişti. ””


Citiți Petiția mai jos. Semnați. Să-i ajutăm pe slujitorii marxismului cultural să aibă o bază de date cu naționaliștii autentici. 

Doamne ajută!

https://petitieonline.net/petitie/09206149


Read more...

miercuri, 10 mai 2017

Cazul Smicală: Protest la Ambasada Finlandei

0 comentarii
De Sfintii Imparati Constantin si Elena, dupa slujba, incepand cu orele 13.00, va asteptam la Ambasada Finlandei, str. Atena nr. 2 (București), la doi pasi de MAE, pentru a solicita eliberarea copiilor dnei dr. Camelia Smicală. De la Ambasada Finlandei, in jurul orelor 15.00, ne vom deplasa la Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei pentru a depune un protest vizavi de starea de letargie aratata fata de doi cetateni romani, minorii Mihai si Maria, abuzati fizic si psihic de sistemul de protecție a copilului dintr-un stat strain.
Se anunta mitinguri simultane de solidaritate in intreaga tara. Pana acum, dupa Deva si Piatra Neamt, sunt stabilite demonstratii la Cluj-Napoca, Brasov, Iasi si Constanta. Invitam romanii din toata tara si din lume sa se ralieze acestor actiuni si sa-si arate compasiunea fata de o mama vitregita de un regim cu iz totalitar. Iesiti, chiar si in fata Bisericilor, sau un pietele centrale ale localitatilor, cu un simplu mesaj de solidaritate pentru Camelia Smicală si copiii ei, mesaj care ulterior poate fi trimis MAE, Ambasadei Finlandei si Familiei Smicală.
Fie ca Sfintii Imparati Constantin si Elena sa mijloceasca aducerea in patria lor a celor doi micuti!
Cititi si dati mai departe!
Doamne, ajuta!
In numele organizatorilor,
Asociatia Civic Media
si Asociatia Oina
(lista ramane deschisa; pentru conformitate, ziaristul Victor Roncea.)

Read more...

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Petiție online pentru dr. Camelia Smicală

0 comentarii
Dr. Camelia Smicală a fost condamnata la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru ca a susținut public ca este victima unor abuzuri ! Este vorba de un caz din Finlanda. 
In anul 2015 circa 20 mii de copii din Finlanda au fost luați de la părinți de către Protecția Copilului, din acest stat.

Camelia Smicală estte acuzata ca "s-a opus prin violenta autorităților " care i-au luat abuziv cei doi copii minori, pe care și ii tin izolați de un an de zile, ingradindu-le drepturile! 
Sute de români solicită anularea unei hotărâri pe care o consideră injusta și prin care i se interzice acum inclusiv dreptul de a profesa ca medic!
Cei doi copii minori, Maria (de 10 ani) și Mihai (11 ani), striga după ajutor, vor acasă, vor sa fie împreuna (sunt în doua case de copii diferite și au scris inclusiv scrisori la ONU ! 
Autoritățile romane cunosc situația.  Unii se implica. Iar cazul a ajuns inclusiv in atenția organismelor internaționale! 
Pe 3.05 Finlanda e chemată la ONU tocmai pentru discuții care sa anuleze astfel de acuzații care i se aduc!
Această petiție online a fost semnată și de deputatul Mircea Lubanovici.

Citiți mai multe aici:

https://www.petitieonline.com/romanii_o_susin_pe_dr_camelia_smicala
Read more...

marți, 18 aprilie 2017

Parada mașinilor de epocă

0 comentarii




(sursa: retromobil.ro)

Ca in fiecare an clubul celor ce dețin mașini de epocă organizeaza RETRO PARADA PRIMAVERII in numeroase orase din tara (26). Evenimentul va avea loc pe 22 aprilie. 



La Galati vom asista la o premiera, prima expozitie din Romania organizata pe ... apa, vehiculele istorice urmand a fi gazduite de un bac. 
La Timisoara reprezentantul judetean dl Vlad Capotescu va lansa in cadrul expozitiei gazduite de Piata Operei o lucrare care trateaza istoria automobilismului banatean. 
La Carei expozitia va beneficia de o locatia cu totul speciala, Parcul Dendrologic. 
Giurgiu revine anul acesta in lista oraselor organizatoare ale evenimentului. 



