Cronica evenimentelor politice - nov. 1994 (II)

Dincolo de scandalul de la Banca Naţională

În ultimele zile, mai vechiul conflict dintre anumite sectoare ale actualei Puteri și BNR a luat o nouă turnură. Inițial fuseseră critici mai mult sau mai puţin explicite la adresa Băncii Naţionale sau a guvernatorului ei, Mugur Isărescu. Acum însă, s-a trecut la un atac frontal, atât asupra lui Mugur Isărescu, cât şi asupra întregii conduceri a Băncii (dnii Soare, Ghizari etc.). Astfel, în presă a apărut o ştire-bombă: în urma a cinci controale succesive, Curtea de Conturi ar fi înaintat deja două dosare Parchetului General în care întreaga actuală conducere a Băncii Naţionale, în frunte cu domnul Mugur Isărescu, este acuzată de încălcarea legii, de deturnare de fonduri și chiar de favorizarea unei firme germane la care tatăl domnului Isărescu este ataşat prin interese de afaceri. În actuala fază a scandalului este încă greu de apreciat ce anume va rămâne în picioare din toate aceste acuze. Judecând însă după cele publicate de presă, după sursa documentelor respective — Curtea de Conturi - este neîndoielnic că în spatele fumului se află totuşi un foc destul de serios. 

În imediat însă, politic contează câteva aspecte. 

Primul - actualul atac coincide cu discutarea raportului BNR în Parlament, consumată în noiembrie. Mai mult, actualul atac pare a fi — prin duritatea sa şi prin natura documentelor scoase în faţă - un ultim efort înaintea unei iminente infirmări a domnului Isărescu. De ce asemenea eforturi? Evident, actualul atac coincide şi cu ofensiva susţinută a Guvernului Văcăroiu asupra a două instituţii-cheie în economia românească: Banca Naţională şi Fondul Proprietăţii de Stat. Cum se ştie, conform legii Băncii Naţionale din 1991, banca emitentă a României este autonomă. Guvernul nu poate interveni, peste capul domnului Mugur Isărescu, pentru a stabili — să spunem — ritmul în care trebuie să lucreze tiparniţa de bani.

Căci unul din obiectivele autonomiei Băncii Naţionale este tocmai menţinerea sub control a inflației printr-o pârghie exterioară guvernului şi deci independentă de acesta. Aşa fusese şi înainte de război, în România Mare; aşa este şi azi în mai toate ţările cu economie de piaţă dezvoltată. O preluare de către Guvern a controlului asupra Băncii Naţionale ar fi un pas înapoi spre vechiul tip de economie centralizată. Un atare pas ar presupune două lucruri: o modificare drastică a actualei legi a Băncii Naţionale, dar şi o modificare drastică a politicii economice şi financiare dusă oficial de guvernul Văcăroiu. Este clar că nu se poate obţine aşa ceva, în mod direct. A schimba legea Băncii Naţionale ar fi un semnal incontestabil de viraj spre ce fusese odată. Lucru greu de conceput, dacă ne gândim la relațiile de dependență dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, în prezent. În plus, un vot în actualul Parlament pe această temă ar fi favorabil autonomiei Băncii Naţionale, căci opoziţia actuală ar vota solidar cu reformiştii din tabăra Puterii. Prin urmare, numai calea indirectă rămânea practicabilă. Ceea ce s-a şi făcut! Nu ne îndoim că în condiţiile corupţiei deşănţate de azi, se va fi putut găsi ceva atacabil in activitatea dlui Isărescu, tatăl. După cum, nu ne îndoim că pe fondul unei devalorizări de o sută de ori a monedei naţionale se pot găsi destule capete de acuzare împotriva guvernatorului Isărescu. Din toate aceste documente înaintate deja Parchetului General de pe lângă Curtea de Conturi, rezultă presiune forrnidabilă asupra întregii conduceri a BNR. Ne-am fi putut aştepta ca totul să funcţioneze; şi, cu o conducere mai maleabilă, BNR să se plieze cererilor actualului Guvern fie pentru a pune în lucru maşina de bani, fie pentru a admite credite mai ieftine. Aşa cum arătam recent în aceste pagini, preluarea controlului (fie şi indirect) asupra Băncii Naţionale şi/sau asupra Fondului Proprietăţii de Stat ar reprezenta o mişcare esenţială spre recentralizarea economiei româneşti, cu un pas mai devreme însă, în cadrul unui sistem economic oficial bisectorial. 

