CRONICA EVENIMENTELOR POLITICE (1-28 septembrie 1994)

CRONICA EVENIMENTELOR POLITICE (1-28 septembrie 1994)

Agrarienii și cadrele didactice din Moldova

La o consfătuire cu cadrele didactice ce s-a desfăşurat la Chişinău, ministrul învăţământului din actualul guvern, „agrarian", a cerut acestora să nu mai predea „limba română" sau „istoria românilor", ci să le adecveze (!) după glotonimul „constituţional" (!) — „limba moldovenească" şi „istoria moldovenilor". Rezultatul: proteste şi chiar huiduieli! La care ministrul a concluzionat: „atunci să faceţi fiecare cum credeţi!"...

Academicienii de la Chişinău faţă în faţă cu domnul Snegur

Cum Academia Republicii Moldova a respins aberaţia din actuala constituţie a republicii Moldova - respectiv, cea a „două limbi separate", româna şi moldoveneasca (!) — preşedintele Snegur i-a dojenit pe academicieni şi le-a cerut, în pofida evidenţei ştiinţifice, să ţină cont că cele din textul Constituţiei au fost votate „cu majoritate de voturi"! Ca să vezi! În rest, Snegur e acelaşi; numai că a mai luat vreo douăzeci de kilograme!

Snegur şi Consiliul Europei

Cu câteva zile înainte de vizita la Chişinău a domnului Daniel Tarschys, secretarul general al Consiliului Europei, procurorul general al R. Moldova a cerut suspendarea Frontului Popular şi a altor partide de orientare românească, pentru şase luni! Ceea ce ar însemna eliminarea actualei opoziţii din Parlament şi împiedicarea ei de a candida la alegerile locale din această iarnă! Având în vedere că vizita domnului Tarschys este legată direct de primirea R. Moldova în Consiliul Europei, lucrurile se întâmplă ca şi cum pe domnul Snegur nu l-ar interesa ca R. Moldova să şi reuşească această performanţă! Sau, ca şi cum domnul Snegur ştie precis că pe domnul Daniel Tarschys nu-1 interesează atari „mici detalii" de politică internă! Ehei, păi să fi interzis cineva în România, mai an, chiar şi un partid ca cel al contelui Zambra Iosifescu şi să fi văzut agitaţie la Consiliul Europei! Poate că exagerăm, veţi zice! Judecaţi şi dumneavoastră! Întrebat de Radio România-Actualităţi dacă cu gazdele sale din Chişinău s-a discutat problema grupului Ilaşcu, domnul Daniel Tarschys a răspuns laconic: ”No!” Deci, un deputat condamnat la moarte şi deţinut de autorităţi ilegale pe sol naţional nu interesează! Pe noi, mai că ne-ar amuza un domn Snegur cu „drepturi depline" la Strassbourg, dacă nu am fi convinși că Ilaşcu şi ai săi se vor afla pe mai departe tot în puşcărie! Încât, ne mai întrebăm odată: ce sunt şi ale cui sunt Drepturile Omului?...

CAER redivivus?

