Congresul Partidului Alianței Civice: Iluzii și pretenții spulberate

(articol scris de Corneliu Ioan Dida)

CONGRESUL PAC:

ILUZII SI PRETENȚII SPULBERATE

Motto: divorțul e un omagiu adus căsătoriei: divorţezi pentru a te putea recăsători...

Cu 7 senatori şi 13 deputaţi, Partidul Alianței Civice este al treilea partid al Convenţiei şi al cincilea partid al opoziţiei, ca pondere parlamentară. Semnificative în sine, aceste date nu justifică însă tapajul şi noianul de comentarii stârnite în jurul Congresului de la Timişoara. Mai întâi că prezenţa sa în Parlament nu este rezultatul unei confruntări directe cu electoratul, ci al acelui "artificiu", azi letargic, numit Convenţia Democratică. Apoi, cu excepţia UDMR, partidele din Convenţie nu îşi cunosc nici ponderea şi nici distribuţia pe teritoriu a propriilor simpatizanţi. Plutesc în ceaţă, din acest punct de vedere, şi trăiesc - poate cu excepţia liberalilor - cu teama de alegeri. În fond, singura confruntare directă cu electoratul, PAC a avut-o la Constanţa în alegerile locale. Mergând pe propria-i mână, PAC a obţinut acolo... câteva zeci de voturi! Lecţia a fost însă învăţată şi azi PAC-ul este... ditai partidul parlamentar...

Dacă ne oprim şi noi asupra recentului Congres al PAC, o facem nu pentru a fi în pas cu "lumea bună", ci pentru că din multe alte puncte de vedere PAC-ul este, totuşi, un caz interesant şi instructiv. Judecând la rece, apariţia acestui partid nu se justifică pe un eşichier şi aşa aglomerat şi confuz. Ieşind din sânul Alianţei Civice, pe la mijlocul anului 1991, PAC-ul a fost un pas inainte: a fost semnalul (organizatoric) că o anume maturizare politică a "opoziţiei intelectuale" avusese loc și, ca prim rezultat, se abandona strategia străzii pentru lupta politică directă. Sute de intelectuali - mulţi de o certă valoare în propiile domenii - înţelegeau să-şi dea mâna in ciuda unor diferenţe ideologice şi deosebiri de vederi. Acest lucru a generat multora noi speranţe, dar a generat şi o idee: unirea opoziției sub aceeaşi siglă - Convenţia Democratică. Într-o primă analiză, aceste două elemente ar fi suficiente pentru ca PAC să aibă ce să-şi scrie în propria autobiografie. Succesul la locale al Convenţiei, însă, nu a fost corect asimilat de opoziţie. Mergând pe ideea de sorginte troţkistă a ”unirii tuturor forţelor", strategia Convenţiei a falimentat în fapt: alegerile prezidenţiale au fost pierdute, iar scorul parlamentar a fost derizoriu – 20%! Încât condiţia de veşnică perdantă a opoziţiei era normal să stârnească mişcări şi frământări. Convenţia este azi în letargie. Iar partidele ce o compun au intrat în criză. Cu atît mai mult cu cât guvernanţii, în pierdere de viteză, nu reuşesc să scoată ţara din marasm.

PAC-ul, prin însăşi geneza sa, era şi este un model în mic al Convenţiei. Caracterul său eteroclit este bine ilustrat de cele trei moţiuni supuse Congresului: civic-democrată (citeşte, social-democrată.), liberală și moral-democrată. Şi cu aceasta, PAC-ul conţine cam tot spectrul politic din parlament. Vorba olteanului în fața girafei la zoo: "aşa ceva nu se ezistă”. În teorie, cam aici era sarcina Congresului: să dezbată, să aleagă, să clarifice. Dar n-a făcut-o! O spune dl. Stelian Tănase: "Moţiunile nu au fost votate, s-a evitat punerea lor în discuţie!” Dacă, pe lângă acest fapt extrem de grav, mai punem în balanţă şi felul în care a fost pregătit Congresul - precedat de excluderile "incomozilor", de ponderea cu mult mai mare a filialei Timişoara pe considerentul că "ei au dat cei mai mulţi bani"; dacă luăm în considerare listele pregătite dinainte cu "cei 48 care trebuiesc votaţi” sau atitudinea persiflantă faţă de presă a d-lui Manolescu, ne întrebăm ce mai rămâne din pretenţiile "civice", "democratice" sau "moralizatoare" ale PAC?...

Unii prognozaseră sciziunea PAC. La drept vorbind, puţin contează! După atâtea sciziuni, unele la case cu mult mai mari, încă o sciziune n-ar fi de mirare. Sciziunea, ni se spune însă, nu s-a produs. Optimiştii - dl. Alexandru Popovici, adversar al d-lui Manolescu, exultă totuşi: "PAC este un partid neo-liberal. Punct! După asta se mai poate scrie orice!", aluzie la precizările "ideologice" ale d-lui Manolescu, pe care-l cităm: "Doctrina PAC este neoliberală. (punct!) Dar pe baza valorilor civice, democraţiei şi ale moralei." (!!!)

