Convenția PD
(FSN) de la Cluj-Napoca și manevrele d-lui Roman
În marasmul care
a lovit mai toate partidele, conclavul PD(SN) reunit recent la Cluj-Napoca şi-a
fixat, cu destul tupeu, scopul final: „locul unui partid democrat este la
guvernare"! Petre Roman dixit. Cum ţara e plină de partide - toate „democrate"
— şi cum în democraţie se guvernează, totuşi, pe rând, această formulă are un
singur temei: omul îşi face curaj, de unul singur!
Acum, că avem lămurită principala semnificaţie a celor petrecute la conclavul de la Cluj-Napoca, să ne întrebăm: care vor fi fost însă obiectivele intermediare - veritabili „sfinţi" care te mănâncă, până să ajungi la „dumnezeul” guvernării? Conştient de propriul său marasm, dar sesizându-1 corect şi pe al altora, domnul Roman îşi pregăteşte ofensiva nesperat de bine. Astfel, însuşi locul ales — Cluj-Napoca — este destul de sugestiv. După Declaraţia din vară, de la Oradea, acum urmează Cluj-Napoca. De ce, din nou în Ardeal? Din trei motive, cel puţin.
Mai întâi, pentru liderii PD(FSN) mentalităţile politice din Ardeal le-ar putea fi „mai de bun augur". Mai ales că vechiul regat le-a fost pe deplin ostil la recentele alegeri locale de la Brăila, Slatina, Oneşti etc. Ardealul, se speră pe aleea Modrogan, le-ar acorda o altă şansă. Încât, după Oradea a urmat Cluj-Napoca, centru universitar, industrial şi bancar de mare iradiere culturală şi nu numai în întreaga zonă de nord şi de vest a României. Dacă faci acolo o bună figură — organizare, ţinută, oaspeţi, tot dichisul — dai la iuţeală lovitura, nu-i aşa? Mai ales când — vorba domnului Roman — te-ai „născut cu năframa Transilvaniei pe faţă"...
În al doilea rând, în Ardeal îşi au fieful două mari formaţii politice, azi în criză evidentă: Convenţia Democratică şi PUNR. Cu un discurs politic „modern", „occidentalizat" nevoie mare, domnul Petre Roman speră să aibă mult mai mult ecou la Cluj-Napoca, decât ar fi putut avea la Iaşi, Oneşti, Brăila, Slatina sau Bucureşti. De altfel, încă de la schisma FSN din primăvara lui 1992, aripa Roman a fostului FSN, prin discursul său politic, a concurat mai degrabă pe voturile Convenţiei Democratice, lăsând stânga tradiţională şi satele aripii Iliescu. În bună măsură, scorul mediocru al CDR din sept. 1992 se explică şi aşa. După cum, şi nesperat de bunul scor de 10% al PD(FSN) pe atunci, tot pe această cale se explică. Prin urmare, având deja „antrenament", iar la Cluj-Napoca şi împrejurimi fiind destui votanţi ai CDR, azi dezamăgiţi, domnul Roman se aşteaptă, probabil, la noi progrese în Ardeal pentru partidul său. O logică similară vizează, desigur, şi electoratul simpatizant până de curând cu PUNR. A se vedea divergenţele majore între cuplul Funar-Gavra şi domnul Sălăgean, a cărui activitate în Senat a reuşit să blocheze programul marii privatizări al guvernului Văcăroiu. Cum PUNR a făcut greşeala de a intra în guvernul Văcăroiu taman acum, când acest guvern se află blocat în prag de iarnă, nu e de mirare că electoratul PUNR, deja dezamăgit de scandalul Caritas, este extrem de fluid şi disponibil. Cum pentru mulţi foşti simpatizanţi PUNR este greu de făcut saltul spre CDR, să zicem, domnul Roman îşi va fi făcut socoteala că unii dintre ei se vor acomoda mai uşor ca o aripă „fostă" FSN. Sesizând deci reculul CDR şi PUNR, plasarea recentului conclav PD(FSN) la Cluj-Napoca a fost o mişcare politicianistă abilă.