La recentul Congres Internaţional al Industriaşilor, ţinut la Bucureşti, Arkadi Volski, preşedintele industriaşilor ruşi a propus înfiinţarea unui neo-CAER! Scopul: ”redresarea economiilor noastre". Argumentul: „cam 50% din reculul nostru economic vine din dispariţia CAER". Statistic, aşa este! Dar! Să ne întrebăm cui se datorează înapoierea noastră de azi, dacă nu tocmai celor patru decenii de auto-izolare în CAER? O recunoaşte si domnul Volski: „CAER a creat o autonomie obiectivă a fostului lagăr (faţă de economia mondială n.n.), dar şi o auto-izolare neobiectivă! Or, tocmai această autoizolare ne-a rupt de progresul tehnic, ştiinţific, economic şi managerial realizat de alţii pe plan mondial. Aşa se explică înapoierea zonei de la Elba la Amur şi nu prin „moştenirea burghezo-moşierească". Că este aşa, iată un contra-exemplu: state ultra-înapoiate, care pe la 1950 nu aveau nici universităţi - Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Malayezia etc. - sunt azi unde sunt, în ciuda „moştenirii coloniale"! De ce ? De ce ele, da - au reuşit şi noi, nu?! Tocmai pentru că ele nu s-au auto-izolat, reuşind să-şi valorifice munca naţională prin exporturi masive, în condiţille menţinerii specificului naţional-cultural şi al protejării inteligente a propriei economii!... Cum ar urma să arate acest neo-CAER, care l-a fascinat într-atât pe domnul George Păunescu, omologul român al domnului Volski? Adică, cu ce monedă va lucra? Evident, nu cu dolari; nu cu monede convertibile! Şi nici cu „ruble transferabile”! Domnul Volski propune un sistem de cliring! Adică un soi de „marfă contra marfă”, calculat în preţuri teoretice, stabilite din birouri! Vom schimba din nou pantofi urâţi, pe maşini proaste, pentru a ajunge unde? La „redresarea" economică, ni se spune. Desigur, o redresare statistică, bazată pe aceleaşi produse şi tehnologii, care ne-au dus unde ne-au dus! S-ar reduce o vreme şomajul, dar marile probleme ale industriei noastre - tehnologii depăşite, decapitalizarea masivă - vor rămâne, ameninţând viitorul! Industria românească, numai pentru a reatinge nivelul relativ din 1975-`80 (prin raport cu nivelul de atunci al Occidentului) are nevoie de investiţii de 3 miliarde de dolari anual, încă zece ani! De unde aceşti dolari? Dintr-un neo-CAER, bazat pe „cliring"?!... Să ne uităm la Moldova, care de vreo 50 de ani face „cliring" cu Rusia! Rezultatul: înapoiere, mizerie şi dependenţă. Asta să dorim şi noi?!... Sigur, avem nevoie de cu totul alte relaţii cu Rusia. Altele decât cele de azi. Dar şi altele decât cele avute cu ei de la Petru cel Mare încoace! Câtă vreme Rusia va avea mentalităţi şi politică imperială România va reacţiona — indiferent cine şi cum ar conduce-o! - cu anti-rusism şi gândul la protecţii străine, anti-ruseşti. Or, aşa nu se poate construi nimic nou şi viabil; ne-o arată trei secole de relații ruso-române! La Moscova însă, Soljeniţîn a intuit esenţa: el propovăduieşte ruşilor (printre altele) renunţarea de către Kremlin la Moldova. Noi credem că numai aşa se va putea pune capăt în România unui anti-rusism justificat istoric până azi; numai aşa s-ar putea pune capăt lungului şir de protecţii străine, căutate de noi benevol din cauza spaimei de ruşi. La Bucureşti nu se trezeşte încă nimeni?...

Curtea Supremă de Justiţie Mareşalul Antonescu

Curtea Supremă de Justiţie a decis oprirea ridicării monumentului închinat Mareşalului Antonescu la Târgu Mureş. Până ce vor primi însă „hârtiile oficiale", veteranii de război (altfel decişi să respecte legea!) continuă lucrarea. Oricum, ei vor păstra statuia pentru „vremuri mai bune"! Deie Domnul să le apucăm şi noi!...

Tratatul Româno-Maghiar „într-o nouă prezentare”

Principiul acestui tratat, pe scurt, ar fi: „inviolabilitatea frontierelor, recunoaşterea lor şi renuntarea la revendicări teritoriale, în schimbul drepturilor minorităţii maghiare". Nu vom detalia chestiunea drepturilor minorităţii maghiare, unde autonomia politică completă este un minim ce ni se cere. Vom rămâne la ceea ce presa din ţară a numit „o veritabilă deschidere" a politicii noului guvern maghiar, respectiv, vom rămâne la „renunţarea la pretenţii teritoriale". Aşa să fie, a renuntat Budapesta la aşa ceva?! Nici poveste! Iată ce declară, la nici două săptămâni de la vizita domnului Meleşcanu la Budapesta, omologul său maghiar, domnul Laszlo Kovacs: „semnarea Tratatelor de bază cu România şi Slovacia nu implică şi renunţarea din partea Ungariei la posibilitatea schimbării graniţelor în viitor"!!! Pe ce „bază”, aşa ceva? Tot domnul Kovacs ne lămureşte: „Convenţia Internaţională de la Viena prevede că acordurile internaţionale pot fi modificate în cazul în care condiţiile de bază se schimbă semnificativ. Documentele ar putea fi astfel înlocuite cu altele noi, negociate pe baza acordului mutual"... Deci, domnii de la Budapesta vor semna pentru lucruri pentru care, de pe acum, au găsit „portiţa" - zic ei - pentru a nu le respecta în viitor! 