Read more...

luni, 17 aprilie 2017

Sună sirenele: Exercițiul PROCIV

0 comentarii


Sursa: Departamentul pentru Situații de Urgență
Read more...

joi, 6 aprilie 2017

Idee și pentru alții: Concurs interliceal - Sfinții Închisorilor

0 comentarii

CONCURSUL INTERLICEAL DE ARTE PLASTICE
“SFINȚII ÎNCHISORILOR”, BOTOȘANI, 2017

Concursul se adresează elevilor din clasele IX-XII din municipiul Botoșani, fiind structurat pe două secțiuni, grupe de vârstă: a. (IX-X) și b. (XI-XII). 

Scut Botoșănean, în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani și cu profesorii de artă plastică specializată de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”, organizează CONCURSUL INTERLICEAL DE ARTE PLASTICE cu subiectul de lucru ”SFINȚII ÎNCHISORILOR”.

Scopul: Concursul își propune atragerea unui număr cât mai mare de elevi de la liceele din municipiul Botoșani pentru a face cunoscută istoria recentă României și a dezvolta un simț al apartenenței față de acest neam.

Lucrările vor fi aduse pe adresa: Liceului de Artă „ŞTEFAN LUCHIAN”, B-dul Mihai Eminescu Nr.69, etajul III, atelierul de Modelaj, până la data de 15 mai 2017, având trecute pe spatele lucrării următoarele: numele și prenumele autorului, clasa, liceul, titlul lucrării, tehnica, numele și prenumele profesorului îndrumător.


Cele mai bune lucrări vor fi premiate, pe categoriile sus-menționate,astfel vor fi: 2xPremii I, 2xPremii II, 2xPremii III, 2xMențiunea I, 2xMențiunea a II-a, 2xMențiunea a III-a, 30xDiplome de participare. Premii în valoare totală de 2000 de lei și materiale de lucru pentru creație.
Read more...

luni, 3 aprilie 2017

Modele de ieri pentru tinerii de azi

0 comentarii

Read more...

miercuri, 29 martie 2017

Despre partidul-stat

0 comentarii
Redau infograma care sintetizează principalele articulații vizibile ale sistemului de putere din România (partidul-stat), active în perioada 1989-2016.

(sursa: pagina de Facebook a lui Marian Munteanu)




Read more...

duminică, 26 martie 2017

Conferință despre maternitate

0 comentarii

Read more...

sâmbătă, 25 martie 2017

Despre dragostea părinților, cu pr. Nicolae Tănase

0 comentarii

Read more...

joi, 23 martie 2017

Festival de Muzică Religioasă

0 comentarii

Read more...

marți, 21 martie 2017

Pomenirea Martirilor din Balcani

0 comentarii
Joi, 23 martie, la ora 11, la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București va avea loc pomenirea Martirilor din Balcani.

Evenimentul este organizat de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, Societatea de Cultură Macedo-Română și Fundația pentru Românii de Pretutindeni.

Pe data de 23 martie 1914, pr. Haralambie Balamace a fost martirizat (jupuit de viu și străpuns cu baioneta), alături de trei aromâni, de către greci. Totul a avut loc la Corcea (acum, orașul Korița din Albania), iar motivul l-a reprezentat faptul că părintele slujea lui Hristos în limba română și activa pentru identitatea românească.

Acești 4 români fac parte dintr-o serie de 1000 români din Balcani, care au fost uciși fără judecată de către greci, pentru că luptau pentru cauza românească.


Read more...

marți, 14 martie 2017

Conferință: Religie și secularizare

0 comentarii


Citiți mai multe pe villanoel.ro.

Read more...

luni, 13 martie 2017

Curs despre Imperiul Bizantin

0 comentarii
Academia Privată anunță un curs de 3 ore, intitulat Imperium și Sacerdotium în conflict. Studiu de caz: Imperiul Bizantin (330-1453), susținut de Ionuț Tudorie.

Dată curs: 01-04-2017.
Oră începere curs: 10:00 - 13:00.
Tari: 75 lei.
Loc: La sediul Academiei Private; poate fi urmărit și ONLINE.

Citiți mai multe pe academiaprivata.ro.
Read more...

joi, 9 martie 2017

Conferință: Preoți în închisorile comuniste

0 comentarii

Read more...

miercuri, 8 martie 2017

Curs de bioetica, online

0 comentarii

Read more...

sâmbătă, 4 martie 2017

40 de ani de la cutremurul din 1977

0 comentarii
Vă recomand un articol scris acum câțiva ani.

http://www.rostonline.ro/2016/09/ceva-despre-cutremurul-din-1977/





Read more...

marți, 28 februarie 2017

Dan Puric în turneu

0 comentarii
Incepand de maine, plecam in tara…

Turneul National “SA FII ROMAN” debuteaza maine la Bucuresti, la Palatul Copiilor, la ora 20.

