Criză de hârtie sau criză a presei?
În ultimele zile,
atenţia publicului a fost atrasă de un nou fenomen cu alură de criză: ziarele
au apărut în tiraje înjumătățite, cu paginaţie micşorată pe fondul unei alarme
generale - nu e hârtie! Fabrica Letea, unicul producător naţional de hârtie de
ziar, a stopat producţia! Guvernul face presiuni economice pentru a distruge presa
independentă, cel mai redutabil adversar al său!
Să fie de vină oare monopolul hârtiei? Pe care guvernul îl mânuie din umbră pentru a distruge sau măcar a şantaja presa? Ceva de genul presiunilor fin dozate asupra guvernatorului BNR? Mărturisim că ideea - profesată şi de marii directori din presă - este destul de tentantă. În fond, cine mai face opoziţie puterii, dacă nu presa independentă? Opoziţia este tot mai anemică. Sindicatele s-au scindat, luând-o fie spre putere fie spre opoziţie. Dar oricât ar fi de tentantă, această idee nu ni se pare prea solidă. De altfel, curând-curând se va vedea dacă greşim au ba: dacă guvernul va elimina taxele vamale la hârtia de ziar, atunci el nu a urmărit distrugerea presei; ci, pur şi simplu, în haosul general, s-o fi întâmplat şi la Letea ceva neprevăzut.
În tot cazul, având în vedere gradul mare de dependenţă al actualei puteri faţă de Occident, este greu de crezut că guvernul va acţiona tocmai împotriva presei private, singura care mai dă ceva culoare şi o anume „legitimitate" pluralistă societăţii româneşti. Mai degrabă, actualele acuze aduse de presă vor fi abil exploatate de guvern, de îndată ce acesta va lua - nu ne îndoim - măsuri în favoarea ei!...
Este deci, actuala criză, una a hârtiei? Sau în spatele ei se ascunde, de fapt, o criză reală, de structură, a presei private româneşti? Noi credem că, mai degrabă, asistăm la o criză de structură a presei. O criză inerentă, având în vedere condiţia sa economică: o presă privată, în condiții de profundă concurenţă!
Presa este primul şi unicul domeniu complet privatizat. În ciuda unui triplu monopol de stat - al hârtiei, al tiparului şi al difuzării -între 1990-1992, ea s-a dezvoltat continuu, ajungând adevărată forţă, inclusiv sub raport financiar. Vremea aceea a apus însă! Concurenţa a devenit tot mai acerbă; tot mai complexă. Cotidienele concurează între ele; concurează cu audio-vizualul, tot mai divers, tot mai atractiv şi aproape gratuit, concurează cu alte cheltuieli dintr-un buget de familie tot mai restrâns! Un ziar costă cât o pâine sau cât jumătate de litru de lapte. Este evident că mulţi salariaţi sau pensionari nu-şi mai pot permite presa. De aici, o scădere drastică continuă a tirajelor! Iar acest fenomen nu iartă pe nimeni. Mai devreme sau mai târziu, cea mai mare parte a actualelor cotidiane şi săptămânale va dispărea. O spune legea concurenţei; ne-o arată realitatea!
Pe urmă, chiar are Capitala noastră nevoie de paisprezece (!) cotidiene?! Cele mai multe capitale vest-europene, comparabile ca mărime cu Bucureştii, nu au mai mult de trei sau patru. Ba, uneori, nici atâtea! Şi atunci? Suntem noi mai „pluralişti" sau mai bogați decât vienezii, madrilenii sau atenienii?!
Şi încă: pot fi, în condiţii normale, cotidienele noastre rentabile? Judecând după ce se întâmplă în vestul Europei, nici poveste! Or, dacă şi noi ne îndreptăm spre acelaşi gen de normalitate ca şi cel din vestul Europei ar trebui să ne aşteptăm la evoluţii similare. Încât, pe măsură ce o anumită fervoare a politicului şi socialului s-a mai răcit, pe măsură ce presa a dezamăgit prin stil, orientare şi ton, tirajele au diminuat; rentabilitatea scăzând şi ea. Se va ajunge curând - dacă nu s-a şi ajuns deja - la situaţia în care cotidienele nu se vor putea menţine numai prin propria lor vânzare plus publicitatea. Indiferent de tirajul lor sau de faima ce-au avut-o! Şi atunci, se va întâmpla la noi ceea ce se întâmplă curent în Occident: în spatele celor mai mari cotidiene „naţionale” - să rămânem la ele deocamdată - se vor afla banii celor dispuşi să plătească pentru unicul produs real al presei: capacitatea de orientare a opiniei publice! Vremea când România va produce - la scenă deschisă - un Tapie sau un Berlusconi - nu este departe!