Al doilea lucru remarcabil este însă deznodământul luptei din Parlament la discutarea raportului Băncii Naţionale, unde domnul Isărescu - contrar calculelor hârtiei - a câştigat cu brio bătălia! Atu-ul domnului Isărescu a fost... preşedintele Iliescu! În ciuda datelor extrem de nefavorabile domnului Isărescu publicate de presă, preşedintele Iliescu a găsit cu cale să declare: ”Îimi pare rău că ele (acuzele, n. n.) vin într-un moment nepotrivit şi nu am sentimentul că au bază temeinică". În plus, preşedintele îşi exprimă: „întreaga încredere în activitatea şi profesionalismul conducerii Băncii Naţionale”. Momentul este „nepotrivit" pentru treaba coincide cu vizita domnului Watson de la FMI, la Bucureşti; dar şi cu discuţia, menţionată mai sus, în Parlamentul României. Numai că aici nu era loc de „potrivit sau nepotrivit”, ci de cu totul altceva: „este adevărat sau nu conţinutul acelor documente?"!!... Aşadar, victoria domnului Isărescu asupra adversarilor săi din cadrul actualei puteri se datorează însuşi preşedintelui Iliescu! Degeaba cere PUNR în Parlament „bani mai ieftini" (adică dobânzi mai mici), degeaba cere PRM în Parlament „trecerea BNR sub controlul Guvernului"! Aceste două partide, fie sunt foarte departe de a fi priceput realitatea, fie sunt simple voci angajate cu ora pentru a rosti „un rol" sau altul pe scena din Dealul Mitropoliei! Dacă ar fi fost însă cu adevărat nişte partide de sine stătătoare, ar fi avut ocazia să arate ce vor şi ce pot într-adevăr!... 

Să ne întrebăm, însă, de ce domnul Iliescu a luat atât de prompt şi de riscant - judecând după natura documentelor incriminatoare - apărarea domnului Isărescu? Credem că, în primul rând, cel puţin în ultimul an, Banca Naţională şi-a îndeplinit politica convenită cu guvernul şi sintetizată în aşa-numitul „punctaj" cu FMI. Respectiv, inflaţia a scăzut cu circa 70-80%, rezervele valutare s-au reconstituit (plecând de la zero) la un nivel dublu faţă de cel convenit, balanţa comercială s-a pozitivat pe primele zece luni, în 1994. În al doilea rând însă, domnul Isărescu este foarte agreat la FMI! Iar preşedintele României, în actualul vid de personalităţi, se simte la largul lui în politica internă. El îşi domină cu uşurinţă şi aliaţii, dar şi adversarii! Problemele unui preşedinte ca domnul Iliescu se află pe plan extern, unde atenția care i se acordă este încă sub cea pe care ar presupune-o rangul său de şef de stat! Or, prezervarea unui om de genul lui Mugur Isărescu, cu bună presă la Washington şi cu intrări excelente în lumea financiară, devine extrem de logică într-un atare context. În sfârşit, şi cu aceasta credem că ne apropiem cel mai mult de adevăr, nu este exclus ca întreaga afacere să fie dozată chiar de la Palatul Cotroceni! Unii atacă, publicând în presă fel şi fel de materiale; alţii atacă în Parlament; numai de la Cotroceni vine un sprijin ferm, chiar în ultimul moment! Oricum ar fi stat lucrurile în realitate, după actualul episod, domnul Mugur Isărescu iese extrem de îndatorat preşedintelui Iliescu. De-acum - oricât de autonomă ar fi BNR prin lege - cuvântul domnului Iliescu va avea un plus de greutate la Banca Naţională: că va fi nevoie de maşina de bani, că va fi nevoie de credite mai ieftine!... Și, nu ne îndoim, va fi al naibii nevoie. Și de una şi de alta, tocmai pentru că între politica financiară a Băncii Naţionale (cu rezultatele arătate mai sus) şi cea a guvernului, în planul economiei reale, nu a existat nici o legătură! Altfel spus, în economia reală s-au întâmplat prea puţine lucruri, iar „anestezia" oferită de politica Băncii Naţionale este pe sfârşite. Presiunile salariale vor împinge ochii tuturor spre tiparniţa de bani, iar dobânzile, încă mari pentru întreprinderile falimentare de stat, vor împinge ochii tuturor spre credite ieftine! Ceea ce ar închide cercul vicios! Numai că, vorba românului, unde e vorba de bani, nici Dumnezeu nu poate prea multe.