În al treilea rând, domnul Roman a mai urmărit ceva: o paradă a „bunelor" şi „înaltelor" sale relaţii în Occident. Şi a reuşit: delegaţii din Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Grecia, Israel şi Consiliul Europei — toate socialiste — au onorat generos conclavul de la Cluj-Napoca. De unde, o anumită consolidare a poziţiei domnului Roman în partid: cine altul ar mai scoate cu atâta succes, partidul, în Europa, nu-i aşa?... De unde un efect de şarm propagandistic „emanat" în toată zona, nu ne îndoim. Astfel, asidua curte pe care dl Roman o face de un timp micului PSDR (Cunescu) a mai marcat un punct. Poate unul decisiv. Căci domnul Cunescu a rostit deja acolo formula atât de aşteptată: „să ne unim forţele"! Fuziune sau alianţă, domnul Roman pleacă deja câştigător. Pe de o parte, pe o atare cale el va moşteni „legitimitatea" social-democrată încarnată azi de PSDR (Cunescu); pe de alta, el îşi facilitează enorm calea spre fotoliul din Internaţionala Socialistă. În sfârşit, apropierea dintre aceste două partide va crea o breşă în unitatea tot mai iluzorie a Convenţiei Democratice! O unificare PSDR (Cunescu) cu PD(FSN) ar însemna intrarea pe uşa din dos a domnului Roman în Convenţia Democratică. O alianţă a celor două partide ar pune în discuţie rămânerea PSDR (Cunescu) în CDR. Recenta suspendare a PSDR din Convenţie are la bază tocmai apropierea deocamdată preliminară a celor două partide social-democrate. Cum deja există precedentul Alianţei Liberale (între PAC şi PNL-Quintus), Convenţia ar urma - într-o asemenea ipoteză — fie să se desfiinţeze, fie să se redefinească drastic!...
Până una alta, parşivele cântece de sirenă ale domnului Roman subminează, masiv şi cu succes, CDR! Pentru a ajunge la guvernare, dânsul este în stare de gesturi extreme şi groteşti. Astfel, partidul domnului Roman îi întinde o mână prietenească lui Miron Cozma (cel care 1-a alungat, cu minerii, de la guvernare!), invitându-1 în Aleea Modrogan! Iar regelui Mihai, căruia i-a refuzat în aprilie 1990 viza pe aeroportul din Geneva, şi pe care, în decembrie 1990 l-a reţinut cu forţa pe autostrada spre Piteşti, Regelui deci, domnul Roman îi face azi avansuri deplasate. Cităm: (declararea lui Mihai I ca personna non grata) „este un demers fără logică şi care contravine Constituţiei României. De aici se vede încă odată frica preşedintelui Ion Iliescu de regele Mihai". Bune, deci, şi voturile monarhiste, nu? Pe lângă atare tupeu, acuzele de corupţie sunt floare la ureche, nu-i aşa?...
Dacă nimeni în CDR nu va sesiza la timp actualele manevre ale domnului Roman, lucrurile vor merge ca și cum sciziunea „marelui" FSN în aprilie 1992, ar fi avut un schepsis cu bătaie lungă. Pe de o parte, aripa Roman preia mesajul CDR, îi ia şi o parte din voturi, iar azi îi pregăteşte ruptura; pe de altă parte, aripa Iliescu va domni la stânga! Pe această cale vom căpăta curând-curând o „rotativă" guvernamentală, în care, în mod perpetuu, „vin ai noştri, pleacă ai noştri"! În ochii noştri, CDR a şi murit. Nu ei îi ducem noi grija sau dorul. Dar în perspectiva descrisă mai sus, cine şi unde va face opoziţia activă contra ”rotativei"? Sau, cumva, renunţăm la pluralism?!...
Acum, că avem lămurită principala semnificaţie a celor petrecute la conclavul de la Cluj-Napoca, să ne întrebăm: care vor fi fost însă obiectivele intermediare - veritabili „sfinţi" care te mănâncă, până să ajungi la „dumnezeul” guvernării? Conştient de propriul său marasm, dar sesizându-1 corect şi pe al altora, domnul Roman îşi pregăteşte ofensiva nesperat de bine. Astfel, însuşi locul ales — Cluj-Napoca — este destul de sugestiv. După Declaraţia din vară, de la Oradea, acum urmează Cluj-Napoca. De ce, din nou în Ardeal? Din trei motive, cel puţin.
Mai întâi, pentru liderii PD(FSN) mentalităţile politice din Ardeal le-ar putea fi „mai de bun augur". Mai ales că vechiul regat le-a fost pe deplin ostil la recentele alegeri locale de la Brăila, Slatina, Oneşti etc. Ardealul, se speră pe aleea Modrogan, le-ar acorda o altă şansă. Încât, după Oradea a urmat Cluj-Napoca, centru universitar, industrial şi bancar de mare iradiere culturală şi nu numai în întreaga zonă de nord şi de vest a României. Dacă faci acolo o bună figură — organizare, ţinută, oaspeţi, tot dichisul — dai la iuţeală lovitura, nu-i aşa? Mai ales când — vorba domnului Roman — te-ai „născut cu năframa Transilvaniei pe faţă"...