Să fie de vină oare monopolul hârtiei? Pe care guvernul îl mânuie din umbră pentru a distruge sau măcar a şantaja presa? Ceva de genul presiunilor fin dozate asupra guvernatorului BNR? Mărturisim că ideea - profesată şi de marii directori din presă - este destul de tentantă. În fond, cine mai face opoziţie puterii, dacă nu presa independentă? Opoziţia este tot mai anemică. Sindicatele s-au scindat, luând-o fie spre putere fie spre opoziţie. Dar oricât ar fi de tentantă, această idee nu ni se pare prea solidă. De altfel, curând-curând se va vedea dacă greşim au ba: dacă guvernul va elimina taxele vamale la hârtia de ziar, atunci el nu a urmărit distrugerea presei; ci, pur şi simplu, în haosul general, s-o fi întâmplat şi la Letea ceva neprevăzut.
În tot cazul, având în vedere gradul mare de dependenţă al actualei puteri faţă de Occident, este greu de crezut că guvernul va acţiona tocmai împotriva presei private, singura care mai dă ceva culoare şi o anume „legitimitate" pluralistă societăţii româneşti. Mai degrabă, actualele acuze aduse de presă vor fi abil exploatate de guvern, de îndată ce acesta va lua - nu ne îndoim - măsuri în favoarea ei!...
Este deci, actuala criză, una a hârtiei? Sau în spatele ei se ascunde, de fapt, o criză reală, de structură, a presei private româneşti? Noi credem că, mai degrabă, asistăm la o criză de structură a presei. O criză inerentă, având în vedere condiţia sa economică: o presă privată, în condiții de profundă concurenţă!
Presa este primul şi unicul domeniu complet privatizat. În ciuda unui triplu monopol de stat - al hârtiei, al tiparului şi al difuzării -între 1990-1992, ea s-a dezvoltat continuu, ajungând adevărată forţă, inclusiv sub raport financiar. Vremea aceea a apus însă! Concurenţa a devenit tot mai acerbă; tot mai complexă. Cotidienele concurează între ele; concurează cu audio-vizualul, tot mai divers, tot mai atractiv şi aproape gratuit, concurează cu alte cheltuieli dintr-un buget de familie tot mai restrâns! Un ziar costă cât o pâine sau cât jumătate de litru de lapte. Este evident că mulţi salariaţi sau pensionari nu-şi mai pot permite presa. De aici, o scădere drastică continuă a tirajelor! Iar acest fenomen nu iartă pe nimeni. Mai devreme sau mai târziu, cea mai mare parte a actualelor cotidiane şi săptămânale va dispărea. O spune legea concurenţei; ne-o arată realitatea!
Pe urmă, chiar are Capitala noastră nevoie de paisprezece (!) cotidiene?! Cele mai multe capitale vest-europene, comparabile ca mărime cu Bucureştii, nu au mai mult de trei sau patru. Ba, uneori, nici atâtea! Şi atunci? Suntem noi mai „pluralişti" sau mai bogați decât vienezii, madrilenii sau atenienii?!
Şi încă: pot fi, în condiţii normale, cotidienele noastre rentabile? Judecând după ce se întâmplă în vestul Europei, nici poveste! Or, dacă şi noi ne îndreptăm spre acelaşi gen de normalitate ca şi cel din vestul Europei ar trebui să ne aşteptăm la evoluţii similare. Încât, pe măsură ce o anumită fervoare a politicului şi socialului s-a mai răcit, pe măsură ce presa a dezamăgit prin stil, orientare şi ton, tirajele au diminuat; rentabilitatea scăzând şi ea. Se va ajunge curând - dacă nu s-a şi ajuns deja - la situaţia în care cotidienele nu se vor putea menţine numai prin propria lor vânzare plus publicitatea. Indiferent de tirajul lor sau de faima ce-au avut-o! Şi atunci, se va întâmpla la noi ceea ce se întâmplă curent în Occident: în spatele celor mai mari cotidiene „naţionale” - să rămânem la ele deocamdată - se vor afla banii celor dispuşi să plătească pentru unicul produs real al presei: capacitatea de orientare a opiniei publice! Vremea când România va produce - la scenă deschisă - un Tapie sau un Berlusconi - nu este departe!