Urmeaza : 2 martie – Galati, 3 martie – Focsani, 4 martie – Buzau, 5 martie – Pitesti, 6 martie – Craiova, 7 martie – Ploiesti, 8 martie – Constanta.


Read more...

sâmbătă, 25 februarie 2017

Evenimente la Biserica Icoanei din București

0 comentarii
În perioada 27 februarie – 5 martie 2017, la Duminica Ortodoxiei (prima din postul Sfintelor Paşti), la biserica Icoanei din Bucureşti va avea loc a X-a ediţie a manifestării religios-culturale intitulată ICOANA - FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU.

Marţi, 28 februarie, ora 18.00, la biserica Icoanei va avea conferinţa cu tema „Pocăinţa în textile Canonului Mare”, susţinută de Pr. Prof. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu.

Miercuri, 1 martie, Icoana Maicii Domnului Iordăniţa, salvată din biserica schitului românesc de la Iordan, va fi adusă de la Ierusalim la Bucureşti şi va fi aşezată spre închinare la biserica Icoanei din București începând cu ora 8.00, unde va rămâne până luni, 6 martie, ora 19.00.

Joi, 2 martie, ora 18.30, la biserica Icoanei va avea conferinţa cu tema „Despre sfintele icoane”, susţinută de părintele Diac. Prof. Adrian Sorin Mihalache de la Universitatea Ioan Cuza din Iaşi.

Sâmbătă, 4 martie, la ora 16.00 va fi oficiată slujba Vecerniei, iar de la ora 18.00 va avea loc procesiunea Lumina Ortodoxiei în jurul parcului Icoanei din apropiere. În timpul procesiunii, peste 100 de preoţi şi mii de credincioşi vor purta lumânări aprinse şi vor cânta imne bisericeşti. Un detaşament din cadrul Poliţiei Locale Sector 2, în uniforme de gală, va purta torţe aprinse.

Duminică, 5 martie, după Sfânta Liturghie oficiată pe o scenă montată în curtea bisericii Icoanei, de la ora 13.00, va avea loc procesiunea Icoana - fereastră spre Dumnezeu în jurul parcului Grădina Icoanei la care vor participa peste 100 de preoţi şi mii de credincioşi. Procesiunea se va încheia cu sfinţirea icoanelor purtate de credincioşi.

Vineri, 10 martie, ora 11.00, la Teatrul Metropolis va fi prezentată piesa de teatru creştin Brâncoveanu, Ivireanul, iubire de Biserică şi neam.



Read more...

duminică, 12 februarie 2017

Lansare de carte

0 comentarii

Read more...

joi, 9 februarie 2017

Curs de economie pentru toți

0 comentarii

Economia, în lumea contemporană, nu mai dă pace nimănui. Așa încât un curs de economie cu față umană, simplu și util, nu strică nimănui. Mai ales nu le strică deloc celor care n-au studiat deloc economia. Dar garantăm că nici cei care au impresia că știu destule nu se vor plictisi. Garantăm surprize chiar și pentru avansați.
Cursul se va desfășura pe perioada a opt întâlniri, la sediul Academiei Private.

Planul celor 8 întâlniri (pe scurt):
  1. Misterul prețurilor. Sau despre fundamentele economiei și despre faptul că discuția trebuie începută de undeva
  1. Sistemele economice. Sau despre unde-i mai bine, până la urmă, să trăiești: în capitalism, în intervenționism sau în socialism?
  1. Despre oamenii de afaceri, adevărați și falși. Și despre corporații. Și, vrând-nevrând, despre politicieni.
  1. Economia sectorului public (I). Sau dacă e adevărat că la stat mai mult se stă…
  1. Economia sectorului public (II). Inevitabil, câte ceva despre taxe și impozite
  1. Despre bani. Și dacă aduc sau nu fericirea
  1. Mult, mai mult, tot mai mult? Despre creșterea economică
  1. Ce sunt crizele economice și dacă ne putem sau nu feri de ele. Are legătură cu băncile, bineînțeles…

(sursa: academiaprivata.ro)
Read more...

sâmbătă, 4 februarie 2017

Conferință despre pr. Vasile Țepordei

0 comentarii
În spiritul recunoștinței și al datoriei, ca o pildă vie a valorilor și reperelor neamului românesc pentru generațiile de azi și de mâine, Parohia Mărcuța și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, organizează în ziua de joi, 16 februarie 2017, ora 18.00, la Centrul Cultural din cadrul Bisericii Mărcuța, o Seară Cultural – Duhovnicească din seria:

MĂRTURISITORI AI NEAMULUI ROMÂNESC ȘI AI ORTODOXIEI DIN BASARABIA ȘI BUCOVINA. Moment dedicat cinstirii memoriei preotului Vasile Țepordei.