Atunci, de ce ar mai semna Ungaria un atare tratat, dacă tot este decisă să nu-l respecte? Din două motive. Primul pentru a-şi proba „bunăvoinţa" şi „democratismul", în ochii puterilor occidentale. Al doilea pentru a îndeplini condiţiile Pactului de Stabilitate Balladur, fără de care nimeni nu poate intra ca membru în Uniunea Europeană. Care sunt aceste condiţii şi ce cere pactul Balladur? Să nu ai probleme de frontieră cu niciunul din vecini! Deci, semnând atari tratate cu România şi Slovacia, Ungaria ar îndeplini formal cerinţele respective şi ar accede în Uniunea Europeană. Dar noi, semnând aşa ceva, am putea intra? Noi - nici poveste! Iar aceasta, din două motive. Primul - noi încă nu îndeplinim cerinţele sub raportul „performanţei interne". Al doilea - nouă ni se poate oricând reproşa că „avem pretenţii" asupra Basarabiei şi Bucovinei, lucru care ne-ar împiedica să îndeplinim condiţiile Pactului Balladur. Rezultă două lucruri: primul - noi nu avem nici un interes să semnăm un Tratat cu Ungaria, când aceasta este în mod public decisă să redeschidă, cândva în viitor, chestiunea frontierelor sale cu vecinii. Şi al doilea — adepţii necondiţionaţi ai ”integrării" noastre europene ştiu bine, dar se fac că plouă, că aceasta ar însemna renunţarea explicită la unirea noastră la Prut. Măcar să nu se mai agite demagogic pe acest subiect!...

Scandalul Alfred Moses

La 21 septembrie şapte parlamentari români au adresat o scrisoare Congresului SUA prin care cer recuzarea domnului Alfred Moses, numit recent ambasador în România. Unui atare gest, altfel firesc în orice democraţie, la noi i-a urmat un veritabil scandal! E adevărat, Guvernul ar avea motive. El se simte - şi este - pentru a doua oară lovit, în numai două săptămâni, de PUNR, unul din cei doi membri ai actualei coaliţii. Ce calităţi sau ce defecte va fi având domnul Alfred Moses, contează mai puţin aici. Că sub Ceauşescu dânsul s-a ocupat de scoaterea evreilor din România, ni se pare normal şi absolut onorabil. Că, pentru a reuşi în această misiune auto-asumată, va fi minţit sau va fi ascuns unele lucruri neconvenabile regimului „de tristă amintire", nici asta nu ne miră. Dimpotrivă! Ca să reuşeşti, dacă ții cu tot dinadinsul, compromisurile de tot soiul devin, cel mai adesea, cu totul necesare. Pe urmă, ca români, mai degrabă am avea enorm de învăţat de la viitorul ambasador al SUA. Printre altele, să învăţăm de la dânsul cum se ajută alţii între ei! Nu-1 cunoaştem, nu ştim ce şi-a propus ca ambasador la Bucureşti, dar judecând după cele ce i se pun azi în sarcină nu ne-ar mira ca, după ce i-a ajutat sub Ceauşescu să părăsească România, sub Iliescu, domnia sa să îşi ajute conaţionalii să revină. În sfârşit, dar nu în cele din urmă, ceea ce este cu adevărat semnificativ şi grav este că actuala coaliţie guvernamentală nu funcţionează, şi pace! De ce, cine e de vină şi ce e de făcut — aceasta-i chestiunea, politic vorbind. Restul e „scandal". Noi nu credem că se va schimba ceva în raporturile româno-americane actuale: ei cu banii, noi cu căciula în mână.

P. S. Aflăm din ziarul „Libertatea" din 27 septembrie: Senatul American a amânat audierea lui Alfred Moses!

(articol scris de Corneliu Dida, apărut în revista Mișcarea, anul III, nr. 14 (35), 1-15 oct.1994)