Apropo de starea națiunii

APROPO DE STAREA NAȚIUNII

Domnul Stolojan şi-a ţinut cuvântul dat. Cu priceperea şi conştiinciozitatea funcţionarului superior de carieră, recentul său raport a încercat să aducă puţină lumină. Controversat cum e, meritul principal al acestui raport, credem, este făgaşul de nouă şi atât de necesară tradiţie pe care îl deschide. Politic vorbind însă, tirul întrebărilor din Senat la care a fost supus premierul a fost inutil. Nu s-a ilustrat decât lipsa calificării politice şi sufleteşti a noilor aleşi. Lipsa de calificare politică, zicem, pentru că cei mai mulţi n-au ştiut nici ce şi nici cum să întrebe; lipsă de calificare sufletească - pentru că ambiţia demersului presupunea un alt invitat: pe domnul preşedinte Iliescu! Iar aceasta, din două motive: au trecut deja trei ani de la deschiderea de şanse din decembrie 1989, iar ţara, inclusiv prin gura presei, cere altceva: un raport asupra stării naţiunii!... 

Sigur, pînă atunci, fiecare dintre noi şi-l poate face şi singur. Pe al său propriu! Cum? Examinându-şi propriul suflet, dar şi trupul, hainele şi casa. Pentru 90% dintre noi, aceste concluzii individuale ar fi, probabil, perfect extrapolabile la scara întregii naţiuni. Evident naţiunea este mult mai mult decît suma celor 23 de milioane. Ea are un trecut şi un viitor cu mult mai adânci şi un prezent cu mult mai complex. Dar vie, aidoma fiecăruia dintre noi, ea are şi "suflet", şi "trup", şi "haine" şi "casă". Deloc originali, să rămînem la această fomulă cu riscul de a deveni cumva didactici. Ce contează "riscul" sau formula, când subiectul e atît de grav şi - ne temem - îndelung neglijat tocmai în esenţe?!... 

1.Sufletul unei naţiuni - adică credinţă, tradiţie, cultură, sistem de valori şi mentalitate comună. La vârf, că vorbim de lumea politică, de "elita" intelectuală, de noii posesori de capital, ateismul, indiferentismul sau condescendenţa vag "superioară" fac ravagii. Abia la ocazii, cînd e de "bon ton", se fac concesii ritualului creştin. Televiziunea, acum "echidistantă” în toate, vorbeşte despre "religie". Cu acelaşi ton cu care vorbeşte despre fotbal: "eşti liber - nu-i aşa - să ții cu cine vrei". Eventual, "doar să te uiţi"! Materiale gârlă, nu? Baha'i, budişti, ortodocşi, catolici - de-a valma. Asta într-o ţară ortodoxă! 

Religii - da; interesează. şi TVR, şi parlamentul şi statul. Credinţa? A, nu! Ea e o chestiune personală. Este credinţa chiar atît de importantă? Credincioşii o ştiu. Necredincioşii, însă, ar trebui să recunoască un lucru: după 45 de ani în care ateismul a fost "credinţă" oficială in care morala "proletară" a dat faliment, pe temeiul cărui sistem de valori poţi regenera o naţiune? Cunosc dânşii "ceva" mai bun decât morala creştină? Văd dânșii un alt suport spiritual pentru morala creştină, decât credinţa creștină; în speță cea ortodoxă, la români? Continuând cu conştiinciozitate pe calea actuală, practica socială va impune, ne temem, morala de import a "succesului", a banului. Pe terenul acesta, corupţia, criminalitatea fac deja ravagii. 

