URSS - 1991. Încotro?

Notă:

Evoluţiile interne ale statului şi societății sovietice, care încă din vară generalizaseră părerea conform căreia ”așa nu se mai poate”, au intrat într-o nouă etapă pe care revista franceză L'Express o sintetizează sugestiv: „spectrul dictaturii"! Nemulţumirea generală a adus un plus de coeziune și incisivitate forţelor tradiţional-conservatoare.

1. Armata. Bazîndu-se pe nemulțumirea profundă şi pe debusolarea tot mai evidentă a armatei, tot mai multe grade critică vehement politica externă și în special retragerea din Afganistan, retragerea din fostele ţări socialiste, reunificarea Germaniei și, recent, alinierea la politica americană din Golf. S-a ajuns acolo încît deputatul colonel al grupului Soiuz, Viktor Alksnis afirmă deschis în Parlament: ”da, sînt un reacţionar! Sînt un uliu! Pentru că perestroika ne-a adus 600 de morți și  600.000 de refugiaţi în conflictele interetnice.”

2.     K.G.B.-ul. Şeful acestuia, Kriucikov, recent, a făcut în mod repetat declaraţii dure contra „forţelor care caută să arunce ţara în haos", contra ”extremiştilor", contra „anticomuniştilor”, contra naţionaliştilor „care vor dezintegrarea Uniunii” şi duc ”un război secret contra U.R.S.S.”. Aceasta în vreme ce occidentul își mobilizează eforturile pentru a ajuta Rusia să iasă din iarnă.

3.  Partidul comunist. În cadrul acestuia vocile care se ridică deschis în apărarea cuceririlor socialismului nu sînt depăşite decît de cele care cer public pedepsirea vinovaţilor. Astfel, deputata Umaltova a spus în Parlament : „Ati condus ţara (și se referă la Gorbaciov) la dezastru, la foame, la frig, la vărsare de sînge. Nu mai aveţi dreptul să o conduceţi”. Unii aleşi din cadrul P.C.U.S. cer instituirea unui ”comitet de salvare naţională", alţii excluderea lui Gorbaciov din partid, iar alții - „lichidarea lui fizică”!

4.    Cadrele de conducere din economie. 3.500 de directori, la o întâlnire cu Gorbaciov, şi-au manifestat deschis nemulțumirea lor faţă de reformă. Aceste cadre sînt fără îndoială masa principală de șoc a curentului conservator și element de bază al complexului militar-industrial care a condus efectiv Uniunea Sovietică atâția ani.

Acestora li se adaugă - pe alt ton - o mulţime de grupuri, altă dată aliate naturale ale perestroikăi. 53 de personalităţi fac un apel la Gorbaciov să instituie starea de urgență! Printre ei Moiseev, şeful Statului Major al Armatei, actorul Gubenko, ministru al culturii, Patriarhul Alexei! Însuşi Rîjkov a proclamat în 19 decembrie 1990 eşecul perestroikăi! Pînă şi liderii reformatori, Sociak, Popov, Elţîn cer ”stabilizarea" situaţiei. Între timp, primarii Moscovei şi ai Leningradului nu văd cum își vor putea aproviziona cele 13 milioane de locuitori... 
Iar ca urmare, în politica lui Gorbaciov se conturează o turnantă care pentru unii — Şevardnadze! — înseamnă „anunţarea dictaturii”, iar pentru alţii...

Dar să dăm cuvîntul lui Bernard Lecomte de la L'Express: „Va mai fi Gorbaciov acolo (la conducere — n.n.) pentru o asemenea întreprindere? Ca dictator — desigur, nu. Nu are această vocaţie. „Cînd eram numai secretar general al P.C.U.S., mi-ar fi fost uşor să devin dictator", declara el la 18 decembrie... Dar ca ostatic?
Ar fi destul de util, totuşi, pentru a explica opiniei internaţionale că ”anarhia era un pericol pentru întreaga lume”, dar că ”perestroika continuă”. Și, pentru a putea stăpîni republicile rebele — prima etapă a normalizării - ce altceva mai convenabil decît cauțiunea unui Laureat al premiului Nobel pentru pace”...

O lovitură de stat imposibilă

Vadim Zagladin, 63 ani, a lucrat din 1967 pînă în 1988 la departamentul internaţional al C.C. al P.C.U.S. Este francofon și francofil şi ocupă din octombrie 1988 postul de consilier de politică externă a lui Gorbaciov.

R.: Credeţi, cum o face Șevardnadze, că U.R.S.S. se îndreaptă spre o dictatură?

V. Z.: Nu cred. După cîte ştiu eu, nu există o forță politică capabilă să o instaureze. Conservatorii - care totdeauna au fost conservatori – îşi dublează eforturile acum, cînd ţara este confruntată cu opţiuni hotărîtoare.

R.: Totuşi, de pretutindeni se ridică voci care cer restabilirea ordinii.

V. Z.: Aşa e. Dar nici o ţară nu ar putea realiza reforme profunde într-un climat de anarhie. Trebuie doar să reacţioneze pentru a restabili ordinea şi a nu permite ca perestroika să fie deviată de la obiectivul ei.