Starea
economiei: Cifre „bune", realităţi sumbre
Judecând după ultimele date publicate de Comisia Națională de Statistică, în primele zece luni ale lui 1994 treaba a mers mai degrabă bine în economia românească.
Astfel, pe zece luni din 1994, producţia industrială a crescut prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 5,1%. Pe acelaşi interval a crescut şi productivitatea muncii cu 9%. Aceleaşi cifre bune se remarcă şi pentru comerţul exterior. După ce încă din august balanţa comercială se echilibrase, acum, pe primele zece luni, ea înregistrează un sold excedentar de aproape trei sute patruzeci de milioane de dolari! Este efectul unei creşteri lună de lună a exporturilor, în acest an atingându-se un ritm de creştere a exporturilor de circa 30%.
Dacă aceste cifre ar oglindi corect realitatea, treaba ar fi bună. Din păcate, nu ştim nimic despre metodologia de calcul folosită. Pe de altă parte, inflaţia se menţine în limitele prevăzute, extrapolat pe `94. Însă deja în ultimele două luni ritmul inflației s-a dublat faţă ceea ce a fost în vară! În octombrie rata a fost de 4,9 la sută; în iulie-august fusese 1,9-2,4 la sută. Corespunzător acestei tendinţe de uşoară creştere a inflaţiei, s-au mărit şi dobânzile în ultimele două săptămâni. Şi tot un aspect profund negativ - vânzările de mărfuri şi servicii în primele zece luni ale lui 1994 continuă să fie mai mici decât cele din acelaşi interval al lui ‘93. Ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a populaţiei a continuat să scadă! Prin urmare, nici poveste: promisiunea premierului Văcăroiu că în acest an puterea de cumpărare ar putea creşte cu până la 10% rămâne o pură iluzie! Iar recenta creştere a salariilor din domeniile bugetare, ca şi anunţata, pentru 1 decembrie, creştere a pensiilor cu 18-21% nu pot face faţă scumpetei.
Ca urmare a tuturor acestor fapte, piaţa internă, singura care măsoară efectiv cum stăm, se află pe mai departe îngustată grav! Piaţă îngustă, capacitate de plată redusă - aceasta înseamnă comenzi în scădere; deci relansarea nu e pe curând. Nici o mirare că producţia pe stoc şi blocajul economico-financiar fac ravagii. Numai plăţile restante între agenţii economici industriali depăşesc şase-șapte mii de miliarde de lei!
Impactul în social este grav. Tot de la Comisia Naţională de Statistică aflăm că şomajul (în plată) este de 10,8%. Adică mai mare ca oricând! Şi unde să mai punem că marea privatizare şi restructurarea economică - care generează un şomaj masiv, inevitabil în primul lor an de aplicare - sunt încă blocate!
Cât despre investiții, singurele care dau măsura relansării efective, ele nu se prea mişcă. Nici cele româneşti - ale statului, în primul rând - şi nici cele străine, în care mulţi şi-au pus atâtea speranţe. De ce aşa ceva? Simplu: în condiţiile unui credit atât de scump (cu dobânzi de 90-100%) investiţiile pe termen mediu sau lung sunt o aventură. Şi cum nu sunt semne că dobânzile vor scădea prea curând, relansarea nu este nici ea pentru viitorul imediat. Cât despre investiţiile străine, anul 1994 va fi - vorba românului - „un an mediu". Adică mai prost ca 1993 şi mai bun ca 1995. Pentru ce să investească străinii masiv ca să câştige puţin, când, în România anului de grație 1994, se poate şi invers?!
Cum stăm, economic vorbind? Păi stăm mai degrabă invers de cum o indică statistica oficială. Vorba dlui Măgureanu de la SRI: „zona economică rămâne cea mai sensibilă pentru securitatea țării”. Tot Securitatea, săraca...
