1992-93: Economia românească la răscruce

(articol scris de Corneliu Ioan Dida)

1992-93: Economia românească la răscruce

Avem Constituţie (democratică, fireşte), parlament, preşedinte, guvern şi administraţie locală, toate ieşite din scrutin popular. Libertăţile individuale sunt şi ele realitate. Cu democraţia stăm bine, s-ar zice. Din păcate, nu e chiar aşa. De ce? Pentru că viabilitatea unei democraţii ţine de soliditatea economică. De care noi suntem departe. Sărăcia compromite, sigur, cele făptuite în politic de trei ani încoace. Mai grav, ea pune în pericol însăşi stabilitatea şi integritatea.

Economic stăm prost. Producţia scade: scade nivelul de viaţă; apoi avem deja un milion de şomeri. Dar acest bilanţ negativ, la o analiză mai atentă, conţine şi lucruri pozitive. Să ne întrebăm: a preluat dl. Văcăroiu o situaţie mai rea sau mai bună decât preluase dl. Stolojan la vremea sa?

După mineriada anti-Roman echilibrele macro-economice erau rupte: în plan financiar, fiscal, bugetar, comercial şi valutar. Finanţarea externă era blocată total sine die; sistemul energetic era în pragul prăbuşirii; întreprindere după întreprindere îşi înceta activitatea; se însămânţaseră numai un milion de hectare cu grâu.

Ce şi-a propus dl. Stolojan? Să refacă echilibrele economice, să stăpânească inflaţia şi să stabilizeze producţia ("opţiunea zero"). Pe scurt, să echilibreze consumul de producţie reală și să continue reforma la un nivel suportabil. El a realizat câte ceva din toate acestea, dar şi ceva în plus: a instituit unele mecanisme economice, discutate şi discutabile, dar care funcţionează, încă, cu rezultate palpabile.

Astfel, preţul mărfurilor, al serviciilor, al muncii (salariiie), al creditului (dobânda) şi al monedei naţionale (cursul leu/dolar) au căpătat un plus de coerenţă. Sistemul de stimulare a exportului (Eximbank, dobânzile preferenţiale etc.) a dat rezultate: exportul a crescut cu 25%. Încât, după mult hulita "confiscare" a valutei (600 mil. de dolari în noiembrie 1991) exportatorii români aveau în octombrie 1992 peste un miliard de dolari, numai în băncile din ţară. Inflaţia a scăzut de la 14% lunar în primul trimestru, la numai 5,6 % lunar în trimestrul trei. Pentru prima dată după revoluţie, pentru trei luni la rând - iulie, august, septembrie - producţia industrială creşte, iar balanţa comercială deţine poziţia pe acelaşi interval.

Totusi, românul trăieşte astăzi mai rău ca în urmă cu un an. Dar acesta a fost preţul pentru premizele economice de azi mai favorabile ca cele de acum un an! Dacă la acestea adăugăm detensionarea socială şi politică din 1992, este clar că dl. Văcăroiu a moştenit o situaţie, mai bună decât moştenise Stolojan la vremea sa. Și încă ceva. Între timp Iugoslavia e măcinată de război, Cehoslovacia se dezmembrează, Rusia e minată de conflicte locale şi de o gravă criză constituţională, iar Bulgaria, unde strategia UFD, copiată la noi de Convenţie, a eşuat, se află în criză de guvern şi în prag de alegeri anticipate.

Rememorând toate acestea, stăm noi chiar atât de catastrofic, cum o tot susţine stânga?! Poate da, dar poate nu. Important este: ce va face acum dl Văcăroiu cu acest mic "capital", totuşi pozitiv? Îl va folosi şi dezvolta? Ne temem că nu! În primul rând pentru că acest guvern, aşa cum a fost el alcătuit, este un guvem de "iarnă"; cu bătaie scurtă, deci. Chiar să vrea, ei nu are vreme să profite de cele moştenite. Dar are vreme berechet să strice rapid bruma de bine acumulat. Acest guvern ilustrează câteva tare majore ale vieții de partide. Lipsit de personalităţi politice autentice, FDSN, ca și Convenţia, de altfel, nu a reuşit să convingă pătura de oameni cu pregătire de vârf in economie, finanţe sau management să i se alăture masiv. Sau poate n-a vrut, de teamă să nu devină cu totul altceva! Tehnicieni de valoare preferă, deocamdată, neutralitatea. Care, ca odinioară carnetul de partid, se dovedeşte azi un veritabil passe-partout, când este vorba de a pătrunde în guvern. De aici însă rezultă o dependenţă politică totală a actualei echipe Văcăroiu de stăpânul de la Cotroceni...

Iată de ce actualul guvern prefigurează o guvernare în doi timpi. Într-un prim tempo, el îşi propune să treacă iarna şi să facă bugetul pentru 1993. Dacă însă nu i se întâmplă "nimic" pe acest parcurs, prin martie, după anunțata plenară FDSN din februarie, deci - dl Văcaroiu va reveni în parlament cu un program pe termen lung. Aprobarea acestui program - credem noi - va impune, automat şi minimal, o serioasă remaniere încât din primăvară încolo vom avea tot un guvern Văcăroiu, dar "într-o nouă, prezentare". Mult mai la stânga! Şi iată de ce:

Sistemul comunist a suferit trei mari lovituri. Prima, la 22 decembrie, când aparatul politic i-a fost înlăturat. A doua, în 1990, când sistemul planificării centrale a fost distrus şi el. Ambele lovituri însă au fost demolatoare, de unde şi haosul ce le-a urmat. Şi, subsecvent, regretul, nostalgia (populare) ce au hrănit succesul stângii.