R.: Să însemne aceasta că evoluţia spre democraţie este oprită?

V. Z.: Nu, nicidecum. Dar, repet, în actualele condiţii, nu se poate continua perestroika.

R: O revenire la ordine s-ar putea face în detrimentul unor republici ca Lituania sau Georgia?

V. Z.: Înșişi preşedintele Gorbaciov şi Rafik Nişanov, preşedintele Camerei Naţiunilor, au reafirmat în raportul asupra viitorului Tratat ai Uniunii că toate republicile își vor păstra dreptul de a ieși din Uniune, dacă o doresc. Știindu-se că această opțiune este prevăzută în actuala legislație. Și că e posibilă numai în acest cadru. Prin urmare nu e vorba de menține o dominație a centrului asupra periferiei, ci de a favoriza evoluţia în curs. Evoluţie care vizează prezervarea unității ţării cu ”amenajări" pentru fiecare republică. Iar fiecare republică să-şi urmărească obiectivul care e comun: democratizarea țării și reforma economică profundă.

R.: Să ne aşteptăm la o schimbare a politicii externe sovietice?  

V. Z.: Şevardnadze rămîne, deocamdată, pe post. Apoi, oricare ar fi ministru de externe, este exclus ca acesta să facă altă politică decît cea hotărîtă de Congresul Deputaţilor; mai ales în Golf.

R.: Dar în ipoteza unei lovituri de stat militare?

V. Z. : Nu prea pot vedea azi o preluare a puterii de ofiţeri puciști. În Franţa, ca şi la noi, presa preia cutare sau cutare declaraţie făcută de militari. Oricum, ei sînt și deputaţi și exprimă un curent de opinie. Totuși, armata și comandamentul ei susțin politica externă dusă de Uniunea Sovietică. Toate propuneorile privind reducerea armamentelor sau asupra evoluțiilor din Golf au fost luate prin consultarea prealabilă cu Statul Major și, adesea, la inițiativa acestuia.

(După L'Express,1 ian. 1991)

Imposibilul compromis

Profesor de istorie la Harvard, director al secţiei Europa de Est - U.R.S.S. la consiliul naţional pentru securitate în primii doi ani ai preşedintelui Reagan, Richard Pipes este unul din cei mai buni experți occidentali în sovietologie. El explică revistei L'Express de ce crede că diagnosticul lui Şevardnadze este corect.

Richard Pipes: Da, o lovitură de stat este în curs de derulare. Mascată, dar ineluctabilă. Eliminarea lui Vadim Bakatin de la ministerul de interne şi libertatea dată militarilor de a critica politica externă sînt tot atîtea semne ale acestei evoluţii. Fără a vorbi de incredibila acumulare de puteri în mîinile lui Gorbaciov.

R.: Aţi fost decepţionaţi de premiul Nobel (dat acestuia)?

R.P.: Nu, pentru că pentru mine totdeauna a fost un membru moderat al nomenclaturii, nimic altceva. De la venirea lui la putere obiectivul lui a fost acelaşi: să adapteze sistemul la supravieţuire.

R.: Ţările occidentale au arătat prea multă încredere?

R. P.: Trebuia să lucrezi cu Gorbaciov. Dar nu trebuia să te prefaci că crezi că el ar avea aceeași concepţie despre democraţie ca noi. Cea mai mare speranţă a reformei în U.R.S.S. rezidă în emanciparea republicilor. Or, noi am refuzat să ne preocupăm de aşa ceva. O altă greşeală - și europenii sînt primii vinovaţi - este de a trimite bani acolo, care nu pot decît să ajute să persiste un sistem perimat.

R.: Și ce va urma?

R.P.: Văd două ipoteze: depresiunea sau reprimarea. Explozia imediată a sistemului sau folosirea ciomagului în Baltica, Moldova, Georgia sau Rusia.

R.: Compromisul nu-i posibil?

R. P.: Compromisul e exclus. Cum vreţi să se înţeleagă Sovietul Rusiei cu cel al Uniunii? Dar dacă vor să scape de Elţîn, în special, vor trebui să revină la politica stalinistă. Totuşi, victoria conservatorilor nu va fi decît temporară: este în situaţia Poloniei din 1981, pe vremea lui Jaruzelski. Şi, ca şi în Polonia, conservatorii nu vor fi capabili să rezolve problemele endemice din acea țară.

R.: Criza Golfului a jucat vreun rol în întărirea liniei dure?

R.P.: A fost, desigur, o scînteie. Gorbaciov şi Şevardnadze ar fi dorit să trimită trupe acolo. Militarii şi nomenclatura s-au opus. Ei nu acceptat niciodată alinierea lui Șevardnadze la politica Washington-ului.

R.: Are Gorbaciov alură de dictatator?

R. P.: Nu. Este prea nehotărît pentru aşa ceva. Problema lui e că a doborît un regim totalitar şi este incapabil să pună altceva în loc. Nu are nici calităţile şi nici defectele unui om care să guverneze prin decrete. În schimb el va face tot ceea ce îi vor spune consilierii lui conservatori să facă. 

(după L'Express, 3 ian. 1991)

(colaj apărut în revista Contrast, anul II, nr. 41, 11-17 ian. 1991)