Criza dunareană și
dincolo de ea
Serbia și Muntenegru
sunt de aproape un an sub embargou. De ce abia acum izbucneşte criza
dunăreană? De ce Belgradul nu a incercat asemenea masive tranzitări, fățiș, și
înainte? S-a spus: pentru că acum le-a ajuns cuţitul la os. Poate. Rezervele
strategice fiind epuizate, fapt vecin cu disperarea, s-a încercat și şansa
asta. Iată însă că zeci de mii de tone de materiale strategice au atins ţărmul
iugoslav. Reuşita, fie ea şi parţială, arată că în spatele presupusei disperări
vor fi stat şi calcule atente. Este de crezut, mai degrabă, că recentele
mutaţii de la Washington şi Moscova, dar şi ale raporturilor dintre cele două
capitale vor fi inspirat Belgradului străpungerea pe fluviu.
La Washington,
Bush a părăsit Casa Albă. Ca fost şef al C.I.A. (1975-1976) el era versat în
afacerile externe şi avea o vastă experienţă în gestiunca crizelor
internaţionale. Locul lui este luat acum de Clinton, un preşedinte tânăr, lipsit
de experienţă, cu o echipă încă nesudată şi cu un program ambiţios intern.
Apoi, recenta mini-criză din Golf, unde Bush a lovit pripit, neinspirat, se
pare, a avut însemnate consecinţe. Coaliţia anti-irakiană s-a fărămiţat.
Statele arabe, în 1991 aproape toate alături de occidentali, azi îşi exprimă
totalul dezacord sau serioase rezerve. Dar cea mai importantă schimbare de ton
s-a produs la Moscova. Nemulţumită de iniţiativa izolată a Americii, ea şi-a
manifestat hotărîrea de a nu mai gira orbeşte şi docil politica americană în
Golf. A urmat aproape imediat şi schimbarea de ton în chestiunea iugoslavă.
Aceste schimbări erau de aşteptat. Ele sunt rezultatul crizei interne din fostul
spatiu sovietic. Sub presiunca crizei economice şi sociale, a tendinţelor de
destrămare şi a focarelor dc conflict, Elţîn a trebuit să facă importante
concesii. După numirea premierului Cernormîrdin şi eliminarea
"occidentalizantului" Gaidar, conservatorii au cerut şi capul lui
Kozîrev. Nu 1-au obţinut, dar preţul a fost o schimbare vizibilă a politicii
externe. Elțîn apare azi mult mai puţin dispus să secondeze Occidentul. Iar
voluntarii ruşi, în uniforme ţariste şi depunând jurământul în biserici înainte
de a pleca alături de sârbi, prefigurează evoluţii de temut nu numai pentru
Balcani. Recentele vizite de succes în Coreea de Sud, India şi China făcute de Elţîn
ca şi ofensiva rusă pe piaţa mondială a armelor indică şi ele că Rusia îşi
priveşte propria criză ca pe un lucru provizoriu.
Încât, credem,
actuala apropiere a Moscovei de Belgrad depăşeşte cu mult ca semnificaţie
cadrul balcanic. Iar episodul pus la cale pe Dunăre recent nu e decât un simptom
al unor schimbări abia prefigurate încă. Eşecul echipei Vance-Owen indică nu numai
complexitatea crizei bosniace, ci şi insuficientele resurse ale celor ce o
mandatează: ONU şi Comunitatea Europeană. Nici o mirare deci că, recent, SUA şi
Rusia şi-au oferit bunele oficii. Pentru Clinton acesta va fi, probabil, un
prim test al capacităţii sale.
Dar pentru Elțîn
va fi un bun prilej de a marca puncte într-un domeniu foarte important pentru
militarii ruşi. Ca un reflex al actualei ofensive externe ruse, de care puţini
sunt incă conştienţi, mutaţii (pentru noi românii foarte importante) se produc
şi în Basarabia și în Ucraina. Derularea actualei crizei a arătat nu numai
complicitatea rusă (ruşii au vândut petrol către sârbi), dar şi pe cea a Ucrainei.
După cum, felul contradictoriu în care Kievul a furnizat date despre criză mai
indică ceva: că nu e foarte sigur că guvemul de la Kiev îşi controlează deplin
teritoriul. Iar în acest context, evoluţiile din Basarabia, unde după
comunistul pro-puci Sanghelli, ajuns din toamnă prim-ministru, vine acum şi
Petru Lucinski la un post de comandă, indică că presiunea rusă creşte şi este
eficace...
În aceste condiţii,
şi revenind la criza dunăreană, atitudinea concretă a guvernului român este
corectă. Corectă, în sensul că noi nu trebuie să riscăm aiurea, deschizând
focul pe fluviu. Iar această poziţie a guvernului român are meritul de a fi în
consens şi cu sentimentul public, dar şi cu majoritatea forţelor politice din
ţară. Criza, deşi în prezent atenuată, nu este totuşi închisă. Războiul din
Iugoslavia ca şi embargoul continuă. Încât, pe deasupra factorilor conjuncturali
locali imprevizibili, rămân câteva lucruri de principiu. Mai întâi, este nevoia
acută de pace. Trecem printr-o criză majoră, iar Europa trăieşte, de fapt, un
nou şi periculos "sezon" al schimbărilor de frontieră. La ce bun,
atunci, să fii mai catolic decât alții?! În al doilea rând, în zece secole de
istorie, noi nu am avut războaie cu sârbii niciodată. La ce bun să irosim un atare
capital?! Câte popoare vecine se pot mândri cu un atare trecut?! Criza, însă,
n-a trecut. Războiul continuă, iar embargoul şi el. Oricând actuala criză poate
reveni acut. Desigur că nu noi suntem în măsură să oferim soluții. Dar
diplomaţii noştri, presa chiar, ar trebui să explice foarte bine realitatea.
Dacă vom trece cu bine totul până la revenirea păcii pe solul iugoslav, va fi
un succes major pentru ţară. După cum ar fi şi o confirmare a opiniilor tuturor
acelora care susţin că, totuşi, noi românii nu suntem balcanici. Abia un atare
gen de confirmare ar fi un veritabil semn că suntem de drept în Europa. Orice
s-ar susţine la Strasbourg.
(articol scris de
Corneliu Ioan Dida și publicat în revista Mișcarea,
anul II, nr. 2 (7), febr. 1993)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.