Tradiţia, încă prezentă la ţară, este profund zdruncinată. Metisată inevitabil de valul urbanizărilor şi de asaltul "internaţionalizării", în condiţiile deschiderii şi exploziei sistemelor de comunicaţii, ea riscă atrofia. Ar fi o pierdere atât de mare? Enormă. De-ar fi să ne uităm la acele naţiuni care au realizat în ultimii treizeci de ani progrese uriaşe în plan economic, tehnologic şi ştiinţific, ne-am convinge că, pretutindeni în aceste ţări, factorul tradiţie locală, naţională a fost un motor indispensabil. Ţările Golfului au profitat şi de petrodolari. Dar fără respectarea tradiţiei locale, islamică în speţă, nu ar fi realizat progresele uriaşe de azi. Aşa a pierit Şahin-şahul! Apoi, să ne uităm la Algeria, care a avut şi ea petrodolari, dar care abandonînd tradiţa locală pentru cea de import din Europa - socialismul - a generat hiper-reacţia dezastruoasă a fundamentalismului, fiind acum în pragul războiului civil. La aceleaşi concluzii duc şi analizele asupra marilor succese din Asia de sud-est. Frugalitatea, spiritul de clan în jurul tradiţiei, spiritul de economisire propriu unor societăţi minate de secole de sărăcie, sunt ingredientele fundamentale ale succesului din ţări ca Taiwan, Coreea de Sud etc. 

Cultura. Lipsită de bazele sale materiale, ameninţată de cosmopolitismul azi la modă din nou, cultura naţională este în criză profundă. Avem o groază de "fundaţii". Dar câte sunt culturale? Câte sunt sprijinite de guvern, de parlament, de preşedinţie?! Şi cu ce sume? Tratând preţul hârtiei la fel cu cel al tutunului sau al băuturii, am ucis revistele culturale şi am umplut bulevardele cu maculatura porno! În fond, prin ce suntem şi rămânem români, dacă nu prin credinţa strămoşească, prin tradiţia proprie, prin cultura naţională? 

Mentalitatea este dominată de relaţiile "speciale" dintre individ şi stat din ultimele decenii. Ne "naştem încă bursieri, trăim funcţionari şi murim pensionari", cum o deplîngea Iorga. Privim prea des spre stat care trebuie "să facă totul” pentru noi. O privatizare inteligent condusă - că e vorba de micii întreprinzători, de împroprietărirea ţăranilor sau de marea privatizare - trebuie să ţină cont de acest factor. Dar trebuie să-şi propună şi modificarea mentalităţii actuale. Ar fi tragic dacă s-ar rata ocazia istorică a transformării - în sfirşit - a românilor într-un popor de proprietari. Nimic mai mult decît pro-prietatea nu poate modifica în bine atitudinea faţă de muncă. În goana după capitaluri străine riscăm să înăbuşim în faşă această şansă. 

2. Trupul unei naţiuni - adică viaţa sa economică: capitalurile reale (fabrici etc.), capitalul financiar, profesiile (forţa de muncă) si inteligenţa natională. Întreprinderile sunt cel mai adesea în stare tehnică rea, decapitalizate, îndatorate sau ameninţate de faliment. Băncile, într-o ţară cu un PNB de peste 4000 de miliarde de lei, deţin circa 150 miliarde! Derizoriu! Multe din băncile româneşti, după standardele din vest, sunt în pragul falimentului. Profesiile, cel mai adesea, sunt degradate. De dificultăţile economice, de înapoierea tehnică, de lipsa de orizont. Interesant este că sub anumite forme - nu totdeauna cele mai adecvate însă - diverse grupuri profesionale conştiente de acest aspect se organizează "singure". Cum pot. 

