Platforma politică Noua Republică le propune o alternativă cetăţenilor
dezamăgiţi şi nemulţumiţi de aranjamentul constituţional al statului român. Din
Manualul de Identitate aflăm că NR
promovează valori ale liberalismului clasic, conservatorismului republican şi
creştin-democraţiei. România aparţine unui destin euro-atlantic şi NR recomandă
respectarea cu stricteţe a acordurilor cu FMI, UE şi a tratatului de guvernanţă
fiscală (semnat de statul român abia ieri).
Discuţia despre limitarea suveranităţii se impune acum, când tratatele UE
preconizează modificări ale autonomiei politice şi financiare a statelor
naţionale.
„Dacă în felul acesta interesele economice şi sociale ale populaţiei
României, pe termen lung, sunt mai bine protejate, atunci sunt de acceptat
cedări parţiale de suveranitate. Dacă însă, sub umbrela monedei unice, se vor
ascunde bancherii pentru a profita în continuare şi pentru a obţine câştiguri
uriaşe, politica externă care presupune pierderi de suveranitate trebuie
reconsiderată şi acceptate numai acele măsuri care au sens, justificate şi care
indubitabil pe termen lung vor duce la evitarea derapajelor bugetare şi
financiare şi la bunăstarea generală a românilor.”[1]
Acest fragment, prost redactat cum e, merită să fie analizat. În primul
rând adoptarea monedei unice e văzută ca ceva de la sine înţeles – deja o
cedare de suveranitate. Expresia a
profita în continuare îmi
aminteşte de bancurile cu Radio Erevan. Cum reconsideri o politică externă,
dacă deja ai cedat-o parţial? Unde se
vor localiza derapajele bugetare ale monedei unice, pe paralela 45, pe
meridianul 15 sau în altă parte?
Pentru politica internă NR este adepta statului minimal, ca şi alte partide
sau mişcări (PDL, libertarienii, popularii); criza economică actuală provine
din filosofia statului asistenţial. „Privaţii” ştiu să facă bani, iar statul
doar să le fure banii. Pentru „privaţii” curaţi ca lacrima patriotismul nu
trebuie să vireze către protecţionismul îngust şi autosuficient. Statul român (deja
mic şi slab) este considerat scump; el trebuie să aibă un nivel redus de
personal şi de cheltuieli de funcţionare. NR propune privatizarea totală a
companiilor de stat (oricum au rămas vreo 160), privatizarea sistemului sanitar
şi a învăţământului şi dezvoltarea pilonilor privaţi de pensii. (În acest caz
subsidiaritatea reprezintă de fapt un refugiu al statului.) Cheltuielile
statului trebuie reduse, dar nu cele pentru infrastructură sau subvenţiile
pentru agricultură. NR se pronunţă pentru Parlamentul unicameral şi reforma
administrativ-teritorială.
Peste toate NR afirmă interesul naţional. Ea nu se deosebeşte esenţial de
celelalte partide sau mişcări politice. În politica externă, toate văd o
singură cale (integrarea euopeană) şi nici una nu are o alternativă la UE. Dacă
UE se fragmentează sau dispare? Dacă euro se dovedeşte doar un instrument cu
care statele membre sunt convinse să renunţe la moneda naţională, cum deja afirmă,
argumentat, o serie de economişti? În politica internă aplicarea doctrinei
statului minimal a fost iniţiată de mult de PDL. Noua Republică propune o
politică ce seamănă mult cu a celorlalte partide.
La a patra conferinţă naţională a platformei politice Noua Republică din 3
martie gazdă a fost Mihail Neamţu, care a vorbit de noul brand politic şi a prezentat
echipa NR. Platforma are 35 filiale, a strâns 10.000 de semnături şi se va
înregistra ca partid. Există filiale puternice în diaspora românească, care solicită
creşterea numărului de colegii electorale din străinătate (în prezent sunt
şase) şi adoptarea votului prin corespondenţă. La conferinţă Mihnea Vasilache
şi Gabriel Biriş au prezentat Pactul
fiscal pentru Noua Republică, un document tehnic ce ar trebui explicat de
economişti. Monica Macovei, „profesoara de integritate” a lui Mihail Neamţu, a
vorbit Despre justiţie şi lupta
anticorupţie.
Deocamdată Noua Republică e finanţată exclusiv din donaţii, care sunt
afişate pe site; când se va înregistra ca partid va primi şi subvenţii de la
stat, conform legii. Din donaţii mici şi vânzarea de căni made in China cu 40
de lei, NR a organizat o conferinţă la Hilton, la care au participat circa 200
de oameni, veniţi de la mai multe filiale. În holul hotelului am văzut oameni
cu pancarte; ar fi fost o imagine suprarealistă, dacă pancartele n-ar fi fost
de foarte bună calitate. Manualele sunt
un alt exemplu de măiestrie tehnică, plătită din donaţii. Mihail Neamţu a
mărturisit că este un republican de puternică persuasiune nord-americană şi
este supranumit Germanicus - bănuiesc că de specialişti în PR care nu ştiu cine
a fost bunicul lui Nero.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.