Dar a treia lovitură, sistemul economic comunist a primit-o în cursul guvernării Stolojan. O lovitură mult mai gravă şi mult mai subtilă, ignorată din păcate de o opoziţie de veleitari şi gogomani. Această lovitură are un nume: cursul de schimb valutar unic, de piaţă, fie el şi limitat. După noiembrie 1991, când a fost decis cu hotărâre, şi mai ales după mai '92, când acest curs a devenit şi efectiv, pluralismul de cursuri care caracteriza totalitarismul economic comunist a fost suprimat! Această a treia lovitură, însă, este prima lovitură constructivă, infinit mai gravă, pentru că ea a introdus ceva în loc: un sistem de referinţă obiectiv într-un haos economic. Se obţine astfel un mecanism de piaţă (fie el şi imperfect) care permite două lucruri extrem de importante: măsurarea eficienţei economice şi ,doi, redistribuirea valutei venită în ţară prin exporturi, pe baza capacităţii de plată efectivă a agenţilor economici amatori de dolari! Când cursul este unic, banii se numără corect, iar ineficienţa devine transparentă. Că e vorba de întreprinderi, că e vorba de ramuri întregi, că e vorba de manageri! Abia aşa, mult-clamata "restructurare economică", sub guvernarea Roman, capătă o bază reală şi un criteriu obiectiv. Abia aşa, mult-clamata înlăturare a "structurilor comuniste", vezi "alianţo-civismul". încetează să mai fie un slogan.

Încât judecata de valoare, dar şi judecata privitor la adevăratele intenţii ale guvernării Văcăroiu, îşi găsesc criteriul imbatabil tocmai în poziţia noului premier faţă de instituţia cursului valutar interbancar: Va fi el menţinut - cursul ca instituţie - reforma va merge înainte spre condiţia capitalistă - economic vorbind - a economiei româneşti de mâine. Va fi el înlocuit cu un nou soi de "pluralism de cursuri, vom fi făcut un mare pas spre ceea ce am fost!

Sunt indicii însă că vom merge spre a doua variantă. Astfel, noul ministru al sănătăţii a cerut (vezi Ev. Zilei) "un curs valutar preferenţial pentru importul de medicamente". Apoi, politica Băncii Naţionale este aspru criticată. De ce? Tocmai pentru curs! Înlocuirea d-lui Mugur Isărescu, despre care se vorbeşte, ar putea fi tocmai semnalul unei drastice schimbări de strategie. Dar mai e ceva. Guvernul Văcăroiu încă nu se vede! Un singur lucru a făcut: recenta indexare. Menită, chipurile, să uşureze situaţia salariaţilor şi pensionarilor, recenta indexare va accentua inflaţia. Cumulat, pentru noiembrie şi decembrie, se prelimină deja inflaţie de 27 %; adică de 13,5 % lunar; cam cât a avut în trimestrul I, când "o luase dl. Stolojan la prelucrat"! Prin urmare, într-o singură lună am început să pierdem din bruma de bine! Deprecierea internă a leului, însă, se va traduce curând-curând în cursul interbancar, care va urca dolarul spre 500, 550 de lei! Pe această bază, în primul trimestru din '93 vom avea din nou de absorbit un dolar mai scump în costuri şi preţuri! Şi ce va face dl Văcăroiu?! O nouă indexare?! De ce - pentru a închide un nou ciclu infernal?! O scăpare a cursului din mână şi un nou ciclu inflaţionist, ne temem, ar putea fi tocmai justificarea, citeşte pretextul, unei schimbări de strategie pe care ne-o va propune dl. Văcăroiu (sau vreun alt executant) pentru urrnătorii patru ani în parlament, la primăvară! Aproape sigur, prima victimă a noii situaţii create va fi instituţia cursului valutar de piaţă! În locul lui ne vom trezi cu "un curs îngheţat" şi cu o pluralitate de cursuri satelite, "justificate toate pe deplin", că va fi vorba de medicamente, de soia, de furaje, de câte şi mai câte! În demagogii nu ne întrece nimeni! În locul noului haos provocat de inflaţie, ni se va propune ce? Un sistem economic "bi-sectorial", pe model chinez, cum recomandă Congresul rus la Kremlin, de pe acum? Adică un sistem cu economie de stat şi una privată, mergând paralel? Aici să fie explicaţia siguranţei d-lui Verdeţ care, revenit recent de la Pekin, declara că "această reformă e greşită"? Poate. Şi poate că sistemul chinez nici nu-i chiar atât de rău! Acolo el lucrează bine, nu-i aşa? Poate. Numai că acolo există şi partidul comunist şi structurile centrale şi planul; desigur toate, pentru "sectorul de stat". Pentru sectorul privat, în plin avânt acum în China, există acolo lucruri imposibile la noi: zecile de miliarde de dolari ale băncilor chinezeşti din Taiwan, Hong-Kong, Singapore şi SUA, care se străduiesc, cu destul succes, să împingă China spre capitalism. Modelul chinezesc actual - aplicat la noi - n-ar aduce decât cele ''necesare" sectorului de stat: partidul şi planul. Mulţam, le-am mai avut...

Încât, până la o clarificare de nouă strategie, noi deplângem două lucruri: incapacitatea actualei opoziţii să priceapă pe ce lume se află şi sărăcia care - iată - generează sărăcie!

Cât despre democraţie - ne place, nu ne place, soarta ei se leagă tot de bani şi de mânuirea lor...

(articol scris de Corneliu Dida și apărut în revista Mișcarea, anul I, nr. 5, decembrie 1992)