Spre o criză internă în PNŢ-CD? 

De mai bine de cinci luni, Corneliu Coposu, preşedintele PNŢ-CD, se află în Germania pentru îngrijirea sănătăţii. Natura bolii, operaţie la plămân vizând un abces pulmonar, dar şi vârsta domniei sale explică cu uşurinţă lipsa sa îndelungată din ţară. 

Într-un interviu oferit de dl Raţiu unui cotidian bucureştean, el a ridicat chestiunea alegerii „unei alte persoane, mai active" în fruntea PNŢ-CD. Dânsul are în vedere, desigur, chestiuni de ordin practic din activitatea PNŢ-CD, care se resimte de pe urma unei atât de îndelungi absenţe a d-lui Coposu.

Până aici, nimic anormal. Ceea ce surprinde însă este poziţia luată de dl Diaconescu, care într-o declaraţie pentru Mediafax, respinge ca „inoportune" declaraţiile d-lui Raţiu! 

Aici este mai mult decât o simplă deosebire de vederi între doi fruntaşi ai aceluiaşi partid. Însuşi dl Raţiu lasă să se înţeleagă că poziţia d-sale este împărtăşită şi de alți colegi din conducerea PNŢ-CD. Şi aprecierile d-lui Raţiu ni se par pertinente. Căci aici este vorba de mai mult decât de o simplă conjunctură de sănătate a d-lui Coposu. Aici este vorba de o mai veche tară a PNŢ-CD, şi anume vârsta foarte înaintată a conducerii sale! 

Mai devreme sau mai târziu, această problemă neglijată din falsă pudoare se va răzbuna! Deja PNŢ-CD are un aspect tot mai anchilozat, în special în Parlament, unde ne-am fi aşteptat la mult mai mult din partea celui mai mare partid de opoziţie! Apoi, recent, presa a relatat despre trecerea întregii organizaţii locale Galaţi la... PNŢ-Lambru! Cum, pe de altă parte, organizaţia de tineret a acestui partid se vădeşte destul de activă — a se vedea recentul miting pro-monarhist - este clar că problema întineririi conducerii nu se mai poate amâna prea multă vreme!...

Din Golf, ştiri bune, inclusiv pentru România. 

Mini-alerta de săptămânile trecute, când trupele irakiene au revenit la frontiera Kuweitului, a avut, se pare, și un efect pozitiv: reactivarea diplomatică în jurul crizei cronicizate din Golf. Sub acest aspect, diplomaţia rusă a reuşit să convingă Irakul să facă un pas major, de natură a urni lucrurile din punctul mort unde se aflau de peste patru ani. Iar pasul acesta este recunoaşterea solemnă și deplină a suveranităţii Kuweitului în actualele sale frontiere recunoscute pe plan internaţional. 

Desigur, aşa cum s-a reacţionat deja la Washington, pasul este foarte important, dar nu şi suficient. În optica americană - care are, de fapt, ultimul cuvânt la ONU, azi - ar mai fi necesari încă trei paşi, fără de care actualul embargou va continua: eliberarea prizonierilor politici din Irak, scoaterea de sub blocaj a bunurilor kuweitiene din Irak şi restrângerea, sub control internaţional, a programului militar irakian. Toate trei condițiile oferă destule prilejuri Americii pentru a mai găsi noduri în papură şi a mai profita de pe urma dificultăţilor majore pe care le întâmpină azi Irakul. Dar nu este exclus ca, sub presiunea aliaţilor europeni, SUA să admită rezolvarea acestei crize încă în 1995. 

O atare evoluţie în Golf ar fi extrem de profitabilă pentru ţara noastră. Cum se ştie, România are de recuperat datorii, recunoscute oficial și la Bagdad, de circa 1,6 miliarde de dolari! Embargoul a blocat nu numai comerţul nostru cu Irakul, care era destul de important, ci şi plata, în petrol, a acestei datorii, care echivalează cu întreaga rezervă valutară a ţării în momentul declanşării revoluţiei din decembrie 1989...

(articol scris de Corneliu DIDA, apărut în revista Mișcarea, anul III, nr. 17 (38), 16-30 nov. 1994)