Raportul SRI: între amenințări grave și pericole imaginare
Judecând după ultimele date publicate de Comisia Națională de Statistică, în primele zece luni ale lui 1994 treaba a mers mai degrabă bine în economia românească.
Astfel, pe zece luni din 1994, producţia industrială a crescut prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 5,1%. Pe acelaşi interval a crescut şi productivitatea muncii cu 9%. Aceleaşi cifre bune se remarcă şi pentru comerţul exterior. După ce încă din august balanţa comercială se echilibrase, acum, pe primele zece luni, ea înregistrează un sold excedentar de aproape trei sute patruzeci de milioane de dolari! Este efectul unei creşteri lună de lună a exporturilor, în acest an atingându-se un ritm de creştere a exporturilor de circa 30%.
Dacă aceste cifre ar oglindi corect realitatea, treaba ar fi bună. Din păcate, nu ştim nimic despre metodologia de calcul folosită. Pe de altă parte, inflaţia se menţine în limitele prevăzute, extrapolat pe `94. Însă deja în ultimele două luni ritmul inflației s-a dublat faţă ceea ce a fost în vară! În octombrie rata a fost de 4,9 la sută; în iulie-august fusese 1,9-2,4 la sută. Corespunzător acestei tendinţe de uşoară creştere a inflaţiei, s-au mărit şi dobânzile în ultimele două săptămâni. Şi tot un aspect profund negativ - vânzările de mărfuri şi servicii în primele zece luni ale lui 1994 continuă să fie mai mici decât cele din acelaşi interval al lui ‘93. Ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a populaţiei a continuat să scadă! Prin urmare, nici poveste: promisiunea premierului Văcăroiu că în acest an puterea de cumpărare ar putea creşte cu până la 10% rămâne o pură iluzie! Iar recenta creştere a salariilor din domeniile bugetare, ca şi anunţata, pentru 1 decembrie, creştere a pensiilor cu 18-21% nu pot face faţă scumpetei.
Ca urmare a tuturor acestor fapte, piaţa internă, singura care măsoară efectiv cum stăm, se află pe mai departe îngustată grav! Piaţă îngustă, capacitate de plată redusă - aceasta înseamnă comenzi în scădere; deci relansarea nu e pe curând. Nici o mirare că producţia pe stoc şi blocajul economico-financiar fac ravagii. Numai plăţile restante între agenţii economici industriali depăşesc şase-șapte mii de miliarde de lei!
Impactul în social este grav. Tot de la Comisia Naţională de Statistică aflăm că şomajul (în plată) este de 10,8%. Adică mai mare ca oricând! Şi unde să mai punem că marea privatizare şi restructurarea economică - care generează un şomaj masiv, inevitabil în primul lor an de aplicare - sunt încă blocate!
Cât despre investiții, singurele care dau măsura relansării efective, ele nu se prea mişcă. Nici cele româneşti - ale statului, în primul rând - şi nici cele străine, în care mulţi şi-au pus atâtea speranţe. De ce aşa ceva? Simplu: în condiţiile unui credit atât de scump (cu dobânzi de 90-100%) investiţiile pe termen mediu sau lung sunt o aventură. Şi cum nu sunt semne că dobânzile vor scădea prea curând, relansarea nu este nici ea pentru viitorul imediat. Cât despre investiţiile străine, anul 1994 va fi - vorba românului - „un an mediu". Adică mai prost ca 1993 şi mai bun ca 1995. Pentru ce să investească străinii masiv ca să câştige puţin, când, în România anului de grație 1994, se poate şi invers?!
Cum stăm, economic vorbind? Păi stăm mai degrabă invers de cum o indică statistica oficială. Vorba dlui Măgureanu de la SRI: „zona economică rămâne cea mai sensibilă pentru securitatea țării”. Tot Securitatea, săraca...