Lucid vorbind, PAC nu s-a scindat, ci inaugurează ceva original: PAC a realizat un demontaj. El conţine azi individualizate clar (ireconciliabil!) trei fracţiuni: liberală (cu dl. Tănase şi cei mai mulţi parlamentari), social-democrată (cu dl. Mihai Şora în frunte) şi creştin-democrată devenită, moral(!)-democrată (de mai mică amploare, cu d-nii Nicolae Constantinescu şi Stere Gulea). Vorba cuiva: "dl. Manolescu a avut un Congres, noi am rămas cu partidul” (în mână, se înţelege!)...

La drept vorbind, tot acest scandal (de familiuţă) nici n-ar merita deranjul. Nici măcar pentru "vocaţia" sa ilustrativă pentru felul cum se face "politica" azi. Credem însă că recentul Congres al "demontării", prin urmările ce le va avea prin vecini - la FSN-Roman(?), la FDSN(?), la liberali(?), la ţărănişti creştin-democraţi, nu-i aşa?),  ar putea să facă valuri. Pentru că nu suntem nici primii nici ultimii care şi-au permis-o, vom pătrunde şi noi pe terenul speculaţiilor: şi cam ce-ar putea urma?...

În mare, o migrare a părţilor, acum demontate, spre făgaşul lor firesc. Civic-democraţii d-lui Şora, spre social-democraţi. Care, la drept vorbind, cam lipsesc cu desăvârşire, dacă e să îi căutăm adunaţi cu toţii la un loc. Aici să fi fost şi necesitatea - din viziunea d-lui Manolescu - de a învinge (musai) moţiunea civic-democrată? Poate. Un PAC trecut la social-democraţie ar fi permis o mutare "tare": o unire a social-democraților d-lui Cunescu şi "social-democraţilor” d-lui Roman în jurui unui PAC convertit (cu mâna forte a d-lui Manolescu şi sforile domnului Mihnea Berindei de la Paris) la social-dernocraţie. Unii ar fi venit cu aura "istorică" şi scaunul din Internaţionala Socialistă (d-1 Cunescu), alţii cu aura de opozanţi pur sânge (D-nii Manolescu şi Şora), iar ceilalţi - abia ei cu vână şi foarte importanţi (FSN-Rornan) - şi-ar fi salvat situaţia nu foarte roză azi. Nu-i timpul pierdut!

Aripa neo-liberală - azi demontată în public - ar migra natural spre neoliberalii domnilor Horia Rusu şi Dinu Patriciu. Care, la rândul lor, ar putea fi segmentul de legătură cu reformiştii din sânul FDSN, grupaţi, cred unii a şti, în jurul domnului Adrian Năstase. Este vreme încă şi pentru o atare figură...

Cât despre creştin-democraţi - mai puţin numeroşi ca primii - ar putea fi o infuzie de "tinereţe" în gerontocratul PNŢ-CD.

Ar fi rău, ar fi bine?...

Vom trăi şi vom vedea!

Recentele mişcări din PAC, care urmează frământărilor liberale, până la un punct sunt inerente vieții politice pluraliste. Unde s-ar situa punctul acesta? Evident, în afara pretenţiilor civice şi moralizatoare arborate de doi ani de PAC și de mantia sa - umbră azi - Alianţa Civică. E şi acesta un semn de "maturizare", de pierdere a unei "virginităţi" care - în politică - nu prea face casă bună cu ideea de carieră, de influență, de acces real la putere...

Cert este că PAC nu va putea redeveni ceea ce a fost - un partid; pentru unii o speranţă chiar! Menajul "în trei", care a fost PAC până de curând, a încetat. Liberi de acum, foştii tovarăşi vor porni spre noile combinaţii.

Semnificaţiile morale sau general umane vor rămâne - ca mai totdeauna în politică - în plan secund. Cel mult, electoratul, din nou plesnit peste faţă la scenă deschisă – va absenta mai abitir când va fi chemat la urne. Iar politicienii o vor deplânge în fraze ”civice”, făcând recurs la democraţie și morală...

Situaţia economică şi socială evolueaza rău.  Frământările în cadrul majorității guvernamentale sunt tot mai evidente. Scrisoarea PRM către d-l Iliescu este un exemplu. Apoi, în fruntea FDSN va veni, se pare, d-l Năstase. Mulţi parlamentari FDSN sunt tot mai nemulţumiţi de ministrul de Stat, d-l Mișu Negriţoiu, căruia i s-ar cere chiar demisia, încât agitaţiile din sânul unor segmente ale opoziţiei - cazul PAC de azi - pot fi şi semnul că nu e departe ziua când actualul guvern va trebui să cedeze locul unei alte echipe. Să fie străin, bunăoară, d-l Tănase de toată această nouă conjunctură născândă?! Apoi, opoziţia - mai ales micile partide gen PAC - este tot mai conştientă că instrumentul care i-a adus voturi şi locuri (am numit Convenţia) este astăzi terminat. De unde febra demontajelor şi recombinărilor actuale.

Dacă nu ar fi starea de urgenţă în care se află economia şi finanţele, nişte alegeri anticipate acum ar fi ca fierul roşu pentru toată această rană zemuindă de pe trupul nostru...

Dacă!... (Ioan PERA)

(articol publicat sub pseudonim în revista Mișcarea, anul II, nr. 5 (10), mai 1993)