Mesajul lui Ilie
Ilașcu
De la sângerosul
război de pe malurile Nistrului din primăvara anului trecut [1992], nici un alt
eveniment nu a stârnit atâta revoltă şi emoţie ca sentinţa contra lui Ilie
Ilaşcu şi a camarazilor săi, întemniţaţi la Tiraspol. Reacţia era previzibilă,
ca şi anumite inconveniente pentru deţinătorii de facto ai puterii de acolo. De
unde, aşadar, această hotărîre, de unde atâta insolenţă?
În primul rând,
dacă Tiraspolul a hotărît să întâmpine prin crimă (în 9 decembrie) ziua
drepturilor omului (10 decembrie), este pentru că promotorii acestor drepturi -
instanţe internaţionale, guverne, personalităţi, NGO-uri - nu sunt consecvenţi,
ci selectivi în această chestiune! Mai clar, sunt selectivi pe criteriu de
interes şi conjunctură.
În al doilea rând,
Tiraspolul a intuit şi mizat pe anumite efecte psihologice, dar şi politice, ce
l-ar putea servi şi imediat, dar şi pe termen lung. Să vedem!
Mesajul trimis
românilor din Transnistria e clar: aşa veţi păţi şi voi, dacă...! Apoi, pentru
românii din Basarabia acesta este un mesaj de intimidare, ameninţare şi luare
aminte: rusul e puternic, nu iartă, nu uită şi va veni vremea când va relua
totul de la capăt cu tunul, tancul şi gulagul! Şi în sfârşit, este vorba de un
mesaj de încurajare a propriilor adepţi - suntem tari, nu cedăm, va veni vremea
când vom reface imperiul! După cum există şi un mesaj indirect: „ei, şi ce-a
făcut şi poate face România pentru voi?"... Câte ceva din toate acestea
vor fi avut ecoul lor, ceea ce nu e puţin pentru bolşevicii din Tiraspol.
Politic însă,
lucrurile ni se par ceva mai subtile. Conştienţi că sprijinul Moscovei este
esenţial - indiferent de melodia la modă la Kremlin - Tiraspolul a amânat
sentinţa. De ce? Pentru a nu plasa cortegiul de proteste locale sau
internaţionale în plină campanie electorală rusă: pentru a-l menaja pe Elţîn şi
ai săi. Pronunţată joi, 9 decembrie, sentinţa a fost ignorată de televiziunea
rusă 24 de ore. Abia vineri seara s-a dat un reportaj cu protestul popular din
Bucureşti. Cum a doua zi campania electorală era deja încheiată, liderii
politici au fost scutiţi să comenteze lucruri atât de incomode pentru ei. Este,
aceasta, lecţia învăţată de Tiraspol după pripeala implicării în puciul din
octombrie de partea lui Ruţkoi şi Hasbulatov, dar şi dovada coordonării cu Kremlinul.
Pentru Republica
Moldova procesul şi sentinţa la moarte contra lui Ilie Ilaşcu are efecte
politice ce nu puteau scapa bandei de la Tiraspol. Mai intâi, procesul şi
sentinta sunt menite să ridiculizeze statalitatea, suveranitatea şi
independenţa Moldovei; să le sublinieze inconsistența la scenă deschisă. Mai apoi,
Snegur - singurul interlocutor acceptabil pentru Tiraspol deocamdată - este lovit în tot prestigiul lui de
prezident. El a asistat şi de această dată neputincios la mendrele
Tiraspolului. Iar aceasta când? În plină campanie electorală pentru alegerile
de la 27 februarie pentru parlament şi pe fondul unor nemulțumiri sociale tot
mai accentuate. Ilaşcu este un lider marcant al Mişcării Frontului Popular din
Moldova. Împreună cu avocatul său, Vozian, el este în fruntea listei de candidați
ai Frontului Popular în alegeri. Procesul şi sentința aceasta nedreaptă,
ridicolă şi ilegală, împotriva căreia Snegur nu a putut sau nu a vrut să facă
nirnic, umflă pânzele Frontului Popular în conjunctura electorală actuală. De
unde şi şantajul politic contra lui Snegur pe ideea: nu accepţi tratative
oficiale cu noi, nu-i nimic! Noi avem timp. În schimb tu, Snegur, asişti
neputincios cum şansele electorale ale oamenilor tăi scad, iar ale unioniştilor
din Frontul Popular cresc. Mărăcuţă a şi făcut o propunere în sensul celor de
mai sus, al cărei obiect la vedere este viaţa lui Ilaşcu, scopul politic al
Tiraspolului fiind recunoaşterea sa
oficială de către Chişinău şi confederalizarea
Moldovei. Pe de altă parte, graţierea lui Ilie liaşcu şi eliberarea întregului
grup se pot regiza destul de uşor, încât mulţi români din Basarabia să perceapă
totul ca pe un merit al lui Snegur şi ca pe o virtute a compromisului în
politica Chişinăului în chestiunea Transnistriei. În plus, un atare deznodământ
ar putea scădea avântul electoral actual al Frontului Popular.