Raportul SRI: între amenințări grave și pericole imaginare
Recentul raport
prezentat de S.R.I. a fost mult mai bine primit, decât precedentul. Dar notele
au evoluat destul de larg: de la cvasi-extazieri până la constatarea, corectă,
de altfel, a unui parlamentar, conform căreia ”raportul grupează lucruri
semnalate mai întâi de presă". Dar ne putem întreba dacă nu cumva cel
puţin „o anumită parte a presei" nu primeşte anumite informaţii tocmai
din partea unor servicii specializate, care găsesc cu cale să transmită astfel,
mai rapid, unele semnale spre publicul larg. Dar oricât de tentantă ar fi o
analiză a acestui raport, nu aici şi acum este cazul să o facem.
Ceea ce atrage însă atenţia la prezentul raport este o clară disproporţie, care rezultă din modul uniform şi egal în care sunt tratate probleme de o factură şi gravitate cu totul inegale. Din categoria problemelor de maximă gravitate atacate de raport vom cita numai câteva:
—„economia este zona cea mai sensibilă a securităţii naţionale";
—„în ultimii ani s-au făcut numai afaceri proaste";
—„circa 38% din economia românească este în mâna celor cu bani «murdari'»";
—„există o puzderie de firme străine în spatele cărora (sau în legătură directă cu care) se află fel şi fel de organizaţii clandestine sau teroriste din ţările arabe, India sau Kurdistan";
—„minoritatea maghiară este agitată din afară de fel de fel de idei separatiste, iredentiste, autonomiste";
—„minoritatea ucraineană este agitată de însuși ...ambasadorul Ucrainei la Bucureşti”;
- ”serviciile de spionaj ale ţărilor vecine sunt tot mai active şi interesate de treburile româneşti"...
În orice altă ţară, această serie de probleme de gravitate maximă ar fi pus pe foc guvernul, preşedinţia şi parlamentul; ar fi căzut capete; s-ar fi iscat scandal! În România anului 1994, nici vorbă de aşa ceva! Când asemenea lucruri se produc zi de zi — şi fără, nici un fel de ripostă, căci, de exemplu, acel ambasador n-a fost încă expulzat! — grija S.R.I., a Parlamentului, a presei este... recrudescenţa Mişcării Legionare! Sinistră disproporţie dacă ne gândim ce tip de mentalitate ascunde ea!
Dar, fie! Să zicem că pericolul constituţional numărul unu ar fi această „recrudescenţă"! A spus-o şi dl Roman la România Actualităţi - rezon! Dar cine lucrează la aşa ceva?! Lucrează cumva grupuri paramilitare, clandestine, teroriste?! Aş!! O fac „Gazeta de Vest", „Puncte cardinale", Editura Gordian şi Editura Marineasa. Cum anume activează ele? Păi, aşa cum procedează orice revistă, orice editură: la lumina zilei, cu anunţuri de presă, cu abonamente, cu lansări de carte etc. ”Măi să fie! Uite ce-am ajuns!" — ar putea exclama orice „fost" mai slab de ţâţână sau orice persoană care nu a citit - să zicem - „Gazeta de Vest". Cine însă a citit aceste reviste sau - concedăm - şi cărţile editate de acele edituri, ar avea destule motive să zâmbească. Căci a pune pe acelaşi plan - acordându-le şi capitole identice ca întindere - activitatea de la „Gazeta dc Vest" şi realităţile sumbre, de-a dreptul alarmante, descrise în raport şi enumerate mai sus, iată un lucru la care nu te-ai aştepta de la SRI! Sau, poate, mai ştii? Or fi şi aici ceva ”calcule" ascunse.
Pe de-o parte, este agitat un aşa-zis „pericol tradiţional" (şi „credibil" încă pentru mulți neavizaţi).
Pe de alta, se scot în faţă tocmai grupuri aflate, practic, sub controlul informativ al S.R.1.-ului (şi, probabil, al multor altora), grupuri care n-au nici o şansă de a construi ceva viabil, în conformitate cu realităţile ţării, cu nevoile ei, tocmai pentru că sunt axate exclusiv pe trecut.
Nu facem aici socotelile altora şi nici nu ne propunem să apărăm sau să învinuim pe cineva.
Dar cele mai mari pericole care ameninţă societatea românească sunt în primul rând corupţia, ineficienţa, cosmopolitismul şi găunoşenia clasei politice! Iar aceste grave pericole nu vor putea fi înlăturate decât prin acţiuni serioase şi nu prin atitudini axate pe trecut, incapabile să ofere soluţii pentru problemele de azi ale societăţii româneşti.