În al doilea rând, în Ardeal îşi au fieful două mari formaţii politice, azi în criză evidentă: Convenţia Democratică şi PUNR. Cu un discurs politic „modern", „occidentalizat" nevoie mare, domnul Petre Roman speră să aibă mult mai mult ecou la Cluj-Napoca, decât ar fi putut avea la Iaşi, Oneşti, Brăila, Slatina sau Bucureşti. De altfel, încă de la schisma FSN din primăvara lui 1992, aripa Roman a fostului FSN, prin discursul său politic, a concurat mai degrabă pe voturile Convenţiei Democratice, lăsând stânga tradiţională şi satele aripii Iliescu. În bună măsură, scorul mediocru al CDR din sept. 1992 se explică şi aşa. După cum, şi nesperat de bunul scor de 10% al PD(FSN) pe atunci, tot pe această cale se explică. Prin urmare, având deja „antrenament", iar la Cluj-Napoca şi împrejurimi fiind destui votanţi ai CDR, azi dezamăgiţi, domnul Roman se aşteaptă, probabil, la noi progrese în Ardeal pentru partidul său. O logică similară vizează, desigur, şi electoratul simpatizant până de curând cu PUNR. A se vedea divergenţele majore între cuplul Funar-Gavra şi domnul Sălăgean, a cărui activitate în Senat a reuşit să blocheze programul marii privatizări al guvernului Văcăroiu. Cum PUNR a făcut greşeala de a intra în guvernul Văcăroiu taman acum, când acest guvern se află blocat în prag de iarnă, nu e de mirare că electoratul PUNR, deja dezamăgit de scandalul Caritas, este extrem de fluid şi disponibil. Cum pentru mulţi foşti simpatizanţi PUNR este greu de făcut saltul spre CDR, să zicem, domnul Roman îşi va fi făcut socoteala că unii dintre ei se vor acomoda mai uşor ca o aripă „fostă" FSN. Sesizând deci reculul CDR şi PUNR, plasarea recentului conclav PD(FSN) la Cluj-Napoca a fost o mişcare politicianistă abilă.
În al treilea rând, domnul Roman a mai urmărit ceva: o paradă a „bunelor" şi „înaltelor" sale relaţii în Occident. Şi a reuşit: delegaţii din Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Grecia, Israel şi Consiliul Europei — toate socialiste — au onorat generos conclavul de la Cluj-Napoca. De unde, o anumită consolidare a poziţiei domnului Roman în partid: cine altul ar mai scoate cu atâta succes, partidul, în Europa, nu-i aşa?... De unde un efect de şarm propagandistic „emanat" în toată zona, nu ne îndoim. Astfel, asidua curte pe care dl Roman o face de un timp micului PSDR (Cunescu) a mai marcat un punct. Poate unul decisiv. Căci domnul Cunescu a rostit deja acolo formula atât de aşteptată: „să ne unim forţele"! Fuziune sau alianţă, domnul Roman pleacă deja câştigător. Pe de o parte, pe o atare cale el va moşteni „legitimitatea" social-democrată încarnată azi de PSDR (Cunescu); pe de alta, el îşi facilitează enorm calea spre fotoliul din Internaţionala Socialistă. În sfârşit, apropierea dintre aceste două partide va crea o breşă în unitatea tot mai iluzorie a Convenţiei Democratice! O unificare PSDR (Cunescu) cu PD(FSN) ar însemna intrarea pe uşa din dos a domnului Roman în Convenţia Democratică. O alianţă a celor două partide ar pune în discuţie rămânerea PSDR (Cunescu) în CDR. Recenta suspendare a PSDR din Convenţie are la bază tocmai apropierea deocamdată preliminară a celor două partide social-democrate. Cum deja există precedentul Alianţei Liberale (între PAC şi PNL-Quintus), Convenţia ar urma - într-o asemenea ipoteză — fie să se desfiinţeze, fie să se redefinească drastic!...
Până una alta, parşivele cântece de sirenă ale domnului Roman subminează, masiv şi cu succes, CDR! Pentru a ajunge la guvernare, dânsul este în stare de gesturi extreme şi groteşti. Astfel, partidul domnului Roman îi întinde o mână prietenească lui Miron Cozma (cel care 1-a alungat, cu minerii, de la guvernare!), invitându-1 în Aleea Modrogan! Iar regelui Mihai, căruia i-a refuzat în aprilie 1990 viza pe aeroportul din Geneva, şi pe care, în decembrie 1990 l-a reţinut cu forţa pe autostrada spre Piteşti, Regelui deci, domnul Roman îi face azi avansuri deplasate. Cităm: (declararea lui Mihai I ca personna non grata) „este un demers fără logică şi care contravine Constituţiei României. De aici se vede încă odată frica preşedintelui Ion Iliescu de regele Mihai". Bune, deci, şi voturile monarhiste, nu? Pe lângă atare tupeu, acuzele de corupţie sunt floare la ureche, nu-i aşa?...