Prin urmare,
mascarada acestui proces care ameninţă acum să se încheie cu o tragedie,
urmăreşte să legalizeze - via
confederalizarea Moldovei - un regim pe care până şi Kremlinul se jenează să îl
recunoască. Să fie însă numai asta? Credem că pe lângă manevra tactică descrisă
mai sus, se urmăreşte şi un efect cu bătaie mai lungă.
Prezenţi în
scrierile unor cronicari, pomeniţi în preocupările unor voievozi sau vlădici
moldoveni, studiaţi în arhive de un Iorga sau de Gh. Brătianu, aflaţi vremelnic
(1941-43) sub administraţia nominal românească, românii de dincolo de Nistru şi
deci şi Transnistria nu au avut totuşi cum pătrunde în conştiința naţională
românească. Căci incluşi de Rusia în provincia Tauridei, împilaţi,
deznaţionalizaţi, izolaţi cu totul de Ţară, românii din Transnistria nu au
participat - nu au avut cum - la procesul renaşterii naţionale din secolul trecut
şi nici la frământările şi luptele pentru Unire, aşa cum a fost cazul cu românii
ardeleni, bănăţeni, maramureşeni, bucovineni sau basarabeni. Încât, metafora
poetului - „De la Nistru pân' la Tisa" - exprima şi această tristă
realitate: Transnistria şi românii de acolo nu şi-au putut găsi pănă acum un
loc în conștiința naţională rornânească. Pe de altă parte, împărtășind din 1940
aceeaşi soartă cu românii de peste Nistru, aceeaşi entitate - RSS Moldovenească
- pentru românii basarabeni Transnistria nu este o simplă abstracţie cărturărească,
ci pur şi simplu un pământ strămoşesc!
Iar aceasta cu atât mai mult cu cât legăturile de rudenie şi inter-umane au
fost intense peste Nistru, iar intelectualii basarabeni au studiat bine
trecutul şi năpăstuirea acestei ramuri de români.
Rezumând, în timp
ce pentru românii basarabeni Transnistria este pământ strămoşesc, pentru
românii din țară Transnistria reapare abia acum ca renăscută din morţi! Cum
lucrul acesta este valabil mutatis-mutandis şi pentru românii de peste Nistru,
ce se simt încă cu bună credinţă „numai" moldoveni, aceste aspecte nu
puteau scăpa experţilor de la Kremlin. Încât, această percepţie a Transnistriei
- diferită în Ţară şi în Basarabia - va fi fost un element ce se cerea accentuat
în optica celor ce stau la cârmă în Tiraspol. Procesul, şi acum sentinţa contra
lui Ilaşcu, vor fi menite şi accentuării acestei diferenţe de percepţie, dar şi
unei reîntoarceri a întregii Basarabii cu ochii în lacrirni la cele de dincolo
de Nistru! De la acest perfid şantaj cu sentimente omeneşti şi până la constatarea
cinică, exprimată de altfel - „vreţi la România?! Atunci să vă luaţi adio de la
Transnistria!"- drumul e simplu şi la indemâna oricărui român basarabean.
Dacă la această tristă realitate o asociem şi pe aceea a superficialităţii, cosmopolitismului
şi alergiei atâtor „democraţi" din România faţă de ideea însăşi a Unirii,
avem o imagine mai clară a complexităţii acestei probleme vitale pentru destinul
românesc. Iluzionaţi până peste poate de integrarea europeană, înstrăinaţi
funciar de problema refacerii unităţii noastre naţionale peste Prut, nu-i nici
o mirare că mulţi ”democraţi" protestează acum cu jumătate de gură din
birouri și preferă continuarea în Parlament a „scandalului de la
Alba-lulia" - devenit abia aşa scandal!
- iar alţii imaginează „ferestrele largi la apus şi un mare calcan la
răsărit" pentru arhitectura de maine a politicii externe româneşti!
Noi, dimpotrivă,
fără a nega necesitatea unei bine cumpănite deschideri spre Europa, credem că
problema refacerii unităţii peste Prut este cel puţin la fel de importantă! Dar
pentru aceasta este nevoie să se evalueze mai bine cine sunt, ce vor şi ce pot
„democraţii", este nevoie să se renunţe la arhitecturi asimetrice cu
„ferestre" şi „calcane" şi să se lucreze exact acolo unde îl doare
mai tare pe neprieten acum: la reconstrucţia Ţării, dar şi la conştiinţa
naţională românească. Iar aceasta - pretutindeni unde sunt români! Pentru noi,
acesta este mesajul românului Ilie Ilaşcu!
(articol scris de
Corneliu Ioan Dida și publicat în revista Mișcarea,
anul III, nr. 1 (22), 25 dec 1993- 15 ian. 1994)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.