(articol scris de Dr. Corneliu DIDA, apărut în revista Mișcarea, anul III, nr. 18 (39), 1-15 dec. 1994)
Ceea ce atrage însă atenţia la prezentul raport este o clară disproporţie, care rezultă din modul uniform şi egal în care sunt tratate probleme de o factură şi gravitate cu totul inegale. Din categoria problemelor de maximă gravitate atacate de raport vom cita numai câteva:
—„economia este zona cea mai sensibilă a securităţii naţionale";
—„în ultimii ani s-au făcut numai afaceri proaste";
—„circa 38% din economia românească este în mâna celor cu bani «murdari'»";
—„există o puzderie de firme străine în spatele cărora (sau în legătură directă cu care) se află fel şi fel de organizaţii clandestine sau teroriste din ţările arabe, India sau Kurdistan";
—„minoritatea maghiară este agitată din afară de fel de fel de idei separatiste, iredentiste, autonomiste";
—„minoritatea ucraineană este agitată de însuși ...ambasadorul Ucrainei la Bucureşti”;
- ”serviciile de spionaj ale ţărilor vecine sunt tot mai active şi interesate de treburile româneşti"...
În orice altă ţară, această serie de probleme de gravitate maximă ar fi pus pe foc guvernul, preşedinţia şi parlamentul; ar fi căzut capete; s-ar fi iscat scandal! În România anului 1994, nici vorbă de aşa ceva! Când asemenea lucruri se produc zi de zi — şi fără, nici un fel de ripostă, căci, de exemplu, acel ambasador n-a fost încă expulzat! — grija S.R.I., a Parlamentului, a presei este... recrudescenţa Mişcării Legionare! Sinistră disproporţie dacă ne gândim ce tip de mentalitate ascunde ea!
Dar, fie! Să zicem că pericolul constituţional numărul unu ar fi această „recrudescenţă"! A spus-o şi dl Roman la România Actualităţi - rezon! Dar cine lucrează la aşa ceva?! Lucrează cumva grupuri paramilitare, clandestine, teroriste?! Aş!! O fac „Gazeta de Vest", „Puncte cardinale", Editura Gordian şi Editura Marineasa. Cum anume activează ele? Păi, aşa cum procedează orice revistă, orice editură: la lumina zilei, cu anunţuri de presă, cu abonamente, cu lansări de carte etc. ”Măi să fie! Uite ce-am ajuns!" — ar putea exclama orice „fost" mai slab de ţâţână sau orice persoană care nu a citit - să zicem - „Gazeta de Vest". Cine însă a citit aceste reviste sau - concedăm - şi cărţile editate de acele edituri, ar avea destule motive să zâmbească. Căci a pune pe acelaşi plan - acordându-le şi capitole identice ca întindere - activitatea de la „Gazeta dc Vest" şi realităţile sumbre, de-a dreptul alarmante, descrise în raport şi enumerate mai sus, iată un lucru la care nu te-ai aştepta de la SRI! Sau, poate, mai ştii? Or fi şi aici ceva ”calcule" ascunse.
Pe de-o parte, este agitat un aşa-zis „pericol tradiţional" (şi „credibil" încă pentru mulți neavizaţi).
Pe de alta, se scot în faţă tocmai grupuri aflate, practic, sub controlul informativ al S.R.1.-ului (şi, probabil, al multor altora), grupuri care n-au nici o şansă de a construi ceva viabil, în conformitate cu realităţile ţării, cu nevoile ei, tocmai pentru că sunt axate exclusiv pe trecut.
Nu facem aici socotelile altora şi nici nu ne propunem să apărăm sau să învinuim pe cineva.
Dar cele mai mari pericole care ameninţă societatea românească sunt în primul rând corupţia, ineficienţa, cosmopolitismul şi găunoşenia clasei politice! Iar aceste grave pericole nu vor putea fi înlăturate decât prin acţiuni serioase şi nu prin atitudini axate pe trecut, incapabile să ofere soluţii pentru problemele de azi ale societăţii româneşti.
(articol scris de Dr. Corneliu DIDA, apărut în revista Mișcarea, anul III, nr. 18 (39), 1-15 dec. 1994)
Facebook
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.