Turneul Roman: Afacerile din Golf și ”afacerea” de acasă

Anul 1980 a fost un an fast pentru Europa răsăriteană. Pe fondul unor grave carenţe de substanţă ale socialismului, forţele politice ne- sau anticomuniste, după o luptă tenace şi multă vreme inegală, profitind de apropierea sovieto-americană, au reuşit să fructifice atît conjunctura internă, cît pe cea mondială. De unde şi prestigiul lui Gorbaciov, fără de care - nu-i așa- „nimic nu ar fi fost posibil”.

După prăbuşirea regimurilor totalitare, într-o adevărată cascadă a dominourilor, refluxul comunismului a devenit mai pretutindeni evident. În Polonia şi Cehoslovacia el a fost marginalizat; în Ungaria şi Bulgaria el s-a travestit în culori „socialiste"; la noi - ca la nimeni - a „dispărut în neant", de unde o cvasi-generalizată părere că acesta - comunismul - nu ar mai fi decît un jalnic cadavru. Iar aceasta a fost odată mai mult posibil, căci calculul hârtiei, aici în est, i-a dat cîştigători mereu pe „ceilalţi".

Aşa să fie oare?

Mai întîi, calculul hârtiei, chiar şi confirmat la urne, îşi are limitele lui: el nu e totuna cu schimbarea de substanţă a întregii societăţi. Căci votul este, de fapt, un fel de „la donna e mobile" a politicii: nimic mai schimbător ca votul. Căci în faţa uriaşelor probleme economice, financiare sau sociale, prestigiul şi credibilitatea noilor guverne est-europene se erodează rapid. Vezi Solidaritatea (scindată); vezi criza benzinei în Ungaria; vezi Cehoslovacia (unde lucrurile cam trenează), vezi F.S.N.-ul. nostru, aflat în plină derută, după o zisă liberalizare, pripit lansată, total nepregătită pentru aderenţa populară.

Și dacă toate aceste forţe de centru sau de dreapta (sau numai afişate aşa, cum e cazul nostru) își văd prestigiul erodat, ce alternativă politică sau economică li s-ar putea opune? Evident - ceva situat la stînga: cu tot ce poate presupune aceasta în ţări unde stînga a fost întotdeauna comunismul.

Mai apoi, conjunctura mondială.

Favorabilă în 1989, cum este ea la sfîrşitul lui '90, cum se anunţă pentru '91?

Ne temem, şi cu destul temei, că în plan mondial conjunctura actuală şi cea de perspectivă imediată este de-a dreptul adversă actualului curs de reformă, mai pretutindeni în est.

Căci, să nu uităm, oricât de importantă este problematica internă, conjunctura mondială este capitală. Oricîte sacrificii au făcut ungurii în '56 sau cehii în '68, conjunctura mondială, pe atunci profund adversă, le-a spulberat şi şanse, şi speranţă.

Încă două exemple, de succese notorii de-astă dată: Spania şi R.F.G. Ar fi reuşit Germania, în jumătatea ei occidentală, democratizarea miracolul economic din '49-'60, fără scutul armatei S.U.A. şi al remizei semnată la Yalta de Moscova şi Washington? Sau Spania, în '76-'79, ar fi reuşit democratizarea şi integrarea în Europa, fără pacea şi stabilitatea continentului, pe atunci fără cusur?

Revenind, acum: dispune estul european, azi, de un asemenea scut - ca Germania în '49-'60 ? Sau de o pace şi stabilitate europeană, ca Spania lui Juan Carlos, după Franco?

Evident că nu. Căci procesele de democratizare și trecere la economia de piaţă din estul Europei, la sfirşitul lui '90, se realizează în condiţiile nefaste ale crizei Kremlinului şi ale crizei din Golf.

CRIZA KREMLINULUI

În cinci ani perestroika nu a reuşit nimic constructiv. Ea a demolat; atît. În exterior, Europa de Est moştenită de la Stalin este pierdută (?), C.A.E.R.-ul Tratatul de la Varşovia sînt muribunde. În interior, P.C.U.S. este în degringoladă, iar Uniunea Sovietică este în pragul dezmembrării. La aceasta se adaugă un puternic recul economic, agravarea tensiunilor sociale şi interetnice, încît poziţia lui Gorbaciov, în ciuda „nobelizării" sale, este mai şubredă ca oricând. O primă întrebare: ce va fi după el? Spre ce va evolua Uniunea Sovietică?