Vor conferenția:
Dr. Constantin CORNEANU – istoric,
Dr. Ion CONSTANTIN – istoric,
Dr. Gabriel MICU – diplomat,
Marian CLENCIU – președinte ACPBB,
Gabriela IELENICZ – istoric.

Programul va cuprinde și un concert susținut de cantautorul Octavian MÎNDRUȚĂ. Evenimentul va fi transmis Live pe romaniabreakingnews.ro.

Parteneri ai evenimentului sunt Asociația Culturală „LA NOI LA ROMÂNI”, Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” și Institutul Frații Golescu pentru românii de pretutindeni. Parteneri media: România Breaking News – RBN Press, TRINITAS TV, Ziarul Lumina și TOC Press.

(sursa: parohiamarcuta.ro)


Read more...

joi, 2 februarie 2017

Pomenirea Luciei Grecu

0 comentarii
Sâmbătă, 4 februarie 2017, ora 10:00, la biserica Sf. Ilie Gorgani din București va avea loc slujba de pomenire a comandantei legionare Lucia Grecu, asasinată de Siguranţa lui Carol II la sfârşitul lui ianuarie 1939 şi incinerată la Crematoriu.

Lucia Grecu, născută la 13 februarie 1913, a fost una dintre primele comandante legionare, care din 1936 a înlocuit-o pe Nicoleta Niculescu în funcţia de comandant pe ţară al organizațiilor de fete. În timpul prigoanei carliste a fost responsabilă de menţinerea comunicării cu Comandamentul de prigoană, aflat în Germania.

Siguranţa o bănuia că este în legătură cu Horia Sima, motiv pentru care a mobilizat un efectiv de peste 200 de ofiţeri şi subofiţeri pe urmele sale. Lucia Grecu a fost arestată la 29 ianuarie 1939.

Sofia Cristescu-Dinescu schiţează un portret al celei dintâi tinere legionare care a fost martirizată: “Lucia Grecu era studenta la chimie. O faţă micuţa de statura, cu figura deschisă, cu două codiţe care îi dădeau aerul de elevă. Era veşnic cu zâmbetul pe buze. Lucrase împreună cu locotenentul Dumitrescu. A fost arestată. După o anchetă extrem de dura a urmat moartea, Au aruncat-o apoi pe fereastră, simulând o sinucidere. Toată lumea trecută prin Anchetă ştie ca nu este posibil să sări de bună voia pe fereastra de la Siguranţă, căci anchetele se desfăşurau în camera cu gratii, iar cineva te supraveghează neîntrerupt.”

O altă mărturie cutremurătoare despre martiriul Luciei Grecu este aceea a unui camarad care a fost martor atunci când trupul neînsufleţit al tinerei a fost aruncat de la etaj din sediul Poliţiei Capitalei, aflat pe Calea Victoriei: “Îşi amintea bine data: era aproape de patru şi jumãtate, în dupã amiaza zilei de Duminicã, 5 Februarie. Tocmai restabilise legătură cu Comandamentul Legionar din prigoanã şi aflase cã Lucia Grecu din „Cetãţuile de Fete” fusese arestatã de Siguranţã. Era nedumerit pentru cã doar cu o sãptãmanã înainte o întâlnise şi-i predase informaţiile pe care le avea, privind reorganizarea subteranã, în clandestinitate, a cuiburilor şi frãţiilor de cruce. A fost o întâlnire scurtã, numai 5 minute, în tramvaiul 7. Trei staţii, apoi ea a coborît la Mântuleasa, fãcandu-se nevãzutã pe strada cu acelaşi nume.
Mãsurile de precauţie erau extreme. Nu observase nimic suspect. Lucia cunoştea bine oraşul şi ştia sã se debaraseze de eventualii urmăritori, agenţi ai Siguranţei. Era o fire precautã şi sursă cea mai importantã de informaţii a Comandamentului din prigoanã în legãturile cu lumea legionarã rãmasã prin minune incã liberã. Centrul legionar Bucureşti trebuia reactivat în tainã şi numai aceste legături secrete depindeau de reuşitã, în mijlocul miilor de agenţi porniţi la vanãtoare de legionari ,sau numai de suspecţi legionari!”