Agronomii, în 199, ameninţaţi ca grup profesional, înființează PDAR! [Partidul Democrat Agrar din România] Directorii şi inginerii din uzine, în jurul Ministrului Industriilor, dl. Dan Constantinescu, fac şi ei în plină campanie electorală... un partid! AGIR-ul se întreba toamna aceasta în presă "cu noi cum rămîne?" (cu inginerii!!!). Sindicatele, dominate de o concepţie contractualistă, se dovedesc inadecvate pentru problemele reale ale grupurilor profesionale. De aici şi eşecul liderilor sindicali, care şi ei fac vara asta... un partid! Eşecul acestor partide arată clar că nu aceasta e calea! Ca şi în cazul fundaţiilor culturale, şi corpurile profesionale ar putea să devină, sprijinite, un interesant suport pentru preşedinţia statului (nu neapărat a preşedintelui "cutare”), dar şi osatura întregii societăţii. Inteligenţa creatoare a ţării - tehnică, managerială etc. - este cel mai adesea ignorată. Insuficient sprijinită. Inadecvat ataşată structurilor industriale şi economice ale țării. Lipsa de perspectivă, pentru tineri în special, generează emigrarea. În cazul celor înalt calificați emigrarea este şi va fi totdeauna posibilă. Străinătatea apreciază valorile. Noi, încă nu! Când?... De importanţa "trupului economic" e toată lumea conştientă. Mai greu e de facut ceva anume spre mai bine. De ea depinde nivelul de viaţă. Iar de nivelul de viaţă depinde si va depinde enorm însuşi respectul pentru propria-ţi ţară şi propriu-ţi popor. În special la tineri, dispuşi să cântărească "pe concret". De forţa economică a ţării depinde şi forţa financiară şi valoarea monedei naţionale. Şi, implicit, poziția țării în lume. Inclusiv în termeni geopolitici, militari şi deci de securitate naţională. Plusul de coerență economică şi financiară adus de Stolojan după haosul guvernării Roman este pozitiv. Dar este o realizare precară. Noul guvern are un start ceva mai bun decît a avut Stolojan cu un an în urmă. Dar în cîteva luni o politică eronată poate irosi degrabă acest "mic capital". 

3. Haina unei naţiuni - adică sistemul ei politic şi juridic. După standardele europene actuala Constitutie este bună. Ar fi (?) două probleme: dacă lumea noastră politică va fi în stare să o facă efectivă. Şi a doua - că totuşi ea nu este croită du "după standardele" tradiţiei politice româneşti. Căei oricât s-ar mira unii, constituţiile – cele bune - respiră totuşi aerul istoriei naţionale a acelui popor. De-ar fi să amintim inimitabilele constituţii ale Americii, Israelului, Germaniei Federale. Tradiţia nostră istorică a fost totuşi monarhică. De la Traian, trecând prin voievozi, la Hohenzollerni, noi am fost conduşi de monarhi: eligibili uneori, e drept. Să se explice tocmai aşa relativa "adecvare" în epocă a dictaturii lui Dej şi apoi a lui Ceauşescu?! Invers - să fie oare adecvat actualul sistem de alegeri prezidenţiale tot la patru ani? Sau – dimpotrivă - va fi el generator de lupte pentru putere, ca pe vremea fanarioţilor, cînd Poarta decidea? Să se explice aşa naivitatea - dar şi eşecul! unor lideri politici români care şi-au început campania electorală la Paris, Bruxelles și Washington? 

4. Casa unei naţiuni - adică teritoriul naţional, statul şi instituţiile lui de apărare. Teritoriul naţional este grav ciuntit la est si serios ameninţat la vest. Întreaga zonă est-europeană este periculos de fluidă şi minată de războaie. Aliaţi nu avem. În ciuda iluziilor pe care şi le fac unii, vestul duce dintotdeauna propria sa politică. E nevoie de un nou dezastru şi de noi puşcării cu acceptul occidentului, ca s-o pricepem?!... 

Despre instituțiile statului - Armată, Poliție, SRI - nu ne vom pronunţa. Subiectul este însă grav. Numai cei plasaţi în interiorul lor pot face aprecieri cu adevărat pertinente. Ne vom limita la simpla observaţie că securitatea naţională este funcţie directă de forţa economică, stabilitatea intemă, nivelul de trai şi sistemul de alianţe... 

Poate că totuşi, cu ocazia celor trei ani de la revoluţie, "cel mai în drept cetăţean al ţării" ne prezintă, în sfîrşit, un raport autentic privitor la starea naţiunii. Numai de nu s-ar mai degrada până atunci. Evident, starea naţiunii. Ceea ce nu ne-ar mira: stânga este foarte "pricepută" la aşa ceva...

(articol scris de Corneliu Dida și apărut în revista Mișcarea, anul I, nr. 4 , noiembrie 1992)