Dacă nimeni în CDR nu va sesiza la timp actualele manevre ale domnului Roman, lucrurile vor merge ca și cum sciziunea „marelui" FSN în aprilie 1992, ar fi avut un schepsis cu bătaie lungă. Pe de o parte, aripa Roman preia mesajul CDR, îi ia şi o parte din voturi, iar azi îi pregăteşte ruptura; pe de altă parte, aripa Iliescu va domni la stânga! Pe această cale vom căpăta curând-curând o „rotativă" guvernamentală, în care, în mod perpetuu, „vin ai noştri, pleacă ai noştri"! În ochii noştri, CDR a şi murit. Nu ei îi ducem noi grija sau dorul. Dar în perspectiva descrisă mai sus, cine şi unde va face opoziţia activă contra ”rotativei"? Sau, cumva, renunţăm la pluralism?!...
Acordul
ruso-moldav pentru retragerea trupelor ruse din Moldova
Acest acord a fost semnat la 21 octombrie, la Moscova, în prezența lui Elţîn şi Snegur. Contrar denumirii sale, el stipulează mai degrabă rămânerea trupelor ruse acolo unde ele sunt deja! Căci retragerea este prevăzută a se face în trei ani de la „îndeplinirea condiţiilor interne de stat necesare”! Sub atare formulă încape orice; inclusiv un alt acord privind rămânerea! Nici o mirare că Lebed „scuipă pe acest tratat", sau că - mai pragmatică — conducerea de la Chişinău se cam gândeşte la semnarea acordurilor militare ale CSI, ceea ce ar însemna aducerea armatei ruse la Prut...
Între timp, tratativele româno-ruse pentru noul Tratat bat pasul pe loc. Cauza - chestiunea pactului Molotov-Ribentropp, pe care ruşii îl vor complet trecut sub tăcere. Noi credem că, decât un Tratat prost, mai bine nimic! A se vedea avortatul tratat Iliescu-Gorbaciov din aprilie 1991. Ca şi atunci, situaţia la Moscova este fluidă şi azi. La Istanbul, statele turcofone (Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan, Turkmenistan şi Turcia) reiterează ideea unei „comunităţi euro-asiatice", în care, pe lângă cei şase de mai sus, să intre şi China ! Este de înţeles că nervozitatea care domneşte acum la Moscova nu poate promite nimic raţional. Încât, în aşteptarea unor vremuri mai bune, în chestiunea reunirii noastre la Prut rămân, efectiv, numai două lucruri (deocamdată) de făcut: însănătoşirea noastră economică, politică şi morală şi redeşteptarea conştiinţei naţionale între Prut şi Nistru. Ceea ce presupune muncă, organizare şi oameni pe măsură şi nicidecum lozinci, demagogi sau agitații sterile...
Acest acord a fost semnat la 21 octombrie, la Moscova, în prezența lui Elţîn şi Snegur. Contrar denumirii sale, el stipulează mai degrabă rămânerea trupelor ruse acolo unde ele sunt deja! Căci retragerea este prevăzută a se face în trei ani de la „îndeplinirea condiţiilor interne de stat necesare”! Sub atare formulă încape orice; inclusiv un alt acord privind rămânerea! Nici o mirare că Lebed „scuipă pe acest tratat", sau că - mai pragmatică — conducerea de la Chişinău se cam gândeşte la semnarea acordurilor militare ale CSI, ceea ce ar însemna aducerea armatei ruse la Prut...
Între timp, tratativele româno-ruse pentru noul Tratat bat pasul pe loc. Cauza - chestiunea pactului Molotov-Ribentropp, pe care ruşii îl vor complet trecut sub tăcere. Noi credem că, decât un Tratat prost, mai bine nimic! A se vedea avortatul tratat Iliescu-Gorbaciov din aprilie 1991. Ca şi atunci, situaţia la Moscova este fluidă şi azi. La Istanbul, statele turcofone (Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan, Turkmenistan şi Turcia) reiterează ideea unei „comunităţi euro-asiatice", în care, pe lângă cei şase de mai sus, să intre şi China ! Este de înţeles că nervozitatea care domneşte acum la Moscova nu poate promite nimic raţional. Încât, în aşteptarea unor vremuri mai bune, în chestiunea reunirii noastre la Prut rămân, efectiv, numai două lucruri (deocamdată) de făcut: însănătoşirea noastră economică, politică şi morală şi redeşteptarea conştiinţei naţionale între Prut şi Nistru. Ceea ce presupune muncă, organizare şi oameni pe măsură şi nicidecum lozinci, demagogi sau agitații sterile...
(articol scris de Dr. Corneliu
DIDA, apărut în revista Mișcarea, anul III, nr. 16 (37), 1-15 nov. 1994)
Facebook
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.