(sursa: buciumul.ro)


Read more...

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

De la Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării,

0 comentarii

Săptămâna aceasta, la Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării s-a analizat “dosarul cetăţeniei române”. La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne: Dan Mihai Chirică, secretar de stat și Dumitru Florin Baba, director, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), doamna Corina Moraru, chestor de poliție, director, Direcția Generală Pașapoarte și Ovidiu Iane, secretar de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

S-a discutat despre situaţia persoanelor cărora nu le este recunoscută cetăţenia română, deşi anterior au folosit documente de identitate româneşti. 
Dosarul „cetățenia română” se referă la problema minorilor care își „pierd” cetățenia în urma unui „conflict instituțional” dintre Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Direcția Generală Pașapoarte. Conform practicii legale valabile până în luna februarie 2015, cetăţenia română era recunoscută în cazul minorilor ai căror părinţi au redobândit cetăţenia română, fără a fi nevoie de o cerere separată. De asemenea, persoanele cu vârsta de peste 18 ani aveau dreptul să solicite recunoaşterea cetăţeniei române în baza faptului că erau minori atunci când unul dintre părinți au obținut cetăţenia română. 
Conform procedurii actuale, minorii nu pot obţine automat cetăţenia, înscrierea acestora în certificatul de cetăţenie al părinţilor fiind obligatorie. Prin urmare, tuturor copiilor minori care şi-au perfectat certificatul de naştere, paşaportul şi/sau cartea de identitate în baza vechii proceduri şi care solicită în prezent, după expirare, reînnoirea actelor, le este refuzat acest drept, întrucât nu pot prezenta certificatul de cetăţenie.
(sursa: cdep.ro, Comunicatul Comisiei)
Astfel, mii de cetăţeni români şi-au pierdut cetăţenia, deşi au acte emise de autorităţile române, respectiv certificat de naştere şi paşaport, care dovedesc contrariul. 
La ședința de miercuri a Comisiei, s-au creat premise reale pentru soluţionarea problemelor prin modificarea prevederilor legislaţiei la iniţiativa Ministerului de Interne (aceasta reprezentând cea mai simplă modalitate pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor oamenilor în cel mai scurt timp). Urmează ca și reprezentanții ANC să fie invitați la Comisie.
Un alt subiect discutat în Comisie a fost cel al abuzurilor comise de Protecția Copilulului în țările nordice. S-a discutat cazul celor doi copii minori ai Cameliei Smicală, care au fost luaţi din îngrijirea mamei şi plasaţi abuziv într-o instituţie de protecţie a copilului din Finlanda. La iniţiativa lui Matei Adrian Dobrovie (USR), dl. Ovidiu Iane, secretar de stat MRP, a fost invitat la şedinţa Comisiei pentru a prezenta demersurile oficiale în cazul d-nei Smicală. Pentru a o ajuta pe doamna Smicală s-a hotărât reluarea contactelor cu autorităţile finlandeze de către noua Comisie şi reluarea demersurilor pentru o vizită a unui grup parlamentar român în Finlanda. S-a discutat, de asemenea, despre posibilitatea de a legifera o procedură de acordare a asistenţei juridice de către statul român pentru reprezentarea românilor din afara granițelor în faţa instanţelor internaţionale. (sursa: pagina de facebook deputat Matei Adrian Dobrovie)


Read more...

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Nașterea Domnului - un desen animat rusesc

0 comentarii
Vă recomand un desen animat rusesc. Durează 15 minute.

https://www.youtube.com/watch?v=tADvrHsq3xo

https://www.youtube.com/watch?v=tADvrHsq3xo





Read more...

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Colind

0 comentarii
Chitara: Maria Corina Stănescu. Melodie originala: Tatiana Stepa. Versuri: Adrian Păunescu.
Interpretează Ileana Machidon.

https://www.youtube.com/watch?v=LsUyOEGiKD4








Read more...

duminică, 11 decembrie 2016

Urmăriți aici prezența la vot în timp real!

0 comentarii
http://radar.ithub.gov.ro/


Read more...

duminică, 4 decembrie 2016

De ce votez cu Alianța Noastră România

0 comentarii


1. Alegerile sunt organizate mai transparent, fraudele vor fi semnificativ mai puține
După introducerea sistemului informatic de control al votanților la locale, numărul sesizărilor a scăzut cu peste 40%, iar al infracțiunilor și contravențiilor - cu peste 50%, performanță despre care nu vorbește nimeni.
La parlamentare se vor adăuga camerele de luat vederi în secții, în primul rând pentru filmarea momentului în care ștampilele sunt sigilate.
Votul - mult mai corect - va produce un scor foarte apropiat de adevăr. Partidele mari se vor privi în oglindă. Scorul poate trimite în Parlament și partide mici, fără resurse în campanie și boicotate de presă. Este o cursă în care oamenii cinstiți chiar au o șansă. Deci votul meu va fi mai important acum, decât a fost în 2012, de exemplu.
Nici un partid nu va fi mulțumit de scor, de fapt, dar arbitrajul corect va îndrepta discuția spre profesionalizarea lumii politice.

2. Sunt de acord cu ce spune Corneliu Berari (ne-a mai rămas suveranitatea culturală - sursa: aici).

3. La ce folosește un nou-născut? Rămâne de văzut, cum a spus un savant întrebat la ce va folosi curentul electric.
Alianța Noastră este acum o forță politică creștină aflată în fașă. 
Pe listele Alianței Noastre sunt mulți oameni care au apărat valorile creștine, fie și cu o postare pe un blog. Este un partid declarat creștin. Fiind la începutul vieții sale, rămâne de văzut dacă își va asuma cu adevărat valorile creștine, când va fi în Parlament.

Dacă trece pragul de 5% din voturi, va trimite în Parlament cel puțin 15 oameni. Ei vor fi o voce de care va trebui să se țină seama, în perspectiva anului 2019 (prezidențiale) și a anului 2020 (parlamentare la termen). Dacă vor rămâne o voce credibilă.

Pentru că, indiferent de ce trend există la un moment dat pe plan internațional, va fi o chestiune de viață și de moarte națională ca, în condițiile în care am pierdut suveranitatea economică și politică, să reușim să păstrăm tipare culturale și instituții sociale compatibile cu identitatea noastră istorică și cu felul nostru de a fi. (vezi pct 2.)


Read more...

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Dezbateri. România Centenară

0 comentarii
Departamentul Centenar al Guvernului României și Institutul Cultural Român vă invită marți, 29 noiembrie 2016, începând cu ora 18.30, la sediul ICR, Sala Mare (Aleea Alexandru nr. 38, Sector 1, București), la lansarea seriei de dezbateri „România Centenară - Reflecții despre trecut și viitor".
În cadrul evenimentului vor susține intervenții domnul Radu Boroianu, Președintele Institutului Cultural Român; acad. Victor Spinei, Vicepreședintele Academiei Române; prof. univ. dr. Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Coordonatorul Departamentului pentru Cultură, Culte și Centenar; Secretarul de Stat Florin-Daniel Șandru, Coordonatorul Departamentului Centenar; dr. Cristian Păunescu, Consilierul Guvernatorului BNR; prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Consilierul Ministrului Educației și Cercetării Științifice; dr. Carmen Mușat, Redactor-șef Observator Cultural; domnul Liviu Tofan, Directorul Institutului Român de Istorie Recentă.
Dezbaterea va fi urmată de vernisajul expoziției de fotografie Personalități ale Marelui Război, realizată de Departamentul Centenar în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și Arhivele Naționale ale României.
Accesul publicului la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.
(sursa: icr.ro)
Read more...

joi, 17 noiembrie 2016

Recomand: TotulDespreAvort.ro

0 comentarii
A fost lansat site-ul totuldespreavort.ro.

http://totuldespreavort.ro/viata-umanitate-si-persoana

Intuitiv, ușor de parcurs, bine organizat și documentat științific, TotulDespreAvort este un website educațional care spulberă în mod punctual orice argument în favoarea crimei, eufemistic intitulată „întrerupere de sarcină”.

Read more...

duminică, 13 noiembrie 2016

Seri duhovnicești la Biserica Sf. Nicolae - Titan

0 comentarii
Parohia "Sf. Cuv. Antonie cel Mare", din cartierul bucureştean Titan, str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, vă invită la două seri duhovnicești.


Luni - 14.11.2016, orele 18,00, va avea loc întâlnirea cu tema: "Vaccinarea copiilor - pro sau contra?..." , avându-l ca invitat de onoare pe  Domnul Dr. Pavel Chirilă, fondatorul primului spital creştin din România postdecembristă - Spitalul "Christiana" din Bucureşti, fondatorul Aşezământului, Mănăstirii şi Editurii "Christiana" din Bucureşti, Fondatorul şi Directorul Fundaţiei, Spitalului - Aşezamântului Hospice de îngrijiri paleative "Sfânta Irina" din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, Fondatorul Clinicii Medical - Creştine şi Oncologice de îngrijiri paleative din cadrul Mănăstirii Nera, judeţul Caraş-Severin, şi Directorul Centrului Medical - Creştin "Naturalia" din municipiul Bucureşti.

Luni - 28.11.2016, orele 18,00, vom avea întâlnirea cu tema "Despre marea familie a Bisericii şi marea familie a neamului în faţa provocărilor contemporane - realităţi, soluţii şi perspective". Va vorbi Părintele Prof. Dr. Mihail Milea - Preşedintele Fundaţiei "Sfântul Sava" din Buzău, Profesor la Seminarul Teologic Liceal "Chesarie Episcopul" şi Preot - Slujitor la Catedrala "Sfântul Sava" din municipiul Buzău.

Read more...

vineri, 11 noiembrie 2016

Conferință de Sf. Ecaterina

0 comentarii

Read more...

miercuri, 9 noiembrie 2016

Despre Sfântul Andrei, la Biserica Mărcuța

0 comentarii
Parohia Mărcuța vă invită la seara duhovnicească cu tema ,,Sfântul Apostol Andrei – contemporanul nostru”.
Va conferenția domnul Dumitru Manolache - autorul cărții ,,Andrei - Apostolul Lupilor”.
Va concerta Grupul Psaltic ,,Tinerii Creștini”. 
Evenimentul va avea loc în data de 14.11.2016, între orele 17.30 – 19.30, la Biserica Mărcuța - în Biserica cea nouă.

(sursa: parohiamarcuta.ro)
Read more...

Bogdan Duca despre 3 milioane de troglodiți

0 comentarii

Read more...

luni, 7 noiembrie 2016

Lansarea de la Sibiu

0 comentarii
Romanul ”Valea Nistrei” de Corneliu Dida a fost lansat și la Târgul de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu, ajuns la a XVI-a ediție.

Au vorbit Laurențiu Coca, organizatorul Târgului, Răzvan Codrescu, director literar la Editura Christiana, și eu.

Mai jos puteți urmări înregistrarea la link-ul dedicat lansărilor de carte ale Editurilor Christiana și Lumea credinței. Înregistrarea durează 30 minute.

https://www.youtube.com/watch?v=224sIG-hmJc#action=share




http://targdecartereligioasa.ro/2016/11/05/video-tncrr-2016-ziua-2/


Read more...

joi, 3 noiembrie 2016

MESAJUL ROMÂNILOR DIN AMERICA CĂTRE PARLAMENTUL ROMÂNIEI

0 comentarii

COMUNICAT OFICIAL AL ROMÂNILOR DIN STATELE UNITE – LIDERII SPIRITUALI ȘI COMUNITARI ÎN SPRIJINUL COALIȚIEI PENTRU FAMILIE


Noi românii din SUA ne alăturăm Coaliţiei pentru Familie, o mişcare civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic şi neafiliată confesional, sprijinită de toate cultele creştine din România, și în numele celor 3 milioane de români care au semnat pentru revizuirea Constituţiei, solicităm instituţiilor statului român, Curţii Constituţionale, Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei să organizeze odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 referendumul pentru modificarea Constituţiei.
Noi românii din SUA avem privirea ațintită la fiecare parlamentar român și analizăm modul în care se poziționează față de acest subiect. În sensul acesta cerem și pe această cale ca Parlamentul României să ducă la îndeplinire cerința românilor  exprimată de Coaliția pentru Familie. Românii din diaspora solicităm cu fermitate fiecărui senator și deputat din România să răspundă cererii legitime pe care o au românii.
Noi românii din SUA urmărim cu atenție acțiunile pe care le întreprind Senatul României și Camera Deputaților cu privire la solicitarea celor 3 milioane de români de a organiza odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 referendumul pentru modificarea Constituției.
Noi românii care locuim pe continentul american păstrăm în suflet dragostea de țară, credința, valorile, tradițiile și cultura românească. Chiar dacă astăzi fizic suntem departe, România este parte a vieții noastre. Gândul și rugăciunile noastre către Dumnezeu se îndreaptă în fiecare zi pentru binecuvântarea României.
Statutul şi rolul primordial pe care familia l-a avut de-a lungul istoriei poporului român are nevoie de protecţia noastră, a tuturor, în faţa tendinţelor actuale de distrugere a familiei aşa cum a rânduit-o Dumnezeu. Acum când familia este supusă atât de multor presiuni: sociale, economice și tehnologice, trebuie cu toții să oferim sprijinul nostru pentru consolidarea și continuarea valorilor creștine ale familiei românești.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
(sursa:  popaspentrusuflet)
Read more...

miercuri, 2 noiembrie 2016

Despre statutul familiei și al căsătoriei în legislația europeană

0 comentarii
Vă recomand un documentar despre simpozionul media  "O criza de Constiinta? Identitatea europeană la răscruce", organizat de ADF International la Bruxelles, în luna octombrie 2016.
Organizația juridică ADF International apără dreptul oamenilor de a-și exprima și de a-și manifesta liber credința religioasă.
ADF International are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADF International a intervenit și a consiliat în mai mult de 50 de cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Mai jos puteți urmări Partea I: Statutul familiei si al căsătoriei în legislația europeana.
Invitati: dr. Adina Portaru, avocat ADF International, Sophia Kuby, Director UE Advocacy ADF International (Bruxelles)şi Andreas Thonhauser, Director de Comunicare ADF International (Viena).

Emisiunea a fost realizată de TVR/ Universul Credintei/ 30 octombrie 2016. (Traducerea: Ioana Ghiţescu; Director de Imagine: Ion Cristodulo; Redactor: Rafael Udriște)

https://www.youtube.com/watch?v=HqgUMMxUq5A

https://www.youtube.com/watch?v=HqgUMMxUq5A






.
Read more...

duminică, 30 octombrie 2016

Lansări de carte la Sibiu

0 comentarii
Târgul de carte și revistă religioasă de la Sibiu se află la a XVI-a ediție. În cadrul acestuia, vineri, 4 nov., la ora 17,45, vor avea lor următoarele lansări de carte:

Editura Christiana-București: Lansarea cărților ”Valea Nistrei (roman din ciclul Sud-Est Saga)” de Corneliu Dida și ”O introducere în creștinism” de Răzvan Codrescu.

Editura Lumea Credinței-București: Lansarea cărții ”Teofil Părăian, Ani de lumină, ani de bucurie. Ultimele cuvântări” și prezentarea noii Reviste ”Sfinții Ortodoxiei”.


Vor vorbi: Răzvan Codrescu, Răzvan Bucuroiu și Alina Dida.



Read more...

Despre Halloween

0 comentarii


" În loc să se pregătească de slujbă creştinii s-au dus la un praznic păgânesc, iar tu ai mers pentru puţină vreme între ei, mustrându-i prin prezenţa ta tăcută care i-a făcut să se ruşineze. Şi prin asprimea privirii tale i-ai învăţat că nu pot sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui Mamona, că nu pot să cugete că după ce păcătuiesc Îi vor cânta lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia! "

Acatistul Sfântului Ioan Maximovici, Condacul 8
Read more...

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Monument dedicat victimelor din Clubul Colectiv

0 comentarii
Duminică, 30 octombrie 2016, la împlinirea unui an de la incendiul din Clubul Colectiv, în urma căruia au murit 64 de tineri, în curtea bisericii Sfântul Nicolae – Broșteni va fi sfințit un monument dedicat memoriei victimelor acestui eveniment tragic.
Ceremonia va avea loc la orele 11.30, fiind urmată la orele 13.00 de slujba parastasului în faţa Clubului Colectiv  pentru toți cei decedați în urma incendiului.
Slujba de sfințire a monumentului şi parastasul vor fi oficiate de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu un sobor de preoți şi diaconi.
Inițiativa edificării monumentului din marmură aparține Arhiepiscopiei Bucureștilor. Acesta a fost amplasat în curtea bisericii Sfântul Nicolae – Broșteni, deoarece este lăcașul de cult cel mai apropiat de locul tragediei. Adresa bisericii este: strada Cuza Vodă, nr. 77, sector 4, București.
De asemenea, slujbe de pomenire pentru cei decedați la Clubul Colectiv vor fi săvârșite în toate parohiile Patriarhiei Române, sporind astfel, prin rugăciune şi prin fapte de milostenie, comuniunea de iubire frățească şi solidaritate umană cu cei îndoliați în urma tragicului eveniment.
(Biroul de Presă al Patriarhiei Române)
Read more...