Spre o democratizare reală? Spre o restrîngere a ei, cum o propune Soljenițîn, numai la cele trei republici slave? Altfel spus, se va re-fe-ge-iza actuala Uniune, recunoscîndu-şi înfrîngerea economică, financiară, tehnologică și morală? Va renunţa Kremlinul la vechea ideologie și îşi va propune, ca R.F.G. în '49, o revanşă prin democratizare și miracol economic? Dacă da, atunci Europa Răsăriteană va profita şi ea enorm. Sigur, o atare re-fe-ge-izare a Rusiei ar presupune nu numai multă înţelepciune şi abilitate la Kremlin, dar și multă bună-credinţă la vecinii săi, şi mai ales din partea Chinei.

În caz contrar, revenirea la vechile formule (o lovitură militară de stat) ar fi un dezastru de proporţii planetare. Estul Europei, unde Armata Roşie este încă prezentă în 4 foste state satelit, s-ar găsi în postura de victimă sigură. Căci, la simpla prezenţă militară, Kremlinul mai are un atu major: dependenţa estului european de petrolul, gazele şi materia primă din Uniune. Cum s-ar putea combina o asemenea revenire la Kremlin cu actualele tensiuni sociale grave din Est, nu e greu de conceput. Abia atunci am putea descoperi că, departe de a fi mort, comunismul este numai „URIAŞUL ADORMIT". A treia variantă de soluţionare a crizei de la Kremlin ar fi alunecarea spre un război civil: alt dezastru. Acesta ar putea fi „un răspuns" la o lovitură militară de stat, sau urmarea exacerbărilor conflictelor interetnice. Şi într-o asemenea variantă, robinetele de energie şi materii prime din Uniune se vor închide pentru multă vreme. Cu tot ce înseamnă aceasta pentru zona noastră.

CRIZA DIN GOLF

Apărută din senin, fără vreo justificare cît de cît, criza din Golf loveşte puternic ţările din estul Europei. Mai întîi, prin scumpirea țițeiului. Mai apoi, prin efectele dezastruoase ale blocadei Irakului. Căci ţări ca România, Bulgaria, Polonia etc. aveau acolo afaceri de multe miliarde de dolari. Să fi fost o pură întîmplare criza din Golf? Să fie de vină numai „nebunia" lui Saddam? Ne îndoim. Saddam a calculat destul de bine riscul unui consens Bush-Gorbaciov la O.N.U.. Apoi, naţionalismul arab, preponderent pretutindeni în zonă, îl recunoate astăzi pe Saddam drept erou şi lider. Bush, prin însăși trenarea crizei, riscă să-şi „carterizeze" mandatul (NewsWeek). Iar Gorbaciov, indiferent de dezlegarea crizei din Golf, punîndu-se la remorca Washington-ului, apare drept perdantul principal. Şi aşa scăzut acasă, prestigiul său este foarte scăzut în armată. O evoluţie nenorocită în Golf ar putea fi semnalul schimbării drastice la Kremlin.

La toate aceste zodii adverse ale conjuncturii mondiale se adaugă şi alte consecinţe ale ei. Lumea occidentală merge înspre recesiune (vezi prăbuirea valorilor la Bursa din Tokio). Pentru fiecare 8 dolari cu care creşte preţul barilului, economia occidentală pierde un procent de expansiune economică. Creditele sînt mai rare şi mai scumpe (cresc dobînzile). Capitalurile vestice, conştiente de riscurile din Estul Europei, vor fi prudente o vreme, preferînd pieţe mai sigure, mai profitabile. În sfirșit, în cadrul zonei est-europene se manifestă fenomene profund negative: conflicte interetnice, revendicări teritoriale, o anumită neglijare a tradiţionalelor legături economice din cadrul zonei. Toate acestea grevează şansele reformei şi retrezesc, odată mai mult, nostalgia liniştii de odinioară.

Pe scurt - şi nu numai din rațiuni interne - festivismul revoluţionar din '89 a luat sfîrșit. Abia acum încep problemele.

(articol scris de Corneliu Dida, apărut în revista Contrast, anul I, nr. 32, 8-15